Accident rutier în Bucov


A efectuat viraj la stânga și a intrat în coliziune cu un alt autoturism 

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați luni, 16 martie, prin dispeceratul unității, cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Bucov, pe DC 58, în care au fost implicate două autoturisme. 
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un conducător auto de 27 de ani, care se deplasa din direcția Pleașa către Bucov, ar fi efectuat un viraj la stânga și ar fi în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, care circula pe aceeași direcție de deplasare. În urma impactului, două persoane au suferit vătămări corporale ușoare: conducătorul auto de 27 de ani și un pasager în vârstă de 32 de ani. 
Aceștia au fost transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. 
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. 
Polițiștii continuă cercetările în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, ne anunță IPJ Prahova
..Citeste mai departe..

Incendiu la Biserica Parohială din Puchenii Mari!

Un incendiu a izbucnit, în dimineața de 15 martie, la Biserica Parohială din Puchenii Mari, sat Moșneni, declarată monument istoric! La fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 Ploiești, cu trei autospeciale de stingere, cu o autoscară, o ambulanță SMURD. În sprijin, acționează și o autospecială de stingere din cadrul Punctului de Lucru Balta Doamnei. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă la turlele bisericii, existând degajări de fum însemnate cantitativ, afectând o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. 
Din interior s-au autoevacuat un număr de aproximativ 120 persoane. Cauza probabilă a incendiului va fi stabilită la finalizarea intervenției. 
S-au suplimentat forțele cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru grupă operativă si două autospeciale pentru primă intervenție și comandă, transmite ISU Prahova.
Incendiul a fost localizat. Nu există victime.Forțele de intervenție continuă misiunea de stingere. S-a reușit salvarea mai multor obiecte de cult
..Citeste mai departe..

Încă un accident rutier produs de un conducător auto aflat sub influența alcoolului

Testul a arătat 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat 

În seara de sâmbătă, 14 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Biroul Rutier au fost sesizați, prin dispeceratul unității, cu privire la producerea unui accident rutier, soldat cu pagube materiale, la intersecția cu sens giratoriu Caraiman, din municipiul Ploiești. 
Polițiștii rutieri s-au deplasat de îndată la fața locului, unde au constatat că un autoturism care se deplasa pe Bulevardul Republicii, din direcția Șoseaua Nordului către centrul municipiului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare în zona intersecției cu strada Nicolae Titulescu. 
În urma evenimentului rutier, autoturismul a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate, cu gardul aferent trotuarului, cu un indicator rutier, precum și cu un copac.
..Citeste mai departe..

Accident rutier produs de un conducător auto aflat sub influența alcoolului și fără a deține permis

Sâmbăta, 14 martie, în jurul orei 00:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Blejoi au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie îmn vârstă de 49 de ani cu privire la faptul că un autoturism a intrat în coliziune cu autoturismul familiei sale, care se afla parcat. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate a reieșit faptul că un autoturism condus de un bărbat, care se deplasa pe o stradă din comuna Bucov, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism parcat. 
În urma producerii accidentului rutier au rezultat doar pagube materiale. 
După producerea evenimentului rutier, conducătorul autoturismului a coborât din vehicul și a părăsit locul producerii incidentului. Ulterior, acesta a fost depistat de polițiști, fiind vorba despre un bărbat de 34 de ani.
..Citeste mai departe..

Informare privind posibila creștere a valorilor de trafic pe anumite artere rutiere din județul Prahova

Inspectoratul de Poliție Județean Prahova informează participanții la trafic că, în perioada următoare, este posibilă creșterea valorilor de trafic pe Autostrada A3, în zona municipiului Ploiești, precum și pe DN1A, ca urmare a redirecționării unor fluxuri de circulație pe rute alternative. 
Această situație este determinată de instituirea unor restricții de circulație pe DN 7, pe sectorul cuprins între Râmnicu Vâlcea și Veștem, în perioada 16 martie – 15 iunie 2026, pentru executarea unor lucrări de protecție a versanților. 
Potrivit datelor transmise de Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone va fi închisă pe DN 7, în zilele de luni până sâmbătă, în intervalul orar 08:00 – 17:30, traficul de tonaj urmând a fi deviat pe rute ocolitoare. 
Una dintre rutele alternative stabilite pentru relația București – Veștem și retur este: București – Autostrada A3 – Ploiești – DN1A – Brașov – DN1 – Veștem (intersecție cu DN7)
..Citeste mai departe..

