• Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home Tineret Plăcere, muncă, suferinţă...
 

Plăcere, muncă, suferinţă...

Email Imprimare PDF

Într-una din zilele trecute, mergând prin centrul oraşului, am observat un grup de tineri ce cântau în cor nişte melodii acompaniate de chitara unuia din membrii grupului respectiv. Apoi, în pasaj, nu ai cum să nu-l fi auzit pe domnul acela talentat care cântă şlagăre la chitară şi muzicuţă în acelaşi timp, sau, dacă foloseşti mijloacele de transport în comun, în staţiile de autobuz sau tramvai, sigur l-ai observat pe domnul care, deşi locuieşte pe străzile Ploieştiului, nu are familie sau un venit lunar şi trăieşte din mila oamenilor, are un talent extraordinar de a cânta cu vocea toate melodiile cunoscute ale folclorului românesc. Bine, bine, aceştia sunt oameni talentaţi, ca să nu mai vorbim şi de cei care au reuşit să se afirme folosindu-se de talentul lor, la TV, radio, internet, concerte, în străinătate sau în ţară, chiar dacă au început să apară foarte multe formaţii de tineri adolescenţi care nu ştiu cu ce se mănâncă muzica, dar, dacă sponsorizează “tati”, de ce să nu fim vedete? Dar ce se întîmplă cu ceilalţi, care îşi doresc cu adevărat să ajungă undeva, care au un vis, care muncesc pentru visul lor? Ei, bine...pentru început, să luăm cazul oricărui copil cu aspiraţii către muzică, pentru că muzica este subiectul nostru de astăzi.

Dacă părinţii observă puţin talent la copil îl vor da la Liceul de Artă sau la nişte cursuri de instrument (vioară sau pian pentru început) sau canto (voce). Apoi, în următorii patru ani, copilul va fi educat, crescut, învăţat chiar şi plictisit cu muzica clasică, având în vedere că foarte puţini copii, chiar si adulţi, sunt atraşi de acest gen, deoarece, să fim serioşi, avem rock, punk, funk, house, pop, hip-hop, raggae, manele, atâtea stiluri muzicale care să ne distragă atenţia. Fiecare cu gusturile sale, dar puţină muzică clasică nu strică, aşa, pentru cultura noastră generală. Apoi, din clasa a cincea, copilul va avea de ales între a continua la instrumentul iniţial sau de a-şi schimba intrumentul, adică, dacă până acum a făcut vioară sau pian, de acum va putea să facă orice alt instrument, cum ar fi clarinetul, oboiul, fagotul, flautul, marimba, contrabas, violoncel, violă sau poate trece la un alt tip de artă, şi anume arta plastică, arhitectură, modelaj, desen ori pictură.  După opt ani chinuitori de atâtea instrumente, pensule, pânze, partituri, ore de studiu, ore de practică şi aşa mai departe, în anii de liceu ce vor urma, copilul va putea să aprofundeze tot ce a învăţat până acum, va putea avea concerte, recitaluri sau expoziţii şi, de ce nu, poate şi vânzări. Bun.....a terminat liceul şi este foarte bun/ă la ceea ce face. Ce va face mai departe? Probabil va vrea să se afirme, ca toţi ceilalţi ce au fost, sunt şi vor fi. Pentru început are nevoie de cineva care să-l promoveze, lucru cam greu de făcut, apoi, dacă e bun şi are succes materialul pe piaţă sau oriunde s-a afirmat, trebuie să renunţe la familie, prieteni şi alte preocupări pentru a se menţine şi pentru a putea deveni vedetă (aşa cum toţi vrem), în timp ce face şi o facultate pe profilul lui/ei, pentru că....fără facultate nu te bagă nimeni în seamă, ulterior ajungând să aibă un serviciu decent, cu un salariu decent, cu o viaţă decentă, chinuindu-se să mai facă ceva în plus, pentru că în România, dacă eşti corect, nu te descurci cu un singur loc de muncă şi uite de asta se spune că un artist adevărat suferă, nu de el cum cred alţii, ci de inimă, oboseală şi subaprecierea celor din jur, pentru că oricât ai munci, oricât de talentat ai fi, VIAŢA DE ARTIST E GREA !

Florin Catrinescu

 

NR. 3852

30 IULIE 2010

Prima pagină

prima pagina

Sigla Petrolul

Ora exactă

Ulti Clocks content

Curs valutar

Vremea în Prahova

Cititori online

Avem 37 vizitatori online

Vizitatori

mod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_counter
mod_vvisit_counterAstazi163
mod_vvisit_counterIeri817
mod_vvisit_counterSaptamana aceasta7479
mod_vvisit_counterLuna aceasta163
mod_vvisit_counterTotal600070