Doi bărbați au fost reținuți în urma unui conflict izbucnit pe raza comunei Filipeștii de Pădure


Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Florești efectuează cercetări într-un dosar penal, sub coordonarea unității de parchet competente, față de doi bărbați, de 22, respectiv 42 de ani, ambii domiciliați în comuna Filipeștii de Pădure, județul Prahova, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. 
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în noaptea de 8 spre 9 august 2026, în jurul orei 00:45, în timp ce se aflau în localitatea Filipeștii de Pădure, pe fondul unui conflict spontan, cei doi ar fi agresat fizic un bărbat. 
În urma agresiunii, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice, fără ca viața acesteia să fi fost pusă în primejdie. 
Totodată, prin comportamentul manifestat, cei doi ar fi tulburat ordinea și liniștea publică în zona respectivă. 
În vederea completării probatoriului administrat în cauză, la data de 12 august 2026, polițiștii au pus în executare două mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul unității de poliție, în vederea audierii.
..Citeste mai departe..

A riscat și s-a ales cu dosar penal!

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, în timp ce desfășurau activități specifice de supraveghere și control al traficului rutier la data de 12 august a.c., în jurul orelor 12.30, au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino din municipiu. 
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 61 de ani din județul Prahova, iar în urma verificărilor efectuate în evidențele informatizate s-a constatat că acesta figurează cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată.
..Citeste mai departe..

Conducător de ATV, implicat în eveniment rutier

Acesta se afla sub influența alcoolului (1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat) și ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, care circula din sens opus! 

Marți, 11 august 2026, în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Urlați, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Arioneștii Vechi. 
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că, un bărbat de 33 de ani, în timp ce ar fi condus un ATV, pe strada Arioneștii Vechi din orașul Urlați, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, care circula din sens opus.
..Citeste mai departe..

Femeie accidentată în Ploiești!

Accident rutier produs în dimineața de miercuri, 12 august, în Ploiești, pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, la intersecția cu strada Traian. 
Din primele verificări efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, în jurul orei 07:25, un bărbat în vârstă de 57 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, din direcția vest către centru, în dreptul intersecției cu strada Traian ar fi surprins și accidentat o femeie în vârstă de 42 de ani, care circula în calitate de pieton. 
În urma impactului, femeia a suferit vătămări corporale și a fost transportată la o unitate medicală din municipiul Ploiești, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
..Citeste mai departe..

A intrat în coliziune cu sensul giratoriu aflat la varianta ocolitoare a orașului Mizil!

Marți, 11 august, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din județul Suceava, în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu sensul giratoriu aflat la varianta ocolitoare a orașului Mizil, ne anunță IPJ Prahova. 
În urma producerii evenimentului rutier au fost înregistrate exclusiv pagube materiale, fără ca șoferul să sufere vătămări corporale ori să necesite transportul la o unitate medicală. 
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.
..Citeste mai departe..

Turismul prahovean în luna mai 2026, „văzut” de Statistică

Numărul turiştilor sosiţi în structurile de primire turistică, în luna mai 2026, a fost de 43.245 persoane, din care 37.431 turişti români (86,6%) şi 5.814 turişti străini (13,4%), comunică Direcția Județeană de Statistică Prahova. 
Numărul înnoptărilor în structurile de primire turistică a fost de 81.918, în luna mai 2026, în creștere cu 3,4% faţă de aceeaşi lună a anului 2025. 
Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din judeţul Prahova, în luna mai 2026, comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent, au înregistrat o creștere cu 1,2%, iar cele ale turiştilor străini o creștere cu 19,0%.
..Citeste mai departe..

Care a fost indicele valoric al cifrei de afaceri din industrie în februarie 2026!

Indicele producţiei industriale în luna februarie 2026, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, calculat ca serie brută, la nivelul judeţului Prahova, a fost de 77,6%. 
În luna februarie a.c., faţă de luna corespunzătoare din anul 2025, indicele valoric al cifrei de afaceri din industrie pe total, la nivelul judeţului Prahova, a fost de 104,3%, ne anunță Direcția Județeană de Statistică Prahova. Exporturile de bunuri din judeţul Prahova, în luna ianuarie 2026, au însumat 203.117 mii euro. 
Comparativ cu luna ianuarie 2025, exporturile au scăzut cu 7,7%.
..Citeste mai departe..