Judeţul Prahova ocupă locul 14, la nivel național, în funcție de câştigul salarial mediu net

Efectivul salariaţilor din judeţul Prahova, la sfârşitul lunii decembrie 2025, a fost de 189.211 persoane, în creștere cu 223 persoane faţă de luna decembrie 2024. Câştigul salarial mediu net din judeţul Prahova a fost de 5.241 lei/salariat, mai mare cu 258 lei faţă de luna decembrie 2024. 
Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 95,9%, anunță Direcția Județeană de Statistică Prahova. 
Câştiguri salariale peste media judeţului s-au înregistrat în ramura industrie şi construcţii (5.603 lei/salariat), iar sub media judeţului în servicii (4.998 lei/salariat) și ramura agricultură, silvicultură și piscicultură (4.287 lei/salariat).
..Citeste mai departe..

Ce spune Statistica despre cum s-a „mișcat” Industria prahoveană în noiembrie 2025!

Indicele producţiei industriale în luna noiembrie 2025, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, calculat ca serie brută, la nivelul judeţului Prahova a fost de 60,6%. 
În luna noiembrie 2025, faţă de luna corespunzătoare din anul 2024, indicele valoric al cifrei de afaceri din industrie pe total, la nivelul judeţului Prahova, a fost de 100,8%, informează Direcția Județeană de Statistică Prahova. 
Exporturile de bunuri, din judeţul Prahova, în luna octombrie 2025, au însumat 296.640 mii euro. 
Comparativ cu luna octombrie 2024, exporturile au crescut cu 5,2%. 
În luna octombrie 2025, importurile de bunuri, din judeţul nostru, au însumat 228.883 mii euro.
..Citeste mai departe..

Cel puțin 50 de mii de turiști au vizitat județul Prahova în luna octombrie!

Numărul turiştilor sosiţi în structurile de primire turistică, în luna octombrie 2025, a fost de 52.468 persoane, din care 45.196 au fost turişti români (86,1%) şi 7.272 turişti străini (13,9%), ne spune Direcția Județeană de Statistică Prahova. 
Numărul înnoptărilor în structurile de primire turistică a fost de 101.026, în luna octombrie 2025, în scădere cu 4,2% faţă de aceeaşi lună a anului 2024. 
Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din judeţul Prahova, în luna octombrie 2025, comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent, au înregistrat o scădere cu 7,9%, iar cele ale turiştilor străini o creștere cu 28,2%.
..Citeste mai departe..

Industria prahoveană în octombrie 2025, conform Statisticii!

Indicele producţiei industriale, în luna octombrie 2025, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, calculat ca serie brută, la nivelul judeţului Prahova a fost de 78,3%, ne informează Direcția Județeană de Statistică Prahova. 
În luna octombrie 2025, faţă de luna corespunzătoare din anul 2024, indicele valoric al cifrei de afaceri din industrie pe total, la nivelul judeţului Prahova, a fost de 88,9%. 
Exporturile de bunuri, din judeţul Prahova, în luna septembrie 2025, au însumat 264.113 mii euro. Comparativ cu luna septembrie 2024, exporturile au crescut cu 1,9%. 
În luna septembrie 2025, importurile de bunuri, din judeţul Prahova, au însumat 226.644 mii euro.
..Citeste mai departe..

