Un nou jucător achiziționat de Petrolul!

FC Petrolul a ajuns la un acord, valabil pentru următoarele două sezoane, cu atacantul Dan Nlundulu (27 ani), jucător cu experiență acumulată la nivelul primelor ligi din Anglia și Scoția.
Născut în Franța, dar crescut în Anglia, este de profil atacant central și care și-a început
junioratul la academia lui Chelsea, înainte să treacă la Southamton.
La clubul „Sfinților” a ajuns până la nivelul primei echipe, jucând inclusiv în Premier League, pe parcursul stagiunii 2020-2021!
A bifat 13 prezențe în cel mai puternic campionat al lumii, iar mai apoi și-a continuat cariera în Ligue One, la Lincoln City (21 de partide/ 1 gol), Celtenham (31 partide/ 6g), Bolton (43 partide/ 6g) și Cambridge United (30 partide/ 5g).
Ultimul sezon l-a găsit în Scottish Preniership, la St.Miren (33 partide/ 5g), grupare cu care a câștigat Cupa Scoției, după o finală cu Celtic, în care noul echipier al „galben-albaștrilor” s-a aflat pe teren timp de 72 de minute.
Fost internațional U16, Dan Nlundulu are cetățenie engleză, franceză și congoleză
..Citeste mai departe.. Greșelile din apărare au fost fatale! Farul - Petrolul 2-0 (1-0) Cu certitudine se poate spune că erorile ploieștenilor au fost decisive, iar Farul a câștigat cu un sec 2-0, cu câte un gol în fiecare repriză, Petrolul fiind acum pe loc de baraj! Echipa constănţeană a devenit, în ultimele patru sezoane, un veritabil complex pentru Petrolul, câștigând opt din cele zece întâlniri!
Trupa lui Neagoe a dominat la mai toate capitolele, dar nu și în cele care contează cu adevărat, pentru că elevii lui Zicu au fost cei care au cules punctele. „Marinarii” au profitat la maximum de oportunităţile ivite, adevărate „cadouri” la marcarea celor două goluri!
Tănasă (29) și Ișfan (65) au fost cei ce au profitat de „cadouri” și au stabilit scorul de pe tabela de marcaj, iar faptul că marile ocazii ale meciului le-au aparţinut petroliștilor, nici nu mai contează. ..Citeste mai departe.. | CSȘc. Ploiești, 18 medalii la „Cupa Municipiului București”
Sala de atletism „Ioan Soter”, din cadrul Complexului Sportiv „Lia Manoliu” din capitală, a fost gazda Cupei Municipiului București pentru atleții de la categoriile U14, U13, U12, U11, U10, U9! Au participat aproximativ 800 sportivi din toată țara! Atleții de la CSS Ploiești, pregătiți de profesorii Maria Andrei și Florin Andrei, au avut o comportare excelentă, reușind să intre în posesia a 18 medalii (10 de aur, 6 de argint și două de bronz), obținând următoarele rezultate: * Categoria U9 (2018): Patric Papp (fiul fotbalistului de la Petrolul Ploiești, Paul Papp) - medalie de aur la 50 m - 8.61 sec.; ..Citeste mai departe.. |
Polițistul campion – o poveste despre disciplină, muncă și performanțăComunicat IPJ Prahova:
"Uneori, în spatele unei uniforme de poliție se ascunde și povestea unui sportiv de performanță. Este și cazul lui Bătăioșu Albert, polițist în cadrul Serviciului Pregătire Profesională al I.P.J. Prahova și instructor în domeniul educației fizice și al autoapărării.
La sfârșitul lunii februarie 2026, în orașul Turda s-a desfășurat Cupa Potaissa, competiție națională organizată sub egida Federației Române de Karate WUKF. La start s-au aliniat sportivi din întreaga țară, fiecare dorind să demonstreze că disciplina și antrenamentul își spun cuvântul pe tatami.
Printre ei s-a aflat și Albert, legitimat la Clubul Sportiv Politehnica Cluj-Napoca. ..Citeste mai departe.. | Echipa de tineret a Petrolului, calificată în semifinalele Cupei României
Formaţia de tineret a Petrolului s-a calificat în „careul de ași” al Cupei de Tineret, după ce a trecut, în meciul eliminatoriu, disputat la Brazi, de Universitatea Cluj. Victoria Petrolului s-a conturat după loviturile de departajare, portarul Ștefan Rădulescu fiind eroul meciului, el reușind să apere trei dintre cele șapte penalty-uri executate de clujeni! Disputată la Brazi, întâlnirea a fost una echilibrată, fără mari ocazii pe parcursul celor 90 de minute, fiind nevoie de loviturile de departajare. ..Citeste mai departe.. |
CSȘc. Ploiești, medalie se bronz cu ștafeta 4 X 400!
În zilele de 7 și 8 martie s-a desfășurat, în sala de atletism „Ioan Soter”, din capitală, finala Campionatului Național, rezervat categoriei U20! După ce săptămâna trecută obținuse două medalii de bronz la categoria seniori și tineret, atletele de la CSȘc Ploiești, pregătite de profesorii Maria Andrei și Florin Andrei, au obținut o nouă clasare pe podium, reușind cu ștafeta 4 x 400 m fete, în componența, Rebeca Toader-Ștefania Cîrjan - Ana -Maria Ștefan - Ioana Ioniță, să intre în posesia unei noi medalii de bronz!
Performanța este cu atât mai apreciată cu cât toate cele 4 junioare sunt atlete categoria U18, reușind să obțină o medalie, într-o competiție rezervată categoriei U20, unde au concurat sportive mai mari ca vârstă și experiență! Un rezultat promițător a obținut și atletul Georgian Lepuș (U18), în proba de 200 m. locul 7 - 23.46 sec. ..Citeste mai departe.. | CS Blejoi, calificată în play-off
Dintre echipele prahovene de Liga a 3-a, doar CS Blejoi va juca în play-off, chiar după victoria din derby-ul cu CSO Plopeni, scor 1-0. Cealaltă echipă cu drept de a evolua în faza superioară a întrecerii- CSO Băicoi, bifând un al doilea eșec, pe teren propriu, cel cu Mogoșoaia, într-un meci care se anunţa a fi facil! Echipa din Băicoi a rămas și fără antrenorul Dragoș Mihalache (Norman), după doar un meci, cel de la Pucioasa! * Iată rezultatele echipelor prahovene din această etapă. Liga a 3-a, Seria a 2-a, Etapa a 19-a: CS Blejoi - CSO Plopeni 1-0 (1-0); Petrolul2 - KSE Tg.Secuiesc 0-3 (0-0); CS Păulești - Sepsi OSK Sf. Gheorghe2 0-3 (0-1). ..Citeste mai departe.. |
Începe play-out-ul, la finele acestei săptămâni!
Petrolul Ploiești a terminat sezonul regular pe poziţia a 12-a și va avea de disputat patru meciuri pe teren propriu și cinci in deplasare.
„Lupii” vor debuta sâmbătă, 14 martie, la Ovidiu, cu Farul Constanţa, și vor încheia acest play-out pe „Ilie Oană”, primind vizita Oţelului Galaţi. Iată programul Petrolului în play-out: Etapa 1-a: Farul - F.C. Petrolul; Etapa a 2-a: Metaloglobus - F.C. Petrolul; Etapa a 3-a: F.C. Petrolul - Csikszereda; Etapa a 4-a: Unirea Slobozia - F.C. Petrolul; Etapa a 5-a: F.C. Petrolul - Hermannstadt; Etapa a 6-a: FCSB - F.C. Petrolul; ..Citeste mai departe.. | Victorie mare la Botoșani!FC Botoșani - Petrolul 0-1 (0-1) Petrolul a marcat cel mai rapid gol din ediţia 2025-2026, gol suficient ca să-și treacă în cont trei puncte extrem de importante înainte de intrarea în play-out.
Spaniolul Rafinha, cu prima sa reușită, a tranșat soarta partidei de la Botoșani, înscriind după un minut și câteva secunde de la primul fluier al arbitrului, iar echipa lui Eugen Neagoe termină sezonul regular pe locul 12. La Botoșani, Neagoe a fost nevoit să alinieze o formaţie fără jucători importanţi (Ricardinho și Roche-suspendaţi), dar și cu alţi doi accidentaţi în ultimul moment (Papp și Boateng)!
Golul „lupilor” a venit după o centrare bună a „căpitanului” Dulca, finalizată de Rafinha, care a marcat din șase metri în poarta lui Anestis.
Rafinha a mai avut o bună oportunitate în minutul 35, dar Anestis a respins de lângă bară șutul puternic expediat de iberic! ..Citeste mai departe.. |
„La fiecare gol marcat, un copac plantat”
Asociaţia Clubului Sportiv Petrolul52 Ploiești a bifat miercuri, la Hipodromul Ploiești, o acţiune unică, anume plantarea unor copaci pentru fiecare gol marcat de echipă în acest sezon, curtea Hipodromului primind cate un copac nou, plantat chiar de către jucătorii Petrolului. Acţiunea reprezintă o măsură concretă de responsabilitate socială și protecţie a mediului și transpunerea performanţei sportive într-un beneficiu pentru comunitate și mediu.
Fiecare gol înscris de echipa Petrolul în sezonul competiţional anterior datei de 1 Martie a generat plantarea unui arbore. Prin implementarea acţiunii „La fiecare gol marcat, un copac plantat”, Asociaţia Clubului Sportiv Petrolul52 demonstrează că performanța sportivă poate fi transformată în responsabilitate concretă faţă de comunitate și mediu ..Citeste mai departe.. | A revenit Liga a 3-a!
Liga a 3-a a revenit cu primele meciuri oficiale din 2026, echipele prahovene alternând meciurile bune, cu altele mai neconcludente, adică echipele care aveau nevoie de victorii pentru a ajunge în zona de play-off au început slab anul 2026.
Astfel, dintre cele șapte formaţii prahovene din Liga a 3-a, doar CS Blejoi, CSO Băicoi, Tricolorul Breaza și Petrolul2 ar avea acest drept de a juca în play-off, ultimele două nemaiavând șanse reale, conform clasamentului la zi. În Seria a 2-a, Blejoi a surclasat la o diferenţă mare de scor pe Victoria Traian, Petrolul2 a fost învinsă, după ce a condus cu 1-0, Plopeni a realizat doar egal acasă cu KSE Tg.Secuiesc, iar Păulești a luat un punct la Rm. Sărat. ..Citeste mai departe.. |
| |

























