Depistat la volan fără permis de conducere
| Publicat pe 2025-12-02 13:26:50 | Mihail Marinescu |
Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la data de 30 noiembrie a.c., în jurul orei 18:15 , au oprit pentru control un autoturism, care circula pe Drumul Național 1, în localitatea Bărcănești.
Polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat de 31 de ani din comuna Gorgota, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.