Cum s-a „mișcat” industria prahoveană în decembrie 2025

Indicele producţiei industriale, în luna decembrie 2025, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, calculat ca serie brută, la nivelul judţului Prahova a fost de 69,1%. 
În luna decembrie 2025, faţă de luna corespunzătoare din anul 2024, indicele valoric al cifrei de afaceri din industrie pe total, la nivelul judeţului Prahova, a fost de 119,4%, ne informează Direcția Județeană de Statistică Prahova. 
Exporturile de bunuri, din judeţul Prahova, în luna noiembrie 2025, au însumat 260.152 mii euro. Comparativ cu luna noiembrie 2024, exporturile au scăzut cu 1,4%.
..Citeste mai departe..

Judeţul Prahova ocupă locul 14, la nivel național, în funcție de câştigul salarial mediu net

Efectivul salariaţilor din judeţul Prahova, la sfârşitul lunii decembrie 2025, a fost de 189.211 persoane, în creștere cu 223 persoane faţă de luna decembrie 2024. Câştigul salarial mediu net din judeţul Prahova a fost de 5.241 lei/salariat, mai mare cu 258 lei faţă de luna decembrie 2024. 
Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 95,9%, anunță Direcția Județeană de Statistică Prahova. 
Câştiguri salariale peste media judeţului s-au înregistrat în ramura industrie şi construcţii (5.603 lei/salariat), iar sub media judeţului în servicii (4.998 lei/salariat) și ramura agricultură, silvicultură și piscicultură (4.287 lei/salariat).
..Citeste mai departe..

Cel puțin 1.000 de copii, părinți și cadre didactice, beneficiari ai activităților preventive desfășurate de polițiștii Biroului Siguranța Școlară

În perioada 1–10 iulie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au desfășurat activități informativ-preventive în baza Planului de măsuri pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului și menținerea climatului de ordine și siguranță publică pe timpul sezonului estival, precum și în contextul campaniei naționale de informare „Când martorul vorbește, bullyingul tace!”.
 Activitățile au fost organizate în cadrul Școlii de Vară a Bisericii „Sfinții Voievozi” din orașul Urlați, Taberei „ARC”, desfășurată la Mănăstirea Caraiman din Bușteni, Grădiniței de Vară „Joc, Prietenie și Culoare”, organizată în cadrul Grădiniței nr. 28 Ploiești, precum și al Școlii de Vară organizate în tinda Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Breaza, informează IPJ Prahova. 
În cadrul celor 14 activități preventive, aproximativ 1.000 de preșcolari, elevi, cadre didactice și părinți au participat la sesiuni interactive dedicate formării unui comportament responsabil și prevenirii victimizării minorilor.
..Citeste mai departe..

Ne-a părăsit prof. Gheorghe Borovină, fost inspector școlar!

Drum lin către o altă Dimensiune, domnule profesor de Istorie! 

Unul dintre cei mai îndrăgiți profesori din Prahova, Gheorghe Borovină, a părăsit această dimensiune. Avea 78 de ani și a fost un dascăl și un inspector școlar demn de toată lauda. Blând, cu bun simț, cu un simț al umorului remarcabil și empatic. 
S-a alfat și la conducerea Inspectoratului Școlar Prahova, ca inspector școlar general adjunct, făcând echipă foarte bună cu prof. Stelică Ene și cu prof. Petre Năchilă. 
Trupul neînsuflețit se depune la Biserica Sf. Vasile, Ploiești, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă, 4 iulie, la Cimitirul Viișoara, la ora 14:00. 
În continuare vă prezentăm o ceea ce a scris prof. Maria Gheorghe, inspector școlar, specialitatea Istorie, într-o postare pe pagina dânsei de Facebook, despre cel ce a fost prof. inspector școlar Gheorghe Borovină:
..Citeste mai departe..

