IPJ Prahova: Siguranța în școli începe cu prevenția

Publicat pe 2026-02-10 15:20:41Mihail Marinescu

Activități dedicate elevilor, desfășurate de polițiștii prahoveni 

Siguranța copiilor în mediul școlar reprezintă o prioritate constantă pentru Inspectoratul de Poliție Județean Prahova. În acest context, luni, 9 februarie 2026, polițiștii au desfășurat activități informativ-preventive dedicate elevilor, menite să contribuie la crearea unui climat educațional sigur, bazat pe respect, empatie și comunicare. 
Activitățile au fost derulate în baza Planului Teritorial de Combatere a Violenței Școlare și în cadrul proiectului „Scoate violența școlară din anonimat”, de către polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu specialiști ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului Criminalistic și reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Ploiești.
Întâlnirea a avut loc la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din municipiul Ploiești și a reunit aproximativ 250 de elevi din ciclul primar, alături de cadre didactice, care au fost informați, într-un mod interactiv și adaptat vârstei, despre prevenirea bullyingului, a violenței școlare, a traficului de persoane, precum și despre importanța respectării regulilor de circulație rutieră. 
Mesajele transmise au fost susținute prin povești educative, dialog deschis și exemple concrete, elevii fiind încurajați să vorbească despre prietenie, acceptare, sprijin reciproc și despre modalități pașnice de gestionare a conflictelor. 
Scopul principal a fost conștientizarea, încă de la vârste fragede, a impactului negativ pe care violența fizică și verbală îl poate avea asupra dezvoltării emoționale și sociale.