Ultima editie tiparita in format pdf

Românii sunt chemaţi să iasă în stradă, pe 1 septembrie, şi să vină la Bucureşti, în Piaţa Constituţiei!

Publicat pe 2022-08-25 11:48:47Mihail Marinescu

„Jos Cenzura! Jos Dictatura! Jos Obediența și Incompetența!” se intitulează evenimentul civic organizat de către Asociația Civică Stop Discriminării Cetățenilor.

Românii se pregătesc să reia protestele şi mitingurile, odată cu revenirea din vacanţa parlamentară a „aleşilor neamului”!
Astfel, pe 1 septembrie, românii sunt chemaţi să se prezinte în număr cât mai mare în Piaţa Constituţiei, la Casa Poporului, acolo unde este găzduit sediul Parlamentului României, într-o adunare publică intitulată „Jos Cenzura! Jos Dictatura! Jos Obediența și Incompetența!”
Evenimentul este organizat de către Asociația Civică Stop Discriminării Cetățenilor, la inițiativa consilierului juridic Mr. (rz) Dr. Ing. Dan Băzăvan.
Şi-au anuţat, deja, participarea şi celelalte organizaţii civice care, din 2020 încoace, ies mereu în stradă în încercarea de a aduce poporul trezirea şi de a stopa şi pentru a condamna lucrurile groaznice pe care actuala clasă politică aflată la guvernare le face cu consecinţe nefaste pentru ţară, pentru popor.
În comunicatul întocmit de Dan Băzăvan cu prilejul acestui eveniment se precizează, printre altele, următoarele:
„Până când TU ROMÂNE mai accepți să te conducă nulitățile?
Până când române mai accepți să plătești COZI DE TOPOR?
Până când române mai accepți să-și bată cineva joc de tine?
Până când române te mai uiți la copilul tău purtând mască, stând la școală on-line fără să reacționezi?
Până când române mai accepți să ți se spună că o cârpă te protejează împotriva unei presupuse pandemii ce nu a fost niciodată declarată de Ministerul Sănătății în România conform art. 5 lit. i) din Legea Nr. 95/2006?
Ne-au discriminat pe noi și copiii noștri.
Ne-au condiționat accesul la servicii publice, la instanțe, la muncă, la libera circulație, la libertatea de exprimare, la alegerea profesiei, la învățământ, la petiționare, la sănătate, la informații de interes public vorbind arogant că sănătatea publică este mai presus decât sănătatea individului.
În ce temei de drept? În ce cărți de drept ați văzut voi asta? Nu există așa ceva și Acum e cazul să ieșiți din casă dacă vă pasă, să strigăm într-un glas pe 01.09.2022: Jos CENZURA! Jos DICTATURA! Jos Obediența și Incompetența!
Acum e momentul, Democratic să impunem Conduita Legală în baza art. 1 alin. (3)-(5), art. 30-31, art. 16, art. 32, art. 34, art. 41, art. 51-52 din Constituție. Acum trebuie să ne apărăm drepturile și libertățile, să ne protejăm Copiii.
Așa să ne ajute Dumnezeu!”