IPJ Prahova: „Pariu cu mintea, viitor fără umbre” – un mesaj puternic pentru tineri

Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a organizat vineri, 13 februarie, evenimentul cu tema „Pariu cu mintea, viitor fără umbre”, dedicat informării și prevenirii consumului de substanțe psihoactive în rândul tinerilor, desfășurat la Consiliul Județean Prahova, în Sala „Europa”. 
Activitatea a fost derulată prin Biroul Siguranță Școlară și Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, în parteneriat cu Penitenciarul Târgșorul Vechi, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Asociația AZAMI Training și Inspectoratul Școlar Județean Prahova, cu sprijinul Consiliului Județean Prahova. 
Conferința a debutat cu un moment susținut de Atelierul Actorului Câmpina, în care doi copii au intrat în rolul unui tânăr consumator și traficant de droguri, exprimând cu voce tare gândurile, frământările și iluziile care pot apărea în mintea unui adolescent aflat în fața unei astfel de alegeri. 
Publicul a putut auzi justificări precum „încerc doar o dată”, „toți fac asta” sau „mă pot opri oricând”, replici ce reflectă presiunea anturajului și falsa impresie de control.
..Citeste mai departe..

IPJ Prahova: Siguranța în școli începe cu prevenția

Activități dedicate elevilor, desfășurate de polițiștii prahoveni 

Siguranța copiilor în mediul școlar reprezintă o prioritate constantă pentru Inspectoratul de Poliție Județean Prahova. În acest context, luni, 9 februarie 2026, polițiștii au desfășurat activități informativ-preventive dedicate elevilor, menite să contribuie la crearea unui climat educațional sigur, bazat pe respect, empatie și comunicare. 
Activitățile au fost derulate în baza Planului Teritorial de Combatere a Violenței Școlare și în cadrul proiectului „Scoate violența școlară din anonimat”, de către polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu specialiști ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului Criminalistic și reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Ploiești.
..Citeste mai departe..

30 ianuarie, Ziua Internațională a Nonviolenței Școlare

Lansarea campaniei „Scoate violența școlară din anonimat” și a Concursului național „Eroul din clasă”! 

Cu ocazia Zilei Internaționale împotriva Violenței Școlare, marcată anual la data de 30 ianuarie, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, prin Biroul Siguranță Școlară, a desfășurat, pe parcursul întregii săptămâni, o serie de activități de informare, prevenire și conștientizare, în cadrul campaniei naționale „Scoate violența școlară din anonimat”, dedicată combaterii fenomenului violenței și bullyingului în mediul educațional. 
Activitățile au fost derulate în unități de învățământ din județ, în cooperare cu cadre didactice, consilieri școlari și alți parteneri instituționali, având ca scop creșterea gradului de informare a elevilor cu privire la formele violenței școlare, consecințele acestora, precum și modalitățile de prevenire și intervenție timpurie.
..Citeste mai departe..

Rezultatele obținute de către elevii Colegiului „Ferdinand I” Măneciu și ai Centrului Județean de Excelență Prahova la concursurile de Fizică și de Astronomie și Astrofizică de la Vatra Dornei

Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Societatea Ştiinţifică Cygnus - centru UNESCO au organizat, în perioada 3 - 7 ianuarie 2026, Tabăra Națională de Fizică, Astronomie şi Astrofizică „Marin Dacian Bica”, ediția a XI-a, precum şi trei concursuri: 
Concursul Național de Fizică pentru elevii claselor VI-XII, Concursul Național de Astronomie şi Astrofizică pentru elevii claselor V-XII și Concursul de Astronomie „Vintilă Șiadbey” al Societății Științifice Cygnus pentru elevii claselor I-IV , în stațiunea turistică Vatra Dornei, conform Regulamentului pentru ediția din anul 2026 a celor două concursuri naționale „Marin Dacian Bica”. Concursurile au cuprins următoarele etape: susținerea unei teze scrise de 3 ore la disciplina aleasă/disciplinele alese de către fiecare elev, cu pondere de 80% din punctajul total; realizarea de către fiecare elev a unui poster și prezentarea acestuia și susținerea pasiunii pentru disciplina aleasă, cu pondere de 20% din punctajul total.
..Citeste mai departe..

