Exercițiu tactic al ISU la Sala Sporturilor „Olimpia”!

Publicat pe 2026-06-12 15:18:17Mihail Marinescu

În cursul zilei de luni, 15 iunie a.c., înte orele 9:00 și 12:00, se va desfășura un exercițiu tactic cu forțe și mijloace în teren, la Sala Sporturilor „Olimpia”, din municipiul Ploiești, anunță ISU Prahova. 
Sursa citată ține să precizeze faptul că această activitate este organizată în cadrul sesiunii de pregătire a stagiului de perfecționare „Conducerea intervențiilor în situații de urgență”, care se desfășoară în această perioadă în municipiul Ploiești, la Centrul Multifuncțional de Pregătire Schengen din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență!
Cetățenii sunt informați că pe durata desfășurării exercițiului se vor putea observa, în zona menționată, mai multe autospeciale și efective de intervenție, însă activitatea este una planificată și nu reprezintă o situație reală de urgență, așadar nu trebuie să intre în panică!