Ultima editie tiparita in format pdf

Activități informativ-preventive în unitățile de învățământ din Ploiești și Câmpina


În vederea combaterii faptelor antisociale în rândul elevilor, săvârșite în incinta unităților de învățământ și nu numai, în cursul acestei săptămâni, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului de Analiză și prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, precum și polițiști rutieri din cadrul Serviciului Rutier Prahova, au fost prezenţi în opt unități școlare din municipiile Ploiești și Câmpina.
Unitățile de învățământ vizate au fost: Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Ploiești, Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”, Grădinița „Sf. Mina”, Școala Centrală, Școala Gimnazială nr.3, Liceul Tehnologic „Constamtin Istrati”, Liceul Mecanic, precum și la Liceul Tehnologic Energetic din Câmpina.
..Citeste mai departe..

Ploieștiul a rămas fără căldură! Dar nici apa caldă nu mai este prea caldă!

Cam multe avarii apar una după alta, în această a doua jumătate a anului? Din „solidaritate” trebuie să tremurăm de frig și să riscăm să ne îmbolnăvim?

Se pare că a doua jumătate a acestui an se află într-o zodie a ghinionului, ca să nu spunem altfel, pentru ploieșteni. Dar, oare, se vor termina cu... ghinioanele anul ăsta sau este doar începutul...?
După ce timp de aproape trei luni s-a stat fără apă caldă, apoi s-au mai „jucat” un pic și pe la energia electrică, acum, pe 24 noiembrie, Ploieștiul a rămas fără agent termic, apartamentele având caloriferele reci precum gheața!
..Citeste mai departe..

Trotuar, tranformat în loc de depozitat gunoiul!

Uite că a... aterizat, din nou, gunoiul pe trotuar, rezemat de un stâlp aflat pe Strada Malu Roşu, colţ cu Strada Vaslui!
Vin locatarii caselor de pe Strada Vaslui şi aruncă resturile menajere pe trotuar, de parcă ar fi ghenă de gunoi locul acela! Amenajaţi, măi autorităţi, o ghenă de gunoi pe strada Vaslui, să nu mai existe motive să se umple trotuarul de pungi cu gunoi, cu resturi de mobilă şi câte şi mai câte

..Citeste mai departe..

Puteţi pretinde daune morale sau materiale de la cei care v-au încălcat drepturile şi libertăţile în perioada „pandemiei”!

Inclusiv de la cei care nu vă lăsau în instituţii, magazine, săli de sport pe motiv că „nu eraţi imunizaţi” sau că nu eraţi testaţi.
ICCJ a dat verdictul final: Starea de alertă a fost ilegală!; „Certificatul verde”, anulat, fiind considerat abuziv şi discriminatoriu

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de a menţine cu titlu „definitiv” o sentinţă prin care a fost anulat „certificatul verde” (cel cu testarea şi vaccinarea) dar şi anularea HG-ului de prelungire a stării de alertă, demonstrează odată în plus că Guvernul a comis o mare ilegalitate prin „măsurile” adoptate „în context epidemiologic”, exact ceea ce aşa zişii „conspiraţionişti” sau „negaţionişti” tot spuneau, scriau şi scandau.
..Citeste mai departe..

Fără curent electric în Ploieşti!

Întâmplare sau intenţie?
Nici pe „vremea aia” nu se oprea curentul la primele ore ale dimineţii!
Revin metodele din Totalitarism, odată cu... proiectul european „Blackout”? Permiteţi aşa ceva, români?

Dis de dimineaţă, miercuri, 23 noiembrie, când să se pregătească omul de micul dejun, dar şi de altele..., hopa s-a luat curentul electric!
Beznă în multe dintre zonele Ploieştiului! De afară nu avea ce mare lumină să vină, că era şi nor, începuse să şi plouă.
Şi trec minutele, trec zeci de minute şi uite aşa se făcură aproape o oră de stat fără cutent electric!
Pană de curent? Întâmplare sau în mod voit s-a recurs la „pana de curent”? Nu de alta, dar românii tocmai ce au fost ameninţaţi de către guvernanţi că şi în România o să se adopte „Blackout”, o metodă de-a „progresiştilor europeni” inventată pentru, spun oficialii, adaptarea oamenilor la condiţii de viaţă mai precare, mai primitive mai bine zis!
..Citeste mai departe..