Pia Pillat, Liviu Rebreanu, Bacovia și Arghezi la proba scrisă de la limba română a examenului de Bacalaureat

Absolvenții de liceu au susținut luni, 29 iunie, proba scrisă din cadrul examenului național de Bacalaureat. 
Atât elevii de la profilul Real, cât și cei de la profilul Uman au primit subiectele 1 si 2 la fel, doar cel de-al treilea subiect a avut un format diferit. 
La subiectul I: textul la prima vedere și Eseul argumentativ, elevii au primit Scrisoarea Piei Pillat către Dinu Pillat. 
La subiectul II: analiza unui text literar scurt, elevii au primit Perspectiva Narativă. La subiectul III: eseul structurat, elevii de la Uman au avut de scris despre particularitățile unui text liric aparținând lui Tudor Arghezi, în timp ce elevii de la Real au avut de scris despre particularitățile unui text liric aparținând lui George Bacovia.
..Citeste mai departe..

Oamenii legii se declară, acum, alături de părinți!

Comunicat IPJ Prahova: „Niciun examen nu merită un copil pierdut. Cea mai mare notă este să știe că ești alături de el” 

„În această dimineață de 22 iunie, înaintea primei probe a Evaluării Naționale, polițiștii, jandarmii și pompierii prahoveni au fost alături de cei care au trăit poate cele mai mari emoții: părinții. 
În timp ce copiii pășeau spre sălile de examen, în afara porților au rămas priviri pline de speranță, încurajări rostite în grabă și gânduri care i-au însoțit la fiecare pas. 
Prin gesturi simple și câteva cuvinte de suflet, am dorit să le reamintim părinților cât de importantă este prezența lor în viața copiilor.
..Citeste mai departe..

Drum Luminat către Astre, Flavia Groșan!

Un medic remarcabil, ce și-a dedicat cariera și viața pentru a trata oamenii, a murit azi, 19 noiembrie. 
Este vorba despre doamna doctor Flavia Groșan. 
Mulți o știți de pe vremea „pandemiei”, când acest medic s-a opus acelor așa zise protocoale medicale impuse pentru, cică, a „vindeca” de „covid”. 
Dânsa avea propriul tratament, pastilele și atibioticele folosite pentru tratarea pneunomiei, virozei numindu-le „copilașii mei”, cu care a vindecat mulți pacienți. 
De atunci a intrat în vizorul autorităților, care aveau să o hărțuiască, prin Colegiul Medicilor! Flavia Groșan a apărat dreptul pacientului și al medicilor, de a se alege tratamentul potrivit în funcție de organismul fiecăruia. 
Dumnezeu să-i lumineze drumul către Astre acestei minunate doctorițe
..Citeste mai departe..

Ce ni se mai pregătește, oare?

Chirurgilor li s-au limitat operațiile pe motiv că nu ar fi locuri la terapie intensivă din cauză că sunt mulți internați cu probleme respiratorii! Și se spune că nu numai în Prahova ar fi această problemă? 
Atenție la nuanțe, cetățeni!

Ce se întâmplă, acum, la Spitalul Județean Prahova, este îngrozitor pentru anul 2025! S-a limitat numărul de operați pe motiv că ar fi un blocaj la terapie intensivă din pricina multor îmbolnăviri cu probleme respiratorii! 
Chirurgilor li s-a transmis să opereze doar cazurile de urgență! Și iar se vorbește despre intubarea pacienților cu probleme respiratorii, iar se vorbește despre lipsa locurilor din spitale din cauza problemelor respiratorii! Atenție, oameni buni, la nuanțe și la detalii!
..Citeste mai departe..

Oameni buni, nu vă panicați în legătură cu „noul virus din China”!

Bine ar fi să nu mai vă lăsați iar terorizați de „specialiștii” din televiziuni așa cum ați făcut-o în 2020! 
Se repetă scenariul de acum 5 ani? 