Ce ni se mai pregătește, oare?

Chirurgilor li s-au limitat operațiile pe motiv că nu ar fi locuri la terapie intensivă din cauză că sunt mulți internați cu probleme respiratorii! Și se spune că nu numai în Prahova ar fi această problemă? 
Atenție la nuanțe, cetățeni!

Ce se întâmplă, acum, la Spitalul Județean Prahova, este îngrozitor pentru anul 2025! S-a limitat numărul de operați pe motiv că ar fi un blocaj la terapie intensivă din pricina multor îmbolnăviri cu probleme respiratorii! 
Chirurgilor li s-a transmis să opereze doar cazurile de urgență! Și iar se vorbește despre intubarea pacienților cu probleme respiratorii, iar se vorbește despre lipsa locurilor din spitale din cauza problemelor respiratorii! Atenție, oameni buni, la nuanțe și la detalii!
..Citeste mai departe..

Oameni buni, nu vă panicați în legătură cu „noul virus din China”!

Bine ar fi să nu mai vă lăsați iar terorizați de „specialiștii” din televiziuni așa cum ați făcut-o în 2020! 
Se repetă scenariul de acum 5 ani? 

Sunt unii care se sperie de cum aud la televizor că se vorbește despre un „nou virus” și încep să poarte măști și să se ferească a se apropria de alți oameni!
Și, ce să vezi, în pragul revenirii copiilor la școală se întâmplă toate astea! Ce ciudat!
Este incredibil cum, după 5 ani, mai persistă sperietura promovată la televiziuni și că mai există credință în ceea ce li se spune! Nici nu începură bine anul 2025 că iar au început televiziunile să bage frica în oameni prin a anunța, ce să vezi, „un nou virus din China”! Și din nou se specifică „specialiștii sunt îngrijorați...” și vai, vai, vai, doar, doar o să fie din nou populația speriată și să dea buzna în farmacii și la controale medicale, eventual și la vaccinuri! Și uite așa mai face industria Pharma avere! 
Păi nu vorbeau globaliștii, la Davos, despre „Resetarea populației”? Uite așa vor să „reseteze”, cu terorizări după terorizări, ba cu „plandemie”, ba cu războaie, ba cu nu știu ce virus, evident din China, că unde sunt biolaboratoarele cele mai multe, în China, dar nu sunt neapărat ale chinezului...! Ehe!
..Citeste mai departe..

Un copilaș de 10 anișori, plecat să colecteze peturi pentru a avea bani de o trotinetă, a fost găsit înghețat de frig, sub un pod!

Vă place, domnilor care ați implementat „Marea Reciclare”, în ce hal i-ați adus pe unii oameni? 
Anulați politica „progresistă” și lăsați oamenii să fie oameni! 

Ei bine, oameni buni, uitați în ce hal i-au adus pe unii oameni acea ideologie implementată de autorități privitoare la „Marea Reciclare”! 
Uitați cum un copilaș de 10 ani și-a pus în pericol sănătatea pentru a strânge peturi de pe urma cărora să-și cumpere o trotinetă! A plecat de acasă și a ajuns la vreo 40 de kilometri depărtare. 
Avea să fie găsit de către jandarmi, sub un pod, fiind înghețat de frig! 
Da, domnilor politicieni, uitați ce faceți! 
Este „isprava” voastră, a celor care implementați tot felul de ideologii așa zis „progresiste”, dar care nu au absolut nicio logică. 
Vreți reciclare, atunci umblați din casă în casă să colectați voi peturi sau amenajați containere speciale la ghenele de gunoi, dar nu să îi transformați pe oameni în gunoieri căutând peturi prin deșeuri!
..Citeste mai departe..

Polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova au donat sânge!