Liberalizarea preţurilor la energie şi lipsa subvenţiilor scumpesc facturile, aducând austeritate în România!

Lumea se pregăteşte să iasă în stradă, condamnând politica de austeritate impusă de la Bruxelles şi aplicată în România de către cei ce conduc ţara.

De ce se întâmplă, în România, toată bulversarea asta cu invocarea crizei energetice din moment ce ţara noastră este producătoare de energie electrică? Este o întrebare pe care românii şi-o adresează în aceste zile, miraţi, dar şi suspicioşi, că toate acestea se petrec aşa, cu repeziciune, una după alta.
Ştiţi cum se spunea în 2020-2021, că „avem criză sanitară”, odată cu aşa zisa „pandemie”.
..Citeste mai departe..

Exportăm şi importăm mai mult decât în anul trecut!

Indicele producţiei industriale, în luna mai 2022 faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, calculat ca serie brută, la nivelul judeţului Prahova a fost de 109,2%, ne informează Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova.
Aceeaşi sursă spune că, în luna mai 2022, faţă de luna corespunzătoare din anul 2021, indicele valoric al cifrei de afaceri din industrie pe total, la nivelul judeţului Prahova, a fost de 131,6%.
Exporturile de bunuri din judeţul Prahova, în luna martie 2022, au însumat 245.593 mii euro. Comparativ cu luna martie 2021, exporturile au crescut cu 14,9%.
..Citeste mai departe..

În luna mai 2022, câştigul salarial mediu net din judeţul Prahova a fost de 3.483 lei/salariat

Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova ne informează că, la finele lunii mai a.c., efectivul salariaţilor din judeţul Prahova a fost de 186.908 persoane, în creștere cu 4.095 persoane faţă de luna mai 2021. Câştigul salarial mediu net din judeţul Prahova a fost de 3.483 lei/salariat, mai mare cu 324 lei faţă de luna mai 2021, spune DJS Prahova. Indicele câştigului salarial real, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, a fost de 96,3%.
Câştiguri salariale peste media judeţului s-au înregistrat în ramura servicii (3.514 lei/salariat), ramurile industrie şi construcţii (3.489 lei/salariat), iar sub media judeţului în agricultură, silvicultură şi piscicultură (2.662 lei/salariat).
..Citeste mai departe..

3.501 lei este câştigul salarial mediu net din judeţul Prahova, pe angajat

Efectivul salariaţilor din judeţul Prahova, la sfârşitul lunii aprilie a.c, a fost de 186.521 persoane, în creștere cu 4.146 persoane faţă de luna aprilie 2021.
Câştigul salarial mediu net din judeţul Prahova a fost de 3.501 lei/salariat, mai mare cu 234 lei faţă de luna aprilie 2021, ne anunţă Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova.
Indicele câştigului salarial real, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, a fost de 94,2%. Câştiguri salariale peste media judeţului s-au înregistrat în ramurile industrie şi construcţii (3.589 lei/salariat) iar sub media judeţului în ramura servicii (3.470 lei/salariat), respectiv în agricultură, silvicultură şi piscicultură (2.699 lei/salariat). 
..Citeste mai departe..

,,Cutia Școlarului” pentru elevii ploieşteni din clasele pregătitoare!