Sunt unii care se sperie de cum aud la televizor că se vorbește despre un „nou virus” și încep să poarte măști și să se ferească a se apropria de alți oameni!
Și, ce să vezi, în pragul revenirii copiilor la școală se întâmplă toate astea! Ce ciudat!
Este incredibil cum, după 5 ani, mai persistă sperietura promovată la televiziuni și că mai există credință în ceea ce li se spune! Nici nu începură bine anul 2025 că iar au început televiziunile să bage frica în oameni prin a anunța, ce să vezi, „un nou virus din China”! Și din nou se specifică „specialiștii sunt îngrijorați...” și vai, vai, vai, doar, doar o să fie din nou populația speriată și să dea buzna în farmacii și la controale medicale, eventual și la vaccinuri! Și uite așa mai face industria Pharma avere! 
Păi nu vorbeau globaliștii, la Davos, despre „Resetarea populației”? Uite așa vor să „reseteze”, cu terorizări după terorizări, ba cu „plandemie”, ba cu războaie, ba cu nu știu ce virus, evident din China, că unde sunt biolaboratoarele cele mai multe, în China, dar nu sunt neapărat ale chinezului...! Ehe!
..Citeste mai departe..

Un copilaș de 10 anișori, plecat să colecteze peturi pentru a avea bani de o trotinetă, a fost găsit înghețat de frig, sub un pod!

Vă place, domnilor care ați implementat „Marea Reciclare”, în ce hal i-ați adus pe unii oameni? 
Anulați politica „progresistă” și lăsați oamenii să fie oameni! 

Ei bine, oameni buni, uitați în ce hal i-au adus pe unii oameni acea ideologie implementată de autorități privitoare la „Marea Reciclare”! 
Uitați cum un copilaș de 10 ani și-a pus în pericol sănătatea pentru a strânge peturi de pe urma cărora să-și cumpere o trotinetă! A plecat de acasă și a ajuns la vreo 40 de kilometri depărtare. 
Avea să fie găsit de către jandarmi, sub un pod, fiind înghețat de frig! 
Da, domnilor politicieni, uitați ce faceți! 
Este „isprava” voastră, a celor care implementați tot felul de ideologii așa zis „progresiste”, dar care nu au absolut nicio logică. 
Vreți reciclare, atunci umblați din casă în casă să colectați voi peturi sau amenajați containere speciale la ghenele de gunoi, dar nu să îi transformați pe oameni în gunoieri căutând peturi prin deșeuri!
..Citeste mai departe..

Ziua Sfântului Ioan Botezătorul

La mulți ani tuturor celor care își serbează ziua numelui! 

Astăzi, 7 ianuarie, îl sărbătorim pe Ioan Botezătorul! 
Este cel ce l-a botezat pe Hristos în Iordan. Ioan a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi pe Acesta si a-L face cunoscut. 
Mesajul principal pe care el îl transmitea era: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!”
(Sursă imagine: crestinortodox.ro)

PS: De asemenea, astăzi, 7 ianuarie, este și ziua când frații noștri creștini ortodocși pe stil vechi sărbătoresc Crăciunul, Nașterea Domnului Isus Hristos! 
Le urăm „Crăciun binecuvântat”
..Citeste mai departe..

Concert Extraordinar de Crăciun, 17 și 18 decembrie, la Filarmonica „Paul Constantinescu”, din Ploiești

Filarmonica Ploiești vă așteaptă la tradiționalul Concert Extraordinar de Crăciun, cu două reprezentații pline de emoție în zilele de 17 și 18 decembrie 2025, de la ora 19:00, în Sala „Ion Baciu”. Orchestra Simfonică a Filarmonicii Ploiești, dirijor: Radu Postăvaru.

Invitați: Corul de Copii Allegrezza al Colegiului de Artă Carmen Sylva, Ploiești - coordonat de prof. Amalia Secrețianu. 

În program: lucrări de F. Lehar, E. Waldteufel, B. Kéler, A. Glazunov, D. Șostakovici, E. Strauss, J. Strauss, J. Strauss II





..Citeste mai departe..

Expoziție care marchează „Ziua Internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor”, cu participarea polițiștilor prahoveni!

