A revenit Liga a 3-a!

Publicat pe 2026-03-04 11:14:46Ionuț Mitoiu; Sursă foto: csblejoi.ro

Liga a 3-a a revenit cu primele meciuri oficiale din 2026, echipele prahovene alternând meciurile bune, cu altele mai neconcludente, adică echipele care aveau nevoie de victorii pentru a ajunge în zona de play-off au început slab anul 2026. Astfel, dintre cele șapte formaţii prahovene din Liga a 3-a, doar CS Blejoi, CSO Băicoi, Tricolorul Breaza și Petrolul2 ar avea acest drept de a juca în play-off, ultimele două nemaiavând șanse reale, conform clasamentului la zi. 
În Seria a 2-a, Blejoi a surclasat la o diferenţă mare de scor pe Victoria Traian, Petrolul2 a fost învinsă, după ce a condus cu 1-0, Plopeni a realizat doar egal acasă cu KSE Tg.Secuiesc, iar Păulești a luat un punct la Rm. Sărat.
În Seria a 4-a, derby-ul judeţean Tricolorul Breaza - Vălenii de Munte s-a terminat la egalitate, 1-1, iar Băicoi a fost pierzătoare în deplasare, cu Pucioasa, 0-1. 

* Liga a 3-a, Seria a 2-a, Etapa 18 
CS Blejoi - Victoria Traian 7-1 (2-0) 
Unirea Braniște - Petrolul2 3-1 (0-1) 
CSO Plopeni - KSE Tg.Secuiesc 3-3 (0-0) 
CSM Rm.Sărat - CS Păulești 2-2(2-1). 

Seria a 4-a: 
CSO Tricolorul Breaza - CSO Teleajenul Vălenii de Munte 1-1 (0-0) 
FC Pucioasa - CSO Băicoi 1-0 (0-0).