Generaţia PRO ... ştilor

Bine te-am regăsit, stimate cititorule. Am avut nevoie de o vacanţă puţin mai mare pentru a medita la ce se întâmplă în jurul nostru, pentru a ne pune ordine în idei, pentru a ne reorganiza personalul şi pentru a fi mai puternici, mai incisivi, mai documentaţi. Pagina de Tineret revine, astfel şi vă veţi putea bucura de ea lunar, cam în aceeaşi perioadă (scuzate să ne fie zilele când „picăm” la sfârşit de săptămână). Luna aceasta am dat frâu liber imaginaţiei sau, mai bine zis, viselor (sau visurilor, ambele sunt corecte). Pe lângă frazele stereotipe de genul „eu vreau să fiu doctoriţă” spuse cu mâinile la spate şi cu pieptul în faţă, tinerii din ziua de azi sunt marcaţi nu numai de ceea ce văd în jurul lor, în viaţa cotidiană, ci şi de ceea ce văd la televizor sau calculator. Şi pentru că, în majoritatea timpului, nu se desprind de acestea, viaţa lor este influenţată în totalitate de filmele, spoturile publicitare, muzica, desenele animate sau concursurile care mai de care mai stupide difuzate. Astfel, pe lângă replicile redate obsedant de des pe stradă sau la şcoală, tinerii au parte şi de vise nocturne care mai de care mai şocante. Prin urmare, am ales pentru debut această temă, tocmai pentru a vedea oamenii maturi şi ceea ce nu pot vedea sau şti atunci când privesc un tânăr bombardat cu astfel de „excremente” media. Al doilea punct pe ordinea de zi ar fi prostia juvenilă contemporană. Luna trecută am însoţit echipa mea de handbal fete la Sibiu pentru un turneu amical. Ce-i drept, când am făcut selecţia, nu a contat bagajul de cunoştinţe al fiecăreia, ci calităţile fizice şi îndemânarea. Dar acum mi-a fost dat să văd şi să constat cu mare amărăciune că generaţia de azi (nu voi generaliza) cuprinde câteva elemente care nici în cele mai îndepărtate şi primitive triburi nu ar trece clasa. Neavând ce face, pe drumul de întoarcere, am făcut pariu cu şoferul (trecut binişor de 40 de ani) că fetele „mele” sunt deştepte foc şi am ales trei întrebări care s-au dovedit a fi „letale” pentru tot microbuzul. Prima a fost ce altitudine are vârful Omu? N-aţi vrea să ştiţi ce răspunsuri am primit, că aţi muri de râs. Oricum, cel mai năstruşnic, dat de o fată de 18 ani, a fost 5575 m. La a doua întrebare ce e ştirul şi ce e jirul? Din nou, blocaj ... mental. Nimeni nu ştia, pentru că niciunul nu se regăsea în meniul de la „mec” sau în discuţiile filosofice de pe „mess”. A treia întrebare (venită din partea mea) a fost în ce ţară se află „staţiunea” Auschwitz? Dacă nu au ştiut de Omu sau de ştir, cum mă gândeam să ştie că Auschwitz nu fusese nicidecum o staţiune şi să mai ştie şi ce era cu ea? M-am lăsat păgubaş şi m-am recunoscut învins din punctul de vedere al pariului iniţial cu şoferul care mai că se prăpădea de râs la ce inepţii debitau handbalistele mele. Mai demult generaţia PRO, acum generaţia proştilor. Nu vreau să mă gândesc că peste ani alţi asemenea „doctori în ştiinţe” ne vor fi şefi, medici sau, mai rău, ne vor învăţa copiii ori nepoţii. Aşa oameni, aşa ţară! Cătălin Romanescu

< Anterior		Următor >

	Astazi	722
	Ieri	1003
	Saptamana aceasta	1725
	Luna aceasta	6166
	Total	634089

Generaţia PRO ... ştilor

Categorii

Prima pagină

Resurse

Ora exactă

Curs valutar

Vremea în Prahova

Cititori online

Vizitatori