Primăria Municipiului Ploiești va distribui, începând cu această lună, 1.824 de pachete cu rechizite destinate copiilor din clasa pregătitoare, în concordanță cu prevederile Hotărârii nr. 479/11.10.2022 a Consiliului Local Ploiești privind acordarea pentru anul școlar 2022 – 2023 a pachetului cu rechizite „Cutia Școlarului”.
Foarte frumos! Însă, şcoala a început încă din luna septembrie, ori acum suntem în noiembrie şi nu credem că elevii au fost la cursuri fără rechizite în aşteptarea „cutiei şcolarului”!
Măcar dacă se spunea să li se deconteze părinţilor rechizitele respective. Şi altă denumire nu se găsea, decât „cutia şcolarului”? Parcă ne-am referii la „cutia milei”!
De exemplu, putea să i se spună „rechizitele şcolarului”.
Asta e, mergem înainte şi aşa, cu această denumire, „cutia şcolarului”.
..Citeste mai departe..

Echipele de gimnastică Ritmică de la Palatul Copiilor Ploieşti, pe podium şi la Râşnov

Echipele secţiei de gimnastică ritmică de la Palatul Copiilor din Ploieşti, „Jumpers” – cadete și junioare s-au descurcat de minune la prima ediție a Concursului de Cheerleading și Performance Cheer, „Cupa Olimpic Cetate Râșnov 2022”, într-o competiție destul de grea, alături de sportivii consacrați ale echipelor Râșnov Cheerleaders și Knightsoftransilvania – Cluj. Concursul s-a desfăşurat în zilele de 5 şi 6 noiembrie, la Râşnov.
Reprezentaţiile artistice şi sportive ale ploieştencelor de la Palatul Copiilor, pregătite de prof. Maria Anghel, au atras aplauze şi aprecierile tuturor, bineînţeles şi a juriului.
Astfel, echipa Jumpers Junioare a obţinut locul I Formație Coed şi locul III - Grup Stunt (Daria Nitoi, Sara Petre, Ana Maria Iordache, Diana Vasile, Ioana Ioniță).
..Citeste mai departe..

Se modernizează şi Şcoala 13!

Încă o unitate de învăţământ din Ploieşti beneficiază de un proiect de modernizare cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (în calitate de Autoritate de Management) și cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia ( în calitate de Organism Intermediar).
Este vorba despre Școala Gimnazială nr.13, perioada de implementare a proiectului fiind de 52 de luni, respectiv între data de 1 iunie 2019 şi 30 septembrie 2023.
..Citeste mai departe..

Ce se întâmplă la Şcoala „Candiano Popescu”!

Municipiul Ploieşti derulează, în acest moment, proiectul „Modernizare Şcoală Candiano Popescu și construire Sală de educație fizică școlară”, cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (în calitate de Autoritate de Management) și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia (în calitate de Organism Intermediar).
Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban; Prioritatea de Investiții 9.1 – Dezvoltarea locală plasată sub responsailitatea comunității; Obiectiv Specific 9.1 – Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin măsuri integrate.
..Citeste mai departe..

De abia acum se începe testarea TBC a refugiaţilor!

Atenţie, români! Testele medicale sunt gratuite şi voluntare pentru refugiaţii din Ucraina, anunţă Ministerul Sănătăţii! Adică plătite din banii românilor, mai bine zis!

Persoanele depistate pozitiv nu vor fi supuse regulilor de izolare! Oau! Dar pe români îi izolaţi? Ar fi culmea discriminării dacă s-ar face şi în acest sens diferenţe!

De opt luni se află refugiaţii aici şi tocmai acum îi găsiră pe cei de la Ministerul Sănătăţii să pornească o campanie de testare a acestor persoane? Dar până acum ce aţi păzit, ce aţi aşteptat?

Ministerul Sănătății a anunțat că începe o perioadă de testării masive în rândul refugiaților ucraineni pentru a-i depista pe cei infectați cu TBC! Păi acum, tocmai acum, când au trecut opt luni de la intrarea refugiaţilor din Ucraina la noi în ţară?
..Citeste mai departe..