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova se alătură demersurilor inițiate pentru marcarea „Zilei Internaționale pentru eliminarea violenței împotriva femeilor” și participă marți, 25 noiembrie, la o activitate interesantă, susținută în incinta Centrului Comercial Ploiești Shopping City, alături de elevii și profesorii de la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” Ploiești. 
Este vorba despre expunerea a 28 de lucrări ale acestora selectate în cadrul Concursului de afișe „Violența domestică rănește, dar noi o putem opri”, inițiat de Inspectoratul General al Poliției Române, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității și Fundația unui operator de telefonie mobilă
..Citeste mai departe..

S-a deschis Târgul Meșteșugurilor Tradiționale, Ploiești 2025

Vineri, 31 octombrie 2025, s-a deschis, la Ploiești, ediția a IX-a a Târgului Meșteșugurilor Tradiționale. 
Cei dornici să vadă și să achiziționeze produse lucrate manual, cu minuțiozitate, de meșteri ce au moștenit din generație în generație talentul meșteșugăresc sunt așteptați în Parcul din fața Palatului Administrativ Ploiești. 
Târgul este deschis până duminică, 2 noiembrie, între orele 9:00 și 19:00. Demonstrații de meșteșug pot fi admirate zilnic, între 9:30 – 18:30. 
Evenimentul este organizat de către Consiliul Județean Prahova și de Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”
..Citeste mai departe..

Baschetbalistul ploieștean, Codruț Dinu, ajunge in America!

După șapte sezoane petrecute în „galben-albastru” a sosit momentul când Codruț Dinu (19 ani) se desparte de echipa CSM Petrolul Ploiești! 
Conducătorul de joc a semnat, în această vară cu East Texas A&M University Lions, făcând pasul spre baschetul universitar de peste ocean și va evolua în NCAA. 

* Iată reperele lui Codruț Dinu la CSM: 
- La juniori: are 8 titluri de campion național, unul de vicecampion și două medalii de bronz; la toate inclus în „best five”; în două rânduri MVP al Turneului Final; de 6 ori „cel mai bun pasator”; o dată „cel mai bun marcator”; de 3 ori „cel mai de perspectivă jucător”.
..Citeste mai departe..

Petrolul merge bine pe „Ilie Oană”!

Petrolul - Oțelul Galați 1-0 (1-0) 

Da! Petroliștii câștigă al doilea meci la rând pe propriul stadion, contra Oțelului Galați, după ce a câștigat cu Dinamo. Să spunem, că ambele jocuri s-au disputat în aceeași manieră la mai toate capitolele. Până și golurile au fost înscrise tot de la punctul cu var, cu Dinamo a fost Rodrigo Martins, iar acum a marcat Nlundulu (34). 
De remarcat că prima repriză a fost cea mai bună din cele patru partide jucate în acest început de sezon. 
Un meci consistent și cu alte câteva situații bune de a înscrie în poarta gălățeană. 
Partea a doua a fost una a „suferinței”, în care greul a picat pe umerii defensivei, mai ales, pe cei ai lui Lukas Zima, chiar dacă ploieștenii au jucat timp de 20 de minute cu un om în plus, după eliminarea lui Neicu (77)! Fazele definitorii au fost cele două lovituri de la 11 metri dictate pentru faulturi în careu.
..Citeste mai departe..

Polițist prahovean, triplu campion mondial la karate WUKF

Comunicat IPJ Prahova: 
„Performanța se construiește prin disciplină, perseverență și dedicare – valori care definesc atât activitatea de polițist, cât și sportul de înaltă performanță. 
Un exemplu în acest sens este ofițerul de poliție Albert Bătăiosu, din cadrul Serviciului Pregătire Profesională al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, care a obținut un rezultat remarcabil la cea de-a XIV-a ediție a Campionatului Mondial de Karate WUKF. 
În cadrul I.P.J. Prahova, Albert Bătăiosu își desfășoară activitatea ca instructor de educație fizică și autoapărare, contribuind la pregătirea profesională a polițiștilor pentru gestionarea intervențiilor în condiții de siguranță și eficiență. Experiența acumulată în sportul de performanță reprezintă un atu important în formarea colegilor săi, valorile dobândite prin antrenamente regăsindu-se în fiecare activitate desfășurată la serviciu. Karate-ul face parte din viața sa încă de la vârsta de 9 ani.
..Citeste mai departe..

Modificări legislative aplicabile competițiilor sportive!

Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova, în colaborare cu Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploiești, a organizat, la sediul inspectoratului, o ședință de informare privind noile modificări legislative aplicabile competițiilor sportive. 
La activitate au participat subprefect Lucian Moise, reprezentanți ai Direcției Județene pentru Tineret și Sport Prahova, ai autorităților publice locale, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova, ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne, ai instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, precum și reprezentanți ai Asociației Județene de Fotbal Prahova și ai cluburilor sportive din județ. 
În cadrul întâlnirii, accentul a fost pus pe prevederile Legii nr. 154/2026, care modifică și completează Legea nr. 4/2008, precum și pe impactul pe care noile reglementări îl vor avea asupra organizării și desfășurării competițiilor sportive.
..Citeste mai departe..

Violențe fizice asupra unui minor în Drajna!

Sâmbătă, 8 august, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drajna au fost sesizați cu privire la faptul că un minor, în vârstă de 15 ani, s-a prezentat la Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte, însoțit de membri ai familiei, reclamând că ar fi fost victima unei agresiuni produsă pe raza comunei Drajna. 
Din primele verificări efectuate a rezultat că, în seara zilei de 7 august 2026, mai multe persoane s-ar fi aflat pe raza comunei Drajna, pe marginea unui pârâu. 
Pe fondul unui conflict spontan, între minor și un tânăr de 18 ani ar fi avut loc acte de violență fizică, fiind folosit și un obiect tăietor-înțepător, fiindu-i provocate vătămări minorului.
..Citeste mai departe..

Patru persoane au fost reținute de polițiști pentru infracțiuni la regimul silvic

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Plopeni au reținut, pentru 24 de ore, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 43 de ani, cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul silvic. 
Măsura preventivă a fost dispusă în urma administrării probatoriului într-o cauză penală privind tăierea fără drept și sustragerea de material lemnos din fondul forestier situat pe raza comunei Dumbrăvești, județul Prahova. În fapt, la data de 30 iulie 2026, polițiștii s-au deplasat pe raza comunei Dumbrăvești, unde au depistat trei atelaje hipo încărcate cu material lemnos, în care se aflau cele patru persoane. 
La observarea echipajelor de poliție, bărbații au încercat să se sustragă verificărilor, deplasându-se cu atelajele pe albia unui pârâu.
..Citeste mai departe..

Două persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri!

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cu vârste de 32 și 42 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. 
În cursul zilei de 29 iulie 2026, în cadrul a două acțiuni succesive, persoanele în cauză au fost prinse în flagrant delict, în municipiul București, în timp ce ar fi comercializat canabis. 
De asemenea, actele de urmărire penală au reliefat și faptul că, în intervalul septembrie 2025 - iulie 2026, cele două persoane ar fi procurat, deținut, oferit cu titlu gratuit, intermediat și vândut direct droguri de risc (canabis), atât în județul Prahova, cât și în municipiul București.
..Citeste mai departe..

Cultură de canabis, descoperită de polițiști și procurori!

Cu ocazia unei percheziții efectuate la locuința persoanei cercetate, în localitatea Orbeasca (Teleorman) au fost descoperite pungi și recipiente conținând aproximativ 2,8 kilograme de canabis, semințe de canabis, 37 de plante de canabis, aflate în diverse stadii de dezvoltare! 

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 36 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. 
Din probele administrate a rezultat că, pe parcursul anului 2026, persoana în cauză ar fi inițiat și dezvoltat o cultură de canabis, indoor, destinată comercializării. 
De asemenea, în intervalul ianuarie - iulie 2026, aceasta ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de canabis, cu 50 de lei, pentru un gram.
..Citeste mai departe..

S-a deschis Târgul de Toamnă 2025

Bani suficienți să ai...! 

Joi, 25 septembrie, în Ploiești s-a deschis Târgului de Toamnă, un eveniment dedicat produselor de sezon, tradițiilor românești și comunității locale, în organizarea S.C. Hale și Piețe S.A. Locul ales pentru etalarea produselor autohtone este în zona aferentă parcării din strada Griviței , respectiv în zona dintre Palatul Culturii și Parcul „Arh. Toma Socolescu”. 
Vă puteți alege produsele alimentare pentru a vă umple cămara pentru iarnă, asta dacă bineînțeles aveți și bani suficienți, pentru că prețurile sunt mai mari decât anul trecut! 
Târgul de Toamnă este deschis până duminică, 5 octombrie, până atunci fiind deschis zilnic, între orele 10.00 - 20.00. 
Este anunțată prezența a 20 de standuri, amenajate cu specific tradițional românesc, produsele fiind, evident tradiționale. 
Și cum miroase carnea afumată... oau!
..Citeste mai departe..

127 de autorizaţii de construire eliberate în aprilie, în județul Prahova

În luna aprilie 2025, în judeţul Prahova s-au eliberat 127 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 28,2% faţă de aprilie 2024. 
Autorizaţiile eliberate pentru clădiri rezidenţiale din judeţul Prahova, în luna aprilie 2025, deţin o pondere de 4,0% din totalul autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale din România, ceea ce ne conferă într-un clasament naţional din totalul autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale locul 7. În luna aprilie 2025, din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, 26,0% au fost eliberate în mediul urban şi 74,0% în mediul rural.
..Citeste mai departe..

Măsuri de prevenire a incendiilor pentru perioadele caniculare

Să se ocupe autoritățile și de măsuri pentru hidratarea populației care circulă prin orașe! 
Unde sunt corturile în care se găseau bidoane cu apă? 

În contextul fenomenelor meteorologice caracterizate de valul de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat, prognozate pentru județul nostru în această perioadă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” al județului Prahova face o serie de recomandări pentru populație, operatori economici, dar și pentru autorități. 
Astfel, în perioadele caniculare sau secetoase, consiliile locale din zonele cu risc crescut de incendiu și, după caz, administratorii operatorilor economici/conducătorii instituțiile din zonele vizate, trebuie să elaboreze programe speciale de măsuri pentru prevenirea incendiilor, care să cuprindă: 
1. Identificarea și nominalizarea sectoarelor de activitate în care crește riscul de incendiu în condițiile caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate și a lipsei de precipitații, urmând a se stabili măsurile de protecție specifice.
..Citeste mai departe..

„Oameni de care te temi să-i cunoști”, Seminar organizat pentru prezentarea unui Proiect despre reintegrarea în societate a persoanelor care au fost private de libertate

Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga”, Ploiești, a găzduit marți, 17 iunie, o activitate foarte interesantă, un Seminar interinstituțional intitulat „Oameni de care te temi să-i cunoști”, dedicată reintegrării în societate a persoanelor private de libertate, seminar organizat de către Penitenciarul Ploiești și Colegiul Asistenților Sociali din România - Sucursala Prahova. 
Este cunoscut faptul că persoanele care au săvârșit pedeapsa cu închisoarea cu greu își găsesc un loc de muncă, fiind ignorați și marginalizați din pricina cazierului, ceea ce poate să conducă la o înrăutățire a vieții lor și ar putea să devină recidiviști. 
Sub titulatura „Nebunia înseamnă să faci același lucru la nesfârșit și să te aștepți la rezultate diferite” (Albert Einstein), seminarul s-a axat pe consolidarea unei rețele interinstituționale funcționale, capabile să răspundă nevoilor complexe ale persoanelor eliberate, încă din perioada de detenție și în continuare, după liberare.
..Citeste mai departe..

Statuetă din patrimoniul cultural național al Germaniei, recuperată de polițiștii din Buzău!

Dar despre Coiful Dacic mai se știe ceva?