Ieri, 14 octombrie 2024, 19 polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova au donat sânge, în speranța că vor ajuta pentru salvarea de vieți omenești. 
Într-o informare de presă, IPJ Prahova susține că acești polițiști, odată cu donarea de sânge, „s-au pus din nou în slujba comunității”...„crezând cu tărie în puterea exemplului și venind, astfel, către comunitate cu îndemnul de a dona sânge indiferent de cauză. 
Chiar acum, cineva are nevoie și de gestul tău!”
..Citeste mai departe..

Ziua Sfântului Ioan Botezătorul

La mulți ani tuturor celor care își serbează ziua numelui! 

Astăzi, 7 ianuarie, îl sărbătorim pe Ioan Botezătorul! 
Este cel ce l-a botezat pe Hristos în Iordan. Ioan a avut menirea de a pregati poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi pe Acesta si a-L face cunoscut. 
Mesajul principal pe care el îl transmitea era: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!”
(Sursă imagine: crestinortodox.ro)

PS: De asemenea, astăzi, 7 ianuarie, este și ziua când frații noștri creștini ortodocși pe stil vechi sărbătoresc Crăciunul, Nașterea Domnului Isus Hristos! 
Le urăm „Crăciun binecuvântat”
..Citeste mai departe..

Concert Extraordinar de Crăciun, 17 și 18 decembrie, la Filarmonica „Paul Constantinescu”, din Ploiești

Filarmonica Ploiești vă așteaptă la tradiționalul Concert Extraordinar de Crăciun, cu două reprezentații pline de emoție în zilele de 17 și 18 decembrie 2025, de la ora 19:00, în Sala „Ion Baciu”. Orchestra Simfonică a Filarmonicii Ploiești, dirijor: Radu Postăvaru.

Invitați: Corul de Copii Allegrezza al Colegiului de Artă Carmen Sylva, Ploiești - coordonat de prof. Amalia Secrețianu. 

În program: lucrări de F. Lehar, E. Waldteufel, B. Kéler, A. Glazunov, D. Șostakovici, E. Strauss, J. Strauss, J. Strauss II





..Citeste mai departe..

Expoziție care marchează „Ziua Internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor”, cu participarea polițiștilor prahoveni!

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova se alătură demersurilor inițiate pentru marcarea „Zilei Internaționale pentru eliminarea violenței împotriva femeilor” și participă marți, 25 noiembrie, la o activitate interesantă, susținută în incinta Centrului Comercial Ploiești Shopping City, alături de elevii și profesorii de la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” Ploiești. 
Este vorba despre expunerea a 28 de lucrări ale acestora selectate în cadrul Concursului de afișe „Violența domestică rănește, dar noi o putem opri”, inițiat de Inspectoratul General al Poliției Române, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității și Fundația unui operator de telefonie mobilă
..Citeste mai departe..

S-a deschis Târgul Meșteșugurilor Tradiționale, Ploiești 2025

Vineri, 31 octombrie 2025, s-a deschis, la Ploiești, ediția a IX-a a Târgului Meșteșugurilor Tradiționale. 
Cei dornici să vadă și să achiziționeze produse lucrate manual, cu minuțiozitate, de meșteri ce au moștenit din generație în generație talentul meșteșugăresc sunt așteptați în Parcul din fața Palatului Administrativ Ploiești. 
Târgul este deschis până duminică, 2 noiembrie, între orele 9:00 și 19:00. Demonstrații de meșteșug pot fi admirate zilnic, între 9:30 – 18:30. 
Evenimentul este organizat de către Consiliul Județean Prahova și de Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”
..Citeste mai departe..

CSȘc. Ploiești, 18 medalii la „Cupa Municipiului București”

Sala de atletism „Ioan Soter”, din cadrul Complexului Sportiv „Lia Manoliu” din capitală, a fost gazda Cupei Municipiului București pentru atleții de la categoriile U14, U13, U12, U11, U10, U9! 
Au participat aproximativ 800 sportivi din toată țara! Atleții de la CSS Ploiești, pregătiți de profesorii Maria Andrei și Florin Andrei, au avut o comportare excelentă, reușind să intre în posesia a 18 medalii (10 de aur, 6 de argint și două de bronz), obținând următoarele rezultate: 

* Categoria U9 (2018): Patric Papp (fiul fotbalistului de la Petrolul Ploiești, Paul Papp) - medalie de aur la 50 m - 8.61 sec.;
..Citeste mai departe..

Polițistul campion – o poveste despre disciplină, muncă și performanță

Comunicat IPJ Prahova: "Uneori, în spatele unei uniforme de poliție se ascunde și povestea unui sportiv de performanță. Este și cazul lui Bătăioșu Albert, polițist în cadrul Serviciului Pregătire Profesională al I.P.J. Prahova și instructor în domeniul educației fizice și al autoapărării. La sfârșitul lunii februarie 2026, în orașul Turda s-a desfășurat Cupa Potaissa, competiție națională organizată sub egida Federației Române de Karate WUKF. 
La start s-au aliniat sportivi din întreaga țară, fiecare dorind să demonstreze că disciplina și antrenamentul își spun cuvântul pe tatami. Printre ei s-a aflat și Albert, legitimat la Clubul Sportiv Politehnica Cluj-Napoca.
..Citeste mai departe..

Echipa de tineret a Petrolului, calificată în semifinalele Cupei României

Formaţia de tineret a Petrolului s-a calificat în „careul de ași” al Cupei de Tineret, după ce a trecut, în meciul eliminatoriu, disputat la Brazi, de Universitatea Cluj. 
Victoria Petrolului s-a conturat după loviturile de departajare, portarul Ștefan Rădulescu fiind eroul meciului, el reușind să apere trei dintre cele șapte penalty-uri executate de clujeni! 
Disputată la Brazi, întâlnirea a fost una echilibrată, fără mari ocazii pe parcursul celor 90 de minute, fiind nevoie de loviturile de departajare.
..Citeste mai departe..

CSȘc. Ploiești, medalie se bronz cu ștafeta 4 X 400!

În zilele de 7 și 8 martie s-a desfășurat, în sala de atletism „Ioan Soter”, din capitală, finala Campionatului Național, rezervat categoriei U20! 
După ce săptămâna trecută obținuse două medalii de bronz la categoria seniori și tineret, atletele de la CSȘc Ploiești, pregătite de profesorii Maria Andrei și Florin Andrei, au obținut o nouă clasare pe podium, reușind cu ștafeta 4 x 400 m fete, în componența, Rebeca Toader-Ștefania Cîrjan - Ana -Maria Ștefan - Ioana Ioniță, să intre în posesia unei noi medalii de bronz! Performanța este cu atât mai apreciată cu cât toate cele 4 junioare sunt atlete categoria U18, reușind să obțină o medalie, într-o competiție rezervată categoriei U20, unde au concurat sportive mai mari ca vârstă și experiență! 
Un rezultat promițător a obținut și atletul Georgian Lepuș (U18), în proba de 200 m. locul 7 - 23.46 sec.
..Citeste mai departe..

Percheziții domiciliare într-un dosar de contrabandă cu țigarete

Sâmbătă, 28 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Ploiești, județul Prahova. 
Activitățile sunt desfășurate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigarete, fapte presupus a fi fost comise în perioada aprilie 2025 – februarie 2026. 
Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent a rezultat bănuiala rezonabilă că persoanele vizate ar fi deținut, transportat și comercializat produse din tutun provenite din activități de contrabandă, în afara cadrului legal
..Citeste mai departe..

„Bombă” în fotbalul românesc: 34 de percheziții domiciliare într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în domeniul pariurilor sportive!

S-ar fi acționat „în mod coordonat, în scopul influențării și alterării rezultatului unor partide disputate în cadrul Ligii a III-a organizate de Federația Română de Fotbal”, spun polițiștii 

În dimineața zilei de 25 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, Poliția Municipiului Ploiești și Biroul pentru Combaterea Infracțiunilor contra Persoanei și Patrimoniului au pus în executare 34 de mandate de percheziție domiciliară, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în domeniul pariurilor sportive. 
Activitățile au fost desfășurate în județele Prahova, Vâlcea, Argeș, Cluj, Ilfov și Dâmbovița, precum și în municipiul București. 
În urma cercetărilor efectuate a rezultat că, pe parcursul ultimului sezon competițional, mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal, precum și alte persoane aflate în legătură directă cu acesta, inclusiv jucători ai echipei, ar fi acționat în mod coordonat, în scopul influențării și alterării rezultatului unor partide disputate în cadrul Ligii a III-a organizate de Federația Română de Fotbal.
..Citeste mai departe..

Percheziții în Mărgineni de Jos, într-un dosar de furt calificat

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Florești au pus în executare marți, 24 februarie, două mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Mărgineni de Jos, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat. 
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada decembrie 2025 – februarie 2026, persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un imobil situat în satul Mărginenii de Jos, județul Prahova. Prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 11.000 de lei. 
Două persoane au fost conduse la sediul unității de poliție, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale care s-au impus. Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova. 
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și luării măsurilor procesual-penale în consecință, cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale prevăzute de lege
..Citeste mai departe..

Percheziții domiciliare într-un dosar de furt calificat

Două persoane au fost conduse la sediul poliției 

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Bălțești au pus în executare, în cursul dimineții de 17 februarie, două mandate de percheziție domiciliară, la adresele a două persoane din comuna Șoimari. 
Activitățile au fost desfășurate sub coordonarea procurorului de caz, într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunii de furt calificat. 
Din cercetări a reieșit că in cursul zilei de 14 februarie a.c., una dintre persoanele bănuite de comiterea faptei ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil din comuna Șoimari, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, situate în două anexe gospodărești. 
Două persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru audieri
..Citeste mai departe..

S-a deschis Târgul de Toamnă 2025

Bani suficienți să ai...! 

Joi, 25 septembrie, în Ploiești s-a deschis Târgului de Toamnă, un eveniment dedicat produselor de sezon, tradițiilor românești și comunității locale, în organizarea S.C. Hale și Piețe S.A. Locul ales pentru etalarea produselor autohtone este în zona aferentă parcării din strada Griviței , respectiv în zona dintre Palatul Culturii și Parcul „Arh. Toma Socolescu”. 
Vă puteți alege produsele alimentare pentru a vă umple cămara pentru iarnă, asta dacă bineînțeles aveți și bani suficienți, pentru că prețurile sunt mai mari decât anul trecut! 
Târgul de Toamnă este deschis până duminică, 5 octombrie, până atunci fiind deschis zilnic, între orele 10.00 - 20.00. 
Este anunțată prezența a 20 de standuri, amenajate cu specific tradițional românesc, produsele fiind, evident tradiționale. 
Și cum miroase carnea afumată... oau!
..Citeste mai departe..

127 de autorizaţii de construire eliberate în aprilie, în județul Prahova

În luna aprilie 2025, în judeţul Prahova s-au eliberat 127 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 28,2% faţă de aprilie 2024. 
Autorizaţiile eliberate pentru clădiri rezidenţiale din judeţul Prahova, în luna aprilie 2025, deţin o pondere de 4,0% din totalul autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale din România, ceea ce ne conferă într-un clasament naţional din totalul autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale locul 7. În luna aprilie 2025, din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, 26,0% au fost eliberate în mediul urban şi 74,0% în mediul rural.
..Citeste mai departe..

Măsuri de prevenire a incendiilor pentru perioadele caniculare

Să se ocupe autoritățile și de măsuri pentru hidratarea populației care circulă prin orașe! 
Unde sunt corturile în care se găseau bidoane cu apă? 

În contextul fenomenelor meteorologice caracterizate de valul de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat, prognozate pentru județul nostru în această perioadă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” al județului Prahova face o serie de recomandări pentru populație, operatori economici, dar și pentru autorități. 
Astfel, în perioadele caniculare sau secetoase, consiliile locale din zonele cu risc crescut de incendiu și, după caz, administratorii operatorilor economici/conducătorii instituțiile din zonele vizate, trebuie să elaboreze programe speciale de măsuri pentru prevenirea incendiilor, care să cuprindă: 
1. Identificarea și nominalizarea sectoarelor de activitate în care crește riscul de incendiu în condițiile caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate și a lipsei de precipitații, urmând a se stabili măsurile de protecție specifice.
..Citeste mai departe..

„Oameni de care te temi să-i cunoști”, Seminar organizat pentru prezentarea unui Proiect despre reintegrarea în societate a persoanelor care au fost private de libertate

Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga”, Ploiești, a găzduit marți, 17 iunie, o activitate foarte interesantă, un Seminar interinstituțional intitulat „Oameni de care te temi să-i cunoști”, dedicată reintegrării în societate a persoanelor private de libertate, seminar organizat de către Penitenciarul Ploiești și Colegiul Asistenților Sociali din România - Sucursala Prahova. 
Este cunoscut faptul că persoanele care au săvârșit pedeapsa cu închisoarea cu greu își găsesc un loc de muncă, fiind ignorați și marginalizați din pricina cazierului, ceea ce poate să conducă la o înrăutățire a vieții lor și ar putea să devină recidiviști. 
Sub titulatura „Nebunia înseamnă să faci același lucru la nesfârșit și să te aștepți la rezultate diferite” (Albert Einstein), seminarul s-a axat pe consolidarea unei rețele interinstituționale funcționale, capabile să răspundă nevoilor complexe ale persoanelor eliberate, încă din perioada de detenție și în continuare, după liberare.
..Citeste mai departe..

La mulți ani!

Noul an să vă aducă sănătate, bunăstare, fericire și să fie pace în lume



..Citeste mai departe..

S-a născut Isus, SLĂVIȚI-L!

25 decembrie este despre Nașterea Mântuitorul Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, despre cel ce a pătimit pentru păcatele omenirii și care a învins moartea și a făcut ca timpul să se măsoare de la Nașterea Sa. CRĂCIUN BINECUVÂNTAT TUTUROR


..Citeste mai departe..

Când vezi... ce a ajuns țara după 22 decembrie 1989!

Când vezi că resursele naturale ale țării au fost cedate străinilor! 
Când vezi că Uzinele și pădurile îți sunt distruse! 
Când vezi că drepturile și libertățile din perioada „pandemică” ți-au fost călcate în picioare! 
Când vezi că ai ajuns să plătești cel mai mare preț, din Europa, pe energie, în condițiile în care eram țară producătoare de energie electrică! 
Când vezi că îți sunt secate barajele de apă! 
Când vezi că se dă, unora, apă pe bază de buletin! 
Când vezi că, din octombrie 2024, ți-a fost anulat dreptul de a alege și de a fi ales!
..Citeste mai departe..

Dumnezeu să-Ți lumineze calea spre dimensiuni superioare, domnule General (r) Radu Theodoru!

Îți rămânem mereu recunoscători pentru tot ce ai realizat pentru această țară și pentru acest neam românesc!

Veteranul de război, generalul maior (r) Radu Theodoru, a încetat din viață luni, 8 decembrie, la vârsta de 101 ani. 
Un om de o sinceritate și de un curaj extraordinar în a scrie și de a spune lucrurilor pe nume, de a le aduce la cunoștință celor mai tineri cum au stat, de fapt, lucrurile în cel de-AL Doilea Război Mondial, dar și după...! 
Și-a apărat patria cu arma în mână, luptându-se pentru ca această țară să fie Independentă, Suverană, să nu pice în mâinile străinilor.
..Citeste mai departe..