Screening gratuit pentru cancerul de col uterin

Continuă, la Ploieşti, testarea gratuită Babeș-Papanicolau și HPV.
Astfel, în data de 11 octombrie a.c, sosește, la Spitalul Municipal Schuller (strada Rudului nr. 65), Caravana medicală din cadrul programului „Screening gratuit privind cancerul de col uterin” (test Babeș Papanicolau & HPV).
Testările gratuite se vor desfășura în intervalul orar 09.30-17.30.
Pentru a beneficia de testarea gratuită Babeș-Papanicolau și HPV, înscrierile se pot face la numerele de telefon 0756140757 sau 0721933020 ori prin e-mail, la adresa: screening@asscploiesti.ro.
Deşi se specifică faptul că, la testare, este obligatorie purtarea măştii, cică pentru prevenirea covidului (?), trebuie să evidenţiem că este ilegal a se obliga oamenii să poarte aşa ceva pe faţă, chiar dacă ministrul Sănătăţi, Alexandru Rafila, a emes acel ordin valabil pentru spitale.
..Citeste mai departe..

La Ploiești, testarea gratuită Babeș-Papanicolau și HPV

Astăzi, 28 septembrie a.c., se află, în Ploieşti, caravana medicală din cadrul programului „Screening gratuit privind cancerul de col uterin”.
Testările gratuite se desfășura la sediul A.S.S.C., din strada Văleni, nr. 32, în intervalul orar 09.30-18.00.
Pentru a beneficia de testarea gratuită Babeș-Papanicolau și HPV, înscrierile se pot face la numerele de telefon 0756140757 sau 0721933020 ori prin e-mail, la adresa: screening@asscploiesti.ro.


..Citeste mai departe..

Avocatul Gheorghe Piperea declară că a fost declanşat un proces colectiv împotriva Statului român pentru a se opri experimentele cu seruri asupra oamenilor!

Primul termen al procesului este 21 septembrie. Până acum s-au strâns cel puţin 400 de reclamanţi.

Cunoscutul avocat, Gheorghe Piperea, a anunţat, în cursul săptămânii trecute, pe pagina sa de Facebook, că, pentru a opri experimentele cu seruri asupra oamenilor, numind acest experiment ca „un experiment de manipulare genetică de natură a aduce atingeri grave condiției și demnității umane”, a fost declanșat contra Statului român un proces colectiv, de tip „class action”, care tinde la stoparea acestui experiment pe teritoriul României.
Sunt cel puţin 400 de reclamaţii, deocamdată, persoanele reclamante cerând stoparea „imunizării” în masă cu aceste seruri experimentale „pentru a se scoate din pușcăria sanitar - digitală în care ne-ar putea reintroduce din octombrie certificatul sanitar digital, prelungit cel puțin până în iunie 2023 de Uniunea Europeană”, declară celebrul avocat.
Toate studiile ştiinţifice au evidenţiat că acel certificat nu are nicio eficienţă sanitară şi este mai mult un instrument folosit politic şi de natură să distrugă economiile lumii.
Primul termen al acestui proces cu 404 reclamanți este în data de 21 septembrie, spune Piperea
..Citeste mai departe..

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Zi de mare sărbătoare în lumea creştinătăţii azi, 8 noiembrie! Este ziua când se sărbătoresc Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Despre Sfântul Arhanghel Mihail

În limba ebraică, numele său înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?”. El este cel care „strigă”: „Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum întuneric s-a făcut. Că cine este ca Dumnezeu?”, şi aşa s-a întocmit soborul, adică adunarea şi unirea tuturor îngerilor. Pe seama să se pune şi călăuzirea lui Lot şi a familiei acestuia la ieşirea din Sodomă, precum şi protecţia specială a poporului lui Israel.
..Citeste mai departe..

Corul Academic al Filarmonicii ploieştene vă invită la concert

În această seară, cu începere de la ora 19:00, la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploieşti are loc un concert extraordinar al Corului Academic ce aparţine Filarmonicii ploieştene, cor condus de dirijorul Eduard Dinu.
Își mai dau concursul Cristina Ionescu (pian) și Relu Despa (percuție).
Biletele, în valoare de 30 lei (întreg), 20 lei (pensionari) și 10 lei (elevi si studenți) pot fi achiziționate de la casa de bilete a Filarmonicii sau online, de aici: https://filarmonicaploiesti.ro/.../concert-coral.../.
Concertul va fi transmis integral live pe Virtual Concert Hall iar biletele virtuale pot fi achiziționate de aici: https://virtualconcerthall.ro/.../bilet-virtual.../ Detalii și rezervări: +40 726 203 744
..Citeste mai departe..

Premiul I pentru Mara Morcov şi pentru Medeea Bratu la Festivalul Național Concurs „Hora de la Clinceni”

Cele două fete sunt de la Palatul Copiilor Ploieşti, la cercul de muzică populară coordonat de prof. Cristina Stănescu

Mara Morcov și Medeea Bratu au reprezentat cu cinste Palatul Copiilor Ploieşti la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Național Concurs „Hora de la Clinceni”, izbutind să obţină premiul I.
Cele două fete sunt componente ale Cercului de Muzică Populară de la Palatul Copiilor din Ploieşti, cerc ce este coordonat de către prof. Cristina Stănescu.
Festivalul a avut loc duminică, 23 octombrie, bineînţeles la Clinceni, judeţul Ilfov. Juriul festivalului a fost format din personalități din domeniu: prof. dr. Maria Tănase Marin - Televiziune, Ileana Vieru - Radio Antena Satelor, prof. Cristina Dan, prof. Mirela Dumitru
..Citeste mai departe..

Muzică jazz în tot oraşul!

Începe „Ploieşti Jazz Festival 2022”, ce cuprinde o suită de activităţi interesante, în centrul oraşului şi la Sala „Ion Baciu”. Acordurile muzicale vor răsuna şi de pe acoperişul clădirii

Primăriei! 26-30 octombrie 2022 este perioada când ploieştenii vor avea posibilitatea să fie încântaţi cu acorduri muzicale datorită desfăşurării celei de-a XVII-a ediţii a „Ploieşti Jazz Festival”
Festivalul vă invită la o multitudine de evenimente derulate și în acest an sub înaltul patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române și sub egida Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploiești.
..Citeste mai departe..

A cincea victorie consecutivă pentru baschetbaliștii de la CSM Petrolul Ploiești!

CSM Petrolul Ploiești - SCM "U" Craiova 77-73 (22-17, 18-20, 21-16, 16-20)

Baschetbaliștii pregătiți de Mihai Popa au reușit, în week-end, cea de-a cincea victorie la rând a sezonului, consolidând poziția din zona play-off a campionatului Conferinței A!
A fost un meci agreabil, unde ploieștenii au evoluat împotriva echipei care a impresionat în cupele europene din acest sezon. Echipa ploieșteană a condus permanent pe tabelă, având chiar și o diferență de 15 puncte pe finalul sfertului al treilea (60-45).
..Citeste mai departe..

Egal și în amicalul cu Voluntari!

Petrolul- FC Voluntari 0-0

În cel de-al doilea joc de pregătire susținut în această pauză competițională, Petrolul Ploieşti a întâlnit., la Buftea, pe FC Voluntari, echipe care, în campionat, au câștigat fiecare pe terenul celeilalte.
Partida a fost una echilibrată, cu ocazii la ambele porți, petroliștii având două ocazii în prima parte, prin Seto și Măzărache.
În repriza a doua, Cioiu a fost aproape de gol, dar lovitura de cap din șase metri s-a dus alături de poartă.
..Citeste mai departe..

Prima înfrângere pentru handbalistele de la Activ Prahova-Ploiești în acest sezon de Divizia A!

CS Știința București- CS Activ Prahova-Ploiești 25-24(16-11)

Fetele de la Activ au avut de disputat, la mijlocul acestei săptămâni, meciul derby cu liderul clasamentului, Știința București, pe terenul acesteia.
Echipa bucureșteană este retrogradată din Liga Florilor și are ca obiectiv să revină acolo după sezonul petrecut în Divizia A. Partida a fost una foarte disputată, echilibrată, cu ratări pe final ale ploieștencelor, tocmai când aveau mare nevoie de golul egalizator!
..Citeste mai departe..

Două medalii de argint şi una de bronz pentru jandarmul ploieştean Mădălin Tănase, medalii obţinute la Campionatul European de Chanbara

Cu prilejul Campionatului European de Chanbara, ce a avut loc în Belgia, la Oostmalle, perioada 18-20 noiembrie a.c., Mădălin Tănase (în dreapta imaginii) – plutonier adjutant în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, a izbutit să fie prezent de trei ori pe podiumul de premiere. El a câştigat două medalii de argint şi una de bronz: locul II la categoria 99 de kilograme; locul II la categoria „Yari”; locul III la categoria „Battodo”.
La această competiție au participat și 6 sportivi din cadrul Clubului „Ambiția Mădălin”, club fondat chiar de cel amintit mai devreme, Mădălin Tănase, care au obținut rezultate foarte bune constând în: 12 medalii de aur; 9 medalii de argint; 2 medalii de bronz
..Citeste mai departe..

90 de conducători auto au fost depistaţi, pe drumurile naționale din județul Prahova, încălcând regimul legal de viteză

În zilele de 19, respectiv 20 noiembrie a.c., poliţiştii rutieri prahoveni au desfăşurat, pe drumurile naționale din județ, acţiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră prin combaterea utilizării telefonului mobil în timpul conducerii pe drumurile publice, fără dispozitiv de tip ,,mâini libere”, precum și pentru nerespectarea limitei legale de viteză.
Acţiunea a avut drept scop reducerea evenimentelor rutiere cauzate de utilizarea telefonului mobil la volan și de nerespectarea limitei legale de viteză.
În urma activităților desfășurate au fost aplicate 160 de sancţiuni contravenţionale conform O.U.G. 195/2002R în valoare totală de 61.500 lei.
..Citeste mai departe..

Accident pe DN 1, la Otopeni!

Dacă aveţi drum spre Bucureşti sau din Bucureşti spre Ploieşti, trebuie să ştiţi că, în urmă cu puţină vreme, a avut loc un accident rutier pe DN 1, în zona Otopeni.
Au fost implicate două autovehicule, în urma impactului rezultând rănirea ușoară a unei persoane, aceasta deplasându-se către spital.
Circulația rutieră este restricționată pe benzile 1 și 3 ale direcției Otopeni-București, desfășurându-se doar pe cea de-a doua, valorile de trafic fiind ridicate pe ambele sensuri de mers, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române
..Citeste mai departe..

A furat motocicleta din curte!

Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi au reținut duminică, 20 noiembrie, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Bucov, bănuit de furtul unei motociclete în valoare de aproximativ 2.000 de euro, faptă comisă în cursul aceleiași zile.
În fapt, în dimineața zilei de 20 noiembrie, în jurul orei 06:30, tânărul ar fi pătruns în curtea locuinței unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Bucov și ar fi sustras o motocicletă care se afla în proximitatea locuinței.
Cu ocazia depistării tânărului, motocicleta a fost recuperată și restituită persoanei vătămate.
Astfel, în baza probatoriului administrat, față de tânăr a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente, în vederea luării unei alte măsuri preventive.
..Citeste mai departe..

A tamponat-o la spate!

Sâmbătă, 19 noiembrie, pe strada „Alexandru Vlahuţă”, din Ploieşti, s-a produs un accident rutier, soldat doar cu pagube materiale.
Sesizaţi de cele întâmplate, polițiștii s-au deplasat la fața locului şi din verificări, a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Berceni, în timp ce se deplasa pe strada cu pricina a intrat în coliziune cu autoturismul care circula înaintea sa, condus de o femeie. În urma impactului, nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale, cum am mai anunţat.
Pentru că bărbatul în vârstă de 51 de ani emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
..Citeste mai departe..

Începe distribuirea pachetelor alimentare pentru persoanele vulnerabile

Primăria Municipiului Ploiești, prin Administrația Serviciilor Sociale Comunitare, informează cetățenii cu domiciliul în Ploiești – beneficiari finali de ajutoare europene finanțate din Fondul de ajutor European destinat celor mai defavorizate persoane că, se va proceda la distribuirea pachetelor cu produse alimentare, pe liste inițiale, în perioada 14.11.2022 – 23.12.2022, și pe liste suplimentare, în perioada 27.12.2022 – 10.01.2023, în conformitate cu prevederile art.3 din O.U.G. nr.84/2020, pentru stabilirea unor masuri necesare în vederea implementării Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD.
Categoriile de beneficiari finali eligibili pe liste inițiale, conform art.3, alin.(1), lit. a) și b) din O.U.G. nr.84/2020, sunt:
- membrii familiilor și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
..Citeste mai departe..

Vom achita același preț pe gigacalorie, ca şi în iana precedentă? Să sperăm că da!

Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, propune menținerea prețului local al energiei termice facturate populației

Proiectul de hotărâre inițiat de primar urmează să fie analizat de comisiile din CL, după care să fie votat de consilierii locali, în ședință extraordinară

Ce bine ar fi dacă, în Ploieşti, s-ar reuşi menţinerea preţului la energia termică facturată populaţiei!
Un pas important, în acest sens, îl face primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, care propune menținerea prețului local al energiei termice facturate populației, în perioada 1 ianuarie 2023 – 30 aprilie 2023, la prețul de 186,97 lei/Gcal fără TVA, stabilit prin Hotărârea Consiliului Local nr. 97/09.04.2019. Proiectul de hotărâre inițiat de primar a fost trimis, conform procedurii, spre analiză, direcțiilor de specialitate din primărie și comisiilor din Consiliul Local al municipiului Ploiești.
..Citeste mai departe..

Curăţenie în zona de Nord a Ploieştiului

Primăria vrea să monteze camere de supraveghere pentru a depista cine aruncă gunoiul în locuri nepermise

Primăria municipiului Ploiești a demarat, începând cu data de 27 octombrie 2022, împreună cu S.C. Servicii de Gospodărire Urbană S.R.L. Ploiești și Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești, un proces de igienizare și toaletare a zonei aflată în proximitatea străzii „General Dragalina”, zonă cuprinsă între S.C. „24 ianuarie” S.A. și Gara de Nord, precum și a unor zone adiacente albiei pârâului Dâmbu.
În speranţa că zona respectivă nu o să mai fie transformată în ghenă de gunoi, Primăria anunţă că, în curând, vor fi montate camere de supraveghere, pentru o monitorizare video cu scopul prevenirii actelor antisociale
..Citeste mai departe..

„Mentenanţa de cel puţin 30 de zile” s-a încheiat după două luni şi trei săptămâni!

A fost nevoie de două luni şi trei săptămâni pentru a se rezolva problema legată de livrarea apei calde pentru apartamentele din Ploieşti! Enorm de mult! Niciodată, nici măcar în perioada de până în 1990, nu s-a întâmplat ca Ploieştiul, oraşul în care s-a constuit prima Rafinărie din lume, să păţească aşa ceva.
I s-a spus, iniţial, „mentenanţă de cel puţin 30 de zile”, cu începere de la 1 august, dar numai a „mentenanţă” nu a semănat ce avea să se întâmple, cu tot cu neînţelegerile dintre edilul Ploieştiului şi preşedintele Consiliului Judeţean!
Ideea ca Primăria să înfiinţeze o firmă de profil, pentru a se ocupa de livrare agentului termic în Ploieşti s-a dovedit foarte bună, în cele din urmă. Nu are rost să mai recapitulăm tot ce s-a întâmplat şi tot felul de scenarii croite pe marginea acestui subiect, că le ştiţi foarte bine. Important este ca toţi să învăţăm ceva din toată povestea asta tristă şi să nu se mai repete, pentru că este inadmisibil ca, în acest secol, oamenii să fie nevoiţi să aibă parte de asemenea „mentenanţe”!
..Citeste mai departe..

25 noiembrie, Ziua internaţională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor

La data de 25 noiembrie a fiecărui an este marcată, la nivel internațional, Ziua pentru eliminarea violenței împotriva femeilor.
Cu această ocazie, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova informează opinia publică despre faptul că instituția implementează, în calitate de partener local al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, proiectul „VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță!”
În scopul prevenirii și intervenției în situații de abuz, în acord cu obiectivul general al proiectului, în structura DGASPC Prahova funcționează un serviciu social de tip Locuință Protejată, un Cabinet de Consiliere Vocațională și Grup de Suport pentru victimele violenței domestice, ne informează DGASP Prahova într-un comunicat de presă.
..Citeste mai departe..

S-a modificat data limită pentru obligativitatea montării repartitoarelor la calorifere. Aceasta este 31 decembrie 2023!

Senatul României a intervenit asupra textului iniţial conceput de Guvern şi, astfel, în loc de 31 decembrie 2022, apare acum 31 decembrie 2023, conform răspunsului primit de la Avocatul Poporului în urma unei Petiţii formulate pe speţa respectivă.

Proiectul de lege este acum la dezbatere în Camera Deputaţilor şi nu se pot pune în practică prevederile decât după publicarea în Monitorul Oficial. Aşadar, nu există, încă, un cadru legal pentru a-i obliga pe oameni să îşi monteze repartitoare!

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României, nr.130/2022, prin care populaţiei i se impunea montarea obligatorie a repartitoarelor la calorifere până la 31 decembrie 2022, a nemulţumit multă lume, mai ales că vorbim, totuşi, despre o atinge asupra dreptului la proprietate.
..Citeste mai departe..

35 de ani de la revolta braşovenilor împotriva austerităţii ce era impusă de conducerea de atunci a României

Acum, în 2022, din nou austeritate, dar este linişte...! Deocamdată!

Pe 14 noiembrie s-au împlinesc 35 de ani de când au apărut primele semne de curaj ale românilor la adresa regimului totalitar de atunci. Se întâmpla la Uzina Steagul Roşu, din Braşov, muncitorii revoltându-se pe motiv că primise doar jumătate de salariu, dar şi împotriva condiţiilor de trai, cerând căldură, mâncare, lumină... .
Revolta acelor muncitori avea să reprezinte scânteia aprinsă în perspectiva evenimentelor din decembrie 1989.
Da, în anii 80, Nicolae Ceauşescu, preşedintele României, impunea austeritate în rândul românilor, pentru ca România să-şi achite datoria externă către FMI şi Banca Mondială, lucru care s-a şi reuşit în 1989.
România a fost singura ţară din lume care reuşise să-şi achite în totalitate datoriile externe, record care dăinuie şi acum!
La scurt timp după ce a reuşit să achite datoriilor, Nicolae Ceauşescu avea să fie ucis cu sânge rece chiar în ziua de Crăciun, 25 decembrie 1989!
..Citeste mai departe..

CCR a votat, azi, împotriva CCR!

În nicio ţară europeană nu se întâmplă cu justiţia ce se întâmplă în România!

Cum poţi, ca magistrat al CCR, să votezi împotriva Constituţiei României?

Pentru ce să mai se plătească salariile în mii de euro pentru aceşti judecători ai CCR dacă ei au ales să nu mai se ţină cont de ceea ce tot ei decid? Pur şi simplu, CCR a ales autodesfiinţarea, prin respingerea sesizărilor de neconstituţionalitate a modificărilor asupra Legilor Justiţiei! Vom vedea cum magistraţi, în Instanţă, vor ţine cont de ce vrea UE, nu de ce spune Constituţia României! Bezna minţii!

Judecătorii Curţii Constituționale au respins astăzi, 9 noiembrie, ca fiind inadmisibile, sesizările depuse de mai mulţi parlamentari din opoziţie, dar şi de Avocatul Poporului cu privire la cele trei legi ale justiției adoptate de Parlament.
..Citeste mai departe..