Miercuri, 24 iunie a.c., în urma investigațiilor specifice, polițiștii Secției de poliție rurală Berca au depistat, în localitatea Sătuc, o statuetă de mari dimensiuni, despre care existau indicii că ar face parte din ansamblul monumental intitulat „Der Dorfklatsch” („Bârfele satului”), aparținând patrimoniului cultural național al Germaniei. 
Activitățile investigative au fost derulate sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pe baza informațiilor deținute de aceasta cu privire la posibila localizare a obiectului de patrimoniu pe teritoriul României. Articolul de patrimoniu ar fi fost reclamat de autoritățile judiciare ca fiind sustras la finalul anului 2025.
..Citeste mai departe..

O mamă cu scleroză multiplă progresivă are nevoie de 50.000 de euro pentru tratamentul care îi poate opri boala!

„Doamne, mai dă-mi timp…”

Andreea Ionescu este mamă, a crescut doi copii singură, a construit o carieră și a dus ani la rând o viață activă. Astăzi, însă, luptă cu scleroza multiplă secundar progresivă, o boală care îi afectează mersul, echilibrul, mobilitatea și independența. Pentru a ajunge la tratamentul HSCT în Mexic, Andreea are nevoie de 50.000 de euro. 
„Doamne, mai dă-mi timp…”. Așa începe povestea Andreei Ionescu, o femeie pentru care fiecare dimineață a devenit o luptă. Nu cu un dușman văzut, ci cu propriul trup, care uită treptat cum să meargă, cum să răspundă, cum să rămână puternic. Totul a început în urmă cu șapte ani, cu o amețeală. Un semn aparent mic, ușor de trecut cu vederea. 
Dar, în timp, boala a avansat. Diagnosticul a fost dur: scleroză multiplă secundar progresivă. În spatele acestor cuvinte medicale se află o mamă.
..Citeste mai departe..

Diagnosticată cu microcefalie și scolioză severă, Ana Stoica, în vârstă de 6 ani, nu își dorește jucării, ci șansa la o copilărie fără durere

„Sunt nopți în care stau lângă Ana și o ascult cum respiră. Și mă rog să mai treacă încă o noapte fără să se agraveze. 
Când ai un copil cu atâtea diagnostice, trăiești de la o zi la alta. De la un control la altul, de la o analiză la alta, de la o speranță la alta. Ana nu a avut niciodată o copilărie normală. 
A crescut printre spitale, terapii și investigații. Acum scolioza îi apasă tot mai mult corpul și îmi este teamă de fiecare lună care trece. Eu nu îmi doresc imposibilul. Îmi doresc doar să o văd respirând fără durere și să știu că am făcut tot ce am putut pentru copilul meu.”— declară mama Anei Stoica. Ana Mihaela Stoica are 6 ani. Îi plac desenele animate, se bucură când este înconjurată de surorile ei și zâmbește atunci când cineva îi vorbește cu blândețe. 
Ca orice copil, ar trebui să își petreacă zilele descoperind lumea, jucându-se și construind amintiri frumoase. Realitatea ei este însă diferită.
..Citeste mai departe..

A învins cancerul la 14 ani. Astăzi, Bogdan luptă din nou pentru șansa la o viață normală

APEL UMANITAR! 

Asociația „Salvează o inimă” face apel la solidaritate pentru Bogdan Biță, adolescentul care a învins cancerul în copilărie, dar care astăzi are nevoie urgentă de o operație complexă la coloană în valoare de 41.800 de euro. 
Există povești care te obligă să te oprești pentru câteva clipe și să privești altfel viața. 
Povești care nu vorbesc doar despre boală, ci despre cât poate duce un copil pe umerii lui înainte să devină adult. Bogdan Biță avea doar 14 ani când a aflat că are cancer. În timp ce colegii lui mergeau la școală, ieșeau la fotbal sau își făceau planuri pentru vacanțe, el învăța prea devreme ce înseamnă frica de moarte. 
A fost operat în România, apoi familia lui a ajuns la Institutul Oncologic Fundeni, unde spera să găsească răspunsuri și speranță. În schimb, părinții au primit o frază care le-a rămas întipărită în suflet: „Unii copii se fac bine, alții nu.” Dar familia lui Bogdan nu a acceptat să transforme viața copilului lor într-o statistică.
..Citeste mai departe..