Când spunem “adolescent” ne închipuim acel tânăr rebel în faţa părinţilor, care trăieşte într-o continuă stare de euforie şi e dispus să încerce orice provocare. Totodată, ne imaginăm şi problemele pe care le întâlneşte acesta pe tot parcursul adolescenţei. Părinţii fac tot posibilul pentru a-şi înţelege copiii, pentru a-i motiva să treacă peste această etapă mai dificilă, pentru a deveni oameni buni, intregrii şi demni de respectul tuturor. Însă, parcă nu e de ajuns. Avem zile în care nu ne putem înţelege cu nimeni şi credem că toată lumea este contra noastră, că nimeni şi nimic nu ne mai poate înveseli, parcă lumea e prea mică pentru noi şi cerinţele noastre. Deşi familia este mereu alături de noi, una dintre cele mai mari probleme ale unui adolescent este lipsa comunicării cu părinţii săi. Puţini sunt aceia care se pot lăuda că relaţia dintre familia sa şi ei este perfectă. Problemele încep de la cel mai mic lucru, ajungând în cazuri extreme la situaţii foarte grave. Toate neînţelegerile sunt cauzate de formarea temperamentului tânărului, care până acum puţin timp era doar un puşti răzgâiat ale cărui preocupări erau jocurile şi dulciurile. Acest puşti, însă, începe să se impună, să îşi contureze propria personalitate, fără să se mai lase pe mâna părinţiilor. Aici intervine imensa nemulţumire, părinţii pierd autoritatea, iar noul tânăr e predispus la multe pericole.
Protecţia excesivă a părinţilor poate cauza grave probleme şi, în loc să ne ajute, mai mult ne împinge spre o mare prăpastie, pentru că vom fi tentaţi de către anturaj să ′′uităm′′ pentru câteva momente de situţia dificilă în care ne aflăm. De fapt, momentele de uitare sunt doar începutul căderii în abisul viciilor, startul autodistrugerii. Drogurile, ţigările sau alcoolul sunt doar câteva dintre ″armele″ falsei uitări. Nu vreau să ţin o predică privind aceste lucruri, pentru că deja marea majoritate e conştientă de riscul la care se expune şi acum, să fim serioşi, cine nu a încercat măcar o dată să bea sau să fumeze? La o petrecere, la un concert sau, pur şi simplu, la colţul blocului, fiecare dintre noi a dorit să afle de ce toată lumea e atrasă de aceste substanţe nocive, dar sunt persoane care le-au încercat fără să fi făcut vreo dependenţă pentru ele şi şi-au văzut de viaţa lor în continuare. Însă, în cazurile în care se ajunge la dependenţe, părinţii se simt depăşiţi şi, în loc să îşi ajute copiii, ei sunt copleşiţi şi încearcă să caute vinovaţi, în locul soluţiilor. Din nefericire, mai sunt şi cazuri în care părinţii prea ocupaţi, suplinesc mângâierile şi atenţia de care are nevoie un tânăr, cu bani, astfel alimentând fără să realizeze viciul propriului copil. Cred că soluţia ar fi un compromis, atât din partea părinţilor, cât şi din partea tinerilor. Cei din urmă ar trebui să înţeleagă că adolescenţa e doar o etapă în calea maturizării, o perioadă în care ei se formează ca persoană şi, totodată, că problemele pe care le au nu sunt atât de mari precum cred, iar părinţii ar trebui să le ofere o mai mare libertate şi să nu simtă că şi-au pierdut copilul, aşa cum crede majoritatea, ci să încerce să îl ghideze pe noul tânăr pe un drum adecvat pentru el, respectând, însă, şi deciziile lui. Gabriela Brebene
| < Anterior | Următor > |
|---|
