• Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home Actualitate locală Salon de Umor la Buşteni
 

Salon de Umor la Buşteni

Email Imprimare PDF
epigrama.jpg - 45.21 KbOraşul Buşteni a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, a XV-a ediţie a Salonului de Umor „Ridendo Dicere Verum”. Devenită deja o tradiţie, această manifestare a adunat, în curtea Casei memoriale Cezar Petrescu, cele mai mari nume ale epigramei româneşti din toată ţara, profesori, consilieri, care au răspuns invitaţiei primarului oraşului Buşteni, Emanoil Savin, unul din sponsorii principali, care an de an ridică ştacheta premiilor. La eveniment au fost prezenţi cunoscuţii epigramişti Ştefan Cazimir, Mircea Ionescu Quintus, George Zarafu şi George Corbu. Participanţii au început duelul epigramiştilor, în care scriitorii şi-au adresat catrene unul la adresa celuilalt. După ce au avut loc lansări de carte, la sfârşit s-a vernisat o expoziţie de caricatură. Cel mai aşteptat moment a fost, însă, premierea celor mai bune epigrame înscrise în concurs. Pentru locul I premiul a fost de 1.000 de lei, locul II – 800 de lei, locul III – 600 de lei, iar mentiunile au fost premiate cu câte 400 de lei. Participanţii au fost încântaţi şi de această ediţie a Salonului de Umor de la Buşteni şi au declarat ca de abia aşteaptă să se întoarcă anul viitor. „Voi mai sponsoriza şi în anii viitori desfăşurarea acestui evenimet şi mă bucur de fiecare dată când în oraşul nostru au loc evenimente culturale pentru că aceasta arată că în Busteni cultura îşi are locul său binemeritat şi în fiecare vară staţiunea devine capitala epigramei din România”, a precizat primarul Emanoil Savin.Daniel Lazăr 
 

NR. 3935

16 - 22 MAI  2012

Sigla Petrolul

Ora exactă

Ulti Clocks content

Curs valutar

Vremea în Prahova

Cititori online

Avem 36 vizitatori online

Vizitatori

mