„Speranţa moare ultima”, aşa ne-am obişnuit să spunem de atâtea generaţii. Şi asta pentru că românul s-a născut sperând la o viaţă mai bună, la un trai îndestulat, la un statut superior sau la ce n-a avut niciodată. Indiferent de domeniu, noi am tot sperat. Sâmbătă, de exemplu, după victoria naţionalei de fotbal în deplasarea din Lituania, am sperat că ne vom califica din nou la Mondiale. Deşi şansele de calificare sunt la fel de mari ca şi cele de scăpare ale unui condamnat la moarte în drumul spre plutonul de execuţie, noi sperăm în continuare că vom câştiga toate meciurile şi că Franţa va avea ghinionul să se „împiedice” pe drumul spre Africa de Sud de vreo ...buturugă mică. De doi bani speranţă, pentru că noi tot la televizor vom vedea mondialele şi anul acesta. Duminică, la alegerile pentru Parlamentul European, alte speranţe, alte visuri. Cei prezenţi la vot (eu, unul, nu m-am prezentat fiind dezgustat de toată clasa politică) şi-au ales reprezentanţii în cel mai râvnit parlament. Numele câştigătorilor de fotolii la Bruxelles nu mai contează pentru că, odată ajunşi acolo, vor uita complet de unde au plecat, cine i-a votat şi ce au promis că vor face. Este normal pentru neamul românesc să promiţi şi să te faci că ai uitat. Privind atent listele noilor europarlamentari observam că nu cunosc decât capii de liste, adică „locomotivele” electorale, în rest, erau doar nişte „vagoane” nesemnificative care merg în direcţia în care sunt trase şi se clatină de zor după cum bate vântul. S-au făcut alianţe, s-au semnat pacturi, s-au făcut sponsorizări şi cadouri electorale pentru asigurarea victoriei şi pentru „îmbrobodirea” „prostimii”. Să nu vă gândiţi că veţi mai vedea în următorii ani vreunul din „vagoane” venind în piaţă să vă întrebe dacă aveţi bani de pâine sau de întreţinere, ori dacă vreţi vreun credit pentru locuinţă. Numai la final de mandat îşi vor aduce aminte că există nişte fraieri de la care au de luat nişte voturi. În rest, multă sănătate...

Cătălin Romanescu