• Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home Sport Mănuşile lui Bute, vândute cu 3.000 de dolari pentru victimele din Haiti
 

Mănuşile lui Bute, vândute cu 3.000 de dolari pentru victimele din Haiti

Email Imprimare PDF
manusi.jpg - 54.25 KbO pereche de mănuşi de box purtate de pugilistul Lucian Bute, campionul mondial al versiunii IBF, categoria supermijlocie, au fost vândute cu 3.000 de dolari la o licitaţie desfăşurată, duminică, la Montreal, la o gală de binefacere în care s-au strâns fonduri pentru ajutorarea victimelor din Haiti. Potrivit site-ului lazonedeboxe.com, la sala de sport Hard Knox din Montreal a lui Herby Whyne a avut loc o gală de box amator, dar şi o licitaţie a unor articole de colecţie ce aparţin unor sportivi cunoscuţi, iar toate fondurile obţinute vor fi redirecţionate prin organizaţia de binefacere World Vison Canada către construirea unui spital în Haiti, stat puternic afectat de un cutremur la 12 ianuarie. Pugilistul român Lucian Bute a făcut parte dintre invitaţii speciali ai acestei gale alături de antrenorul său Stephane Larouche. "Licitaţia obiectelor de colecţie a iscat o explozie impresionantă de generozitate în rândul amatorilor boxului. A fost inclusă o donaţie de 3.000 dolari pentru o pereche de mănuşi utilizate în pregătire de Lucian Bute şi o alta de 2.000 dolari pentru nişte mănuşi de box cu autograful lui Jean Pascal şi un tricou cu numele lui Georges Laraque", notează sursa citată.  
 

NR. 3922

1 - 7 FEBRUARIE 2012

Sigla Petrolul

Ora exactă

Ulti Clocks content

Curs valutar

Vremea în Prahova

Cititori online

Avem 71 vizitatori online

Vizitatori

mod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_counter
mod_vvisit_counterAstazi799
mod_vvisit_counterIeri692
mod_vvisit_counterSaptamana aceasta5334
mod_vvisit_counterLuna aceasta3494
mod_vvisit_counterTotal1037016