Ultima editie tiparita in format pdf

Apa caldă unde e, apa caldă ce-aţi făcut cu ea?

Publicat pe 2022-10-05 12:57:53Mihail Marinescu

„Mentenaţa” cu durată de „cel puţin 30 de zile” s-a transformat în „mentenanţa” de cel puţin 60 de zile!

Ploieşteni, vine frigul, în curând, cum credeţi că veţi rezista fără căldură în calorifere?
Vremea nu ţine cont de "mentenanţe", nici de birocraţia unora şi nici de politica de austeritate dorită de „reformiştii” europeni!

Au trecut mai bine de două luni de zile de când, în Ploieşti, s-a oprit livrarea apei calde, deşi s-a declarat oficial că „mentenanţa durează cel puţin 30 de zile! Şi cât vor mai trece până când populaţia o să aibă apă caldă, că vine acum şi frigul şi vă daţi seama cum o să fie în case fără căldură în calorifere, domnilor care vă aflaţi în funcţii publice de conducere? Aveţi datoria să le oferiţi oamenilor condiţii cât mai bune de viaţă, ori acum ce faceţi, vă aliniaţi la standardele politicii de austeritate cerute de la vârful UE?
Înainte de a face asta, gândiţi-vă că noi, românii, am mai trecut printr-o astfel de perioadă, dar măcar atunci se făceau economii pentru a ne achita datoriile externe, dar acum pentru ce vreţi să facem economie ca să le fie date străinilor resursele noastre naturale, în timp ce noi suferim? Nu, aşa ceva nu trebuie să se întâmple! Nu trebuie să plătească poporul greşelile unora de a-şi arăta servilismul faţă de o cauză care este deja pierdută!
România, dar mai ales Ploieştiul, nu are de ce să facă economie la nimic. România, încă, produce energie, are un sol bogat în zăcăminte naturale, are un sol fertil pentru producţia agricolă, aşa că lăsaţi-ne ţara în pace cu ideologiile acestea globaliste! Ploieştiul este oraşul în care s-a construit prima rafinărie din lume, iar zona judeţului Prahova este bogată în ţiţei. Şi uite cum a ajuns acum, în 2022, Ploieştiul, să fie fără apă caldă mai bine de două luni de zile! Ce ruşine!
Vineri, în ultima zi a lunii septembrie, un grup de cetăţeni a încercat să scoată oamenii în stradă pentru a protesta, în primul rând, pentru lipsa apei calde, însă foarte puţină lume s-a strâns în centrul oraşului la apelul acelui grup, din păcate.
Ploieşteni, poate nu conştientizaţi, dar frigul stă să vină, ori vremea nu ţine cont de „mentenanţe” sau de birocraţia etalată pentru a se tărăgăna şi mai mult situaţia!
A, unii dintre voi v-aţi montat centrale în apartament şi acum nu mai vă pasă dacă nu mai funcţionează utilajele de livrare a apei calde? Păi şi cât credeţi că veţi plăti pentru gazele consumate şi pentru energia consumată pentru a vă funcţiona centrala? Hai să vedem!
Dacă se vede că oamenii nu reacţionează atunci când le este încălcat un drept anume, atunci se merge mai departe cu restricţiile, cu lipsurile, aşa cum s-a procedat şi în timpul „pandemiei”! Nu vă vor spune în mod direct că se introduce raţionalizarea, ci vor invoca fel de fel de motive, pe modelul „mentenanţei” de la Brazi!

Nici protestul nu mai este ce era odată!
Dacă în Ploieşti, lumea nu s-a strâns la protest, în schimb la Bucureşti a fost Piaţa Victoriei plină, duminică, 2 octombrie.
S-a dorit a fi un miting îndreptat împotriva guvernului şi a clasei politice aservite intereselor din afara ţării, dar a rezultat mai mult o posibilitate pentru unii protestatari de a-i înjura pe alţi protestatari!
Un grup de protestatari a intrat peste celălalt grup şi uite aşa s-a stricat un protest care avea ca scop şi unitatea!
Bătăi, înjurături, intervenţii ale jandarmilor, instigări la violenţă...!
Pe la mitinguri se mai practică şi să existe „infiltrări”, tocmai pentru a instiga şi pentru a da protestului o cu totul altă turnură, dar ca acum, pe 2 octombrie, nu s-a mai văzut atâta dorinţă de a se strica un protest!
Din moment ce s-a făcut apel ca la acest protest să se vină fără însemne electorale, de ce nu s-a ţinut cont de asta şi s-a... defilat cu pancarde, cu Tricolorul ce avea în loc de Stemă un însemn electoral?
Protestul este o manifestare civică, nu o acţiune electorală!
Lideri politici care, până nu de mult, păreau apropiaţi în gândire, au ajuns acum să fie duşmani! De ce? Această învrăjbire între români nu face deloc bine ţării! Face bine doar celor care pun pe primul loc interesele străine, nu cele naţionale!