Infracțiuni în trafic

Publicat pe 2022-07-28 11:17:45Mihail Marinescu

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier-Poliția municipiului Ploiești, în timp ce desfășurau, pe 26 iulie, activități de supraveghere și control al traficului rutier în zona comunei Gorgota au oprit, pentru control, pe DJ 101 E, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comună.
S-a constatat că respectivul conducător auto emana halenă alcoolică, aşa că a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
- Tot marţi, 26 iulie, în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpina, în timp ce acționau pe raza municipiului în vederea combaterii abaterilor săvârșite de către pietoni, precum și în vederea combaterii neacordării priorității de trecere pietonilor care au acest drept au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe Bulevardul Carol I.
Cu ocazia legitimării conducătorului auto, acesta a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 30 de ani, domiciliat în municipiu. Întrucât în discuția cu polițiștii, bărbatul manifesta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sun influența alcoolului sau a altor substanțe.