Azi, meci...tare în Cupa României!


Singura formație prahoveană de Liga a 3-a, CSO Băicoi, dispută miercuri, 12 august, pe teren propriu, un meci foarte interesant, în Turul 3 al Cupei României.
După ce a trecut în Turul 1 de CSO Plopeni, scor 2-1, și în Turul 2 de Petrolul Berca, scor 3-2, astăzi, echipa din localitatea Băicoi o va întâlni pe divizionara de Liga a 2-a, Metalul Buzău. 
Cu echipa buzoiană va fi un joc foarte greu, oaspeții fiind adversari de valoare, cu calitate și rezultate foarte bune în liga secundă. 
Partida se va juca de la ora 17,30, la Liliești, unde cei din Băicoi speră să se repete performanța de anul trecut, când prahovenii au ajuns în „play-off-ul” pentru grupele Cupei
..Citeste mai departe..

Final de sezon regular în Liga a 3-a!

Începe play-off-ul 

Sezonul regular al Ligii a 3-a s-a încheiat după 22 de etape, iar competiţia intră acum în faza decisivă, cea a play-off-ului. La finalul acestei faze din campionat, primele clasate din fiecare dintre cele opt serii au obţinut calificarea mai departe. 
Cele 32 de echipe rămase în cursa pentru promovare vor continua lupta într-un nou format, constituit pentru a aduce faţă în faţă cele mai bune formaţii din serii apropiate valoric și geografic. 
În noua fază a competiţiei fiecare echipă va porni la drum doar cu punctele obţinute în sezonul regular. Rezultatele înregistrate cu celelalte echipe nu vor mai conta în clasamentul de play-off.
..Citeste mai departe..

Repetiție utilă!

Turcul Mehmet Topal a revenit pe banca tehnică a Petrolului la doar câteva ore după ce a aterizat în România, conducându-și elevii în meciul amical disputat în compania divizionarei secunde FC Voluntari, formaţie antrenată de către Florin Pîrvu. 
Partida s-a jucat pe sinteticul de la Pleașa și s-a încheiat cu victoria „lupilor”, scor 3-0. Din primul „11” aliniat contra ilfovenilor, doar Bălbărău, Ricardinho și Hanca au mai lucrat cu M. Topal, iar dintre rezerve, Mateiu, Ludewig, Bogdan Marian și V. Gheorghe. 
A mai lucrat și cu Grozav, Papp și Jyry, dar aceștia au fost menajaţi pentru acest meci amical.
..Citeste mai departe..

Eugen Neagoe nu mai este antrenorul Petrolului!

Revine Mehmet Topal? 

FC Petrolul Ploiești și antrenorul principal Eugen Neagoe(58 ani) au ajuns, ieri, 25 martie, la un acord privind încetarea raporturilor contractuale, decizia celor două părţi survenind în contextul problemelor de natură familială cu care tehnicianul se confruntă în această perioadă. 
A contribuit la această despărţire și rezultatele proaste obţinute cu echipa, lăsând-o pe un loc de baraj! 
Eugen Neagoe se afla pe banca echipei ploieștene de la finalul lunii septembrie 2025, conducându-i pe „lupi” în 25 de partide oficiale (22 în Superligă și 3 în Cupa României).
..Citeste mai departe..

Doar Petrolul2 a câștigat dintre echipele prahovene din Liga a 3-a!

Așadar, echipa secundă a Petrolului a fost formaţia prahoveană care a luat toate cele trei puncte din confruntarea cu Brăila, din deplasare.
Tot în Seria a-2-a, Plopeni a fost învinsă la Râmnicu Sărat, Blejoi a făcut egal cu echipa secundă a lui Sepsi Sf. Gheorghe, iar Păulești a fost învinsă acasă de Unirea Braniștea. 
În Seria a 4-a, un meci important pentru calificare în play-off pentru Tricolorul Breaza, în deplasarea de la Kids Tampa Brașov, s-a terminat cu victoria gazdelor, scor 1-0. 
Brezenii au făcut o contestaţie legată de asistenţa medicală, înaintea partidei, și speră să câștige la masa verde!
..Citeste mai departe..

Doar o repriză nu a fost suficientă pentru CSM BBA Petrolul Ploiești!

La cinci zile de la eșecul din Capitală, în faţa Stelei, CSM BBA Petrolul Ploiești a pierdut și în Sala „Olimpia”, exact cu același scor, 89-69 (14-22, 24-24, 26-14, 25-9), de data aceasta în confruntarea cu CSM Corona Brașov. 
Porniţi cu șansa a doua în faţa unei formaţii care încă își face calcule pentru play-off, elevii lui Milan Skobalj au oferit, din păcate, două evoluţii diametral opuse în cele două parţi ale partidei, o primă repriză excelentă, încheiată cu avantaj de 8 puncte, 46-38, fiind urmată de 20 de minute de dat uitării...!
..Citeste mai departe..

Atleții de la CSȘc Ploiești au obținut 5 medalii la Campionatul Național U 16!

În zilele de 21 și 22 martie, Sala de atletism „Doina Melinte”, din orașul Bacău, a fost gazda Campionatului Național de Atletism U16 (2011-2012), concurs la care au participat aproximativ 400 sportivi din toată țara! 
Și de această dată, atleții de la CSS Ploiești, pregătiți de profesorii Maria Andrei și Florin Andrei, au avut evoluții excelente, reușind să obțină 5 medalii (o medalie de argint și 4 medalii de bronz) astfel: 

* În prima zi, ștafeta 4 x 200 m. fete a obținut medalia de argint - 1.55.71 minute. (în componența, Beatrice Stan - Bianca Zidaru - Anastasia Avram - Teodora Moraru); Ștefan Moisoiu a obținut medalia de bronz la 60 m cu timpul - 7.54 sec.; Ștafeta 4 x 200 m băieți - medalie de bronz - 1.46.89min. (în componența, Andrei Panait - David Coman - Andrei Neculai - Ștefan Moisoiu).
..Citeste mai departe..

Rezultat care doare!

Metaloglobus - Petrolul 1-0 (0-0) 

Petrolul a pornit favorită cu ultima clasată, dar a pierdut toate cele trei puncte în faţa Metaloglobusului și lupta pentru evitarea retrogradării se complică și mai rău! 
Echipa ploieșteană a arătat ca o favorită doar în primele minute ale confruntării de la Clinceni. Gavrilaș (minutul 3) a avut un reflex excelent la șutul expediat de către Dulca, anulând „lupilor" șansa de a modifica tabela. Pe de altă parte, gazdele au trecut pe lângă deschiderea scorului pe finalul primei reprize, atunci cand Bălbărău l-a blocat salvator pe Huiban (45+1). 
În partea a doua, tot gazdele mai au o uriașă ocazie, prin Sabater (68)! Până la urmă, bucureștenii au înscris golul victoriei, prin Purece (74), dintr-o lovitură de la 11 metri, după henţul comis de Boţogan.
..Citeste mai departe..

Tinerii baschetbaliști ploieșteni, victorie în capitală!

Echipa de baschet U20 a CSM CSȘ BBA Petrolul Ploiești a ajuns la un bilanţ 7/1 în acest sezon, după victoria clară obținută pe terenul celor de la CN Aurel Vlaicu, scor 85-62 (22-13, 24-14, 18-17, 20-18). 
Întâlnirea, ce a contat pentru etapa a 10-a a sezonului regular, nu i-a pus probleme formaţiei ploieștene, care s-a prezentat în formulă completă cu toţi jucătorii ce evoluează și la seniori. 
CSM CSȘ BBA Petrolul Ploiești a câștigat toate cele patru sferturi și a avut șapte baschetbaliști care au reușit să marcheze de la distanţă, Codruţ Dinu fiind în formă maximă la acest capitol, cu șase reușite!
..Citeste mai departe..

Tot Răzvan Burleanu este președinte la FRF!

Ieri, 18 martie, la Casa Fotbalului a avut loc Adunarea Generală a Federaţiei Romane de Fotbal, în cadrul căreia s-a votat și președintele care va conduce fotbalul românesc. Răzvan Burleanu a fost reales pentru următorul mandat, cu 258 de voturi din totalul de 264 de voturi exprimate, iar contracandidatul său, Ilie Drăgan, a obţinut doar 5 voturi, unul fiind anulat. 
S-a votat în Adunarea Generală reprezentanţii din Comitetul Executiv al Cluburilor din Liga 1: Valeriu Argăseală -13 voturi și Alexandru Meszar -13 voturi. 
Tot ieri, vicepreședintele Octavian Goga, reprezentantul AJF-urilor al fotbalului amator din România, era ultimul care se mai afla în funcţie de pe vremea lui Mircea Sandu!
..Citeste mai departe..

Derby prahovean câștigat de Plopeni, în Liga a 3-a

În etapa a 20-a din Liga a 3-a a fost programat și derby-ul dintre CSO Plopeni și Petrolul2, unde câștig de cauză a avut echipa gazdă, care s-a impus cu scorul de 1-0. 
Tot în seria a 2-a, Blejoi a făcut egal la Rm. Sărat, iar Păulești a fost învinsă și ea la Sporting Liești. 
În seria a 4-a, echipa din Băicoi a plecat învinsă de la Crevedia, la fel, cu 2-0, pierzând și CSO Teleajenul Vălenii de Munte, la Mogoșoaia, iar Breaza, cu rezultate bune în ultimele jocuri, a câștigat acasă, 3-0, cu ACS Urban Titu.
..Citeste mai departe..

    6 7 8 9 10 11 12