La mulți ani, România!
| Publicat pe 2025-12-02 13:43:23 | Mihail Marinescu |
Astăzi, 1 decembrie, este o zi specială pentru România, pentru noi toţi care suntem români şi iubim România.
Este Ziua Naţională a României, zi în care se împlinesc 107 ani de la Marea Unire din 1918.
Și în acest an am consemnat prezența a multor copii, fiecare purtând în mâini stegulețe cu Tricolorul României, ceea ce este extraordinar, pentru că ei, copii, reprezintă viitorul României, un viitor pe care ni-l dorim cu dragoste pentru țară și pentru valorile creștine.
În Ploieşti, toată activitatea din prima parte a zilei de 1 decembrie a fost concentrată în zona Catedralei „Sf. Ioan Botezătorul” din Ploieşti, locul unde au fost prezente şi persoane oficiale (oficialități locale, veterani de război, parlamentari de Prahova, cadre militare active, în rezervă și retragere).
După intonarea Imnul de Stat al României de către Corul Filarmonicii „Paul Constantinescu”, din Ploiești, a urmat ceremonialul salutului drapelului de luptă, după care a fost oficiată o ceremonie religioasă, urmată de alocuțiuni ale oficialităților locale şi de tradiţionala depunere de coroane, jerbe și buchete de flori, la Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul”.
Nici în acest an nu s-a mai organizat parada trupelor militare și a autospecialelor din dotare.
Ni s-a oferit doar o defilare a Armatei, a Jandarmeriei, a Inspectoratului Județean de Poliție, a ISU Prahova, a Poliției Locale Ploiești și cam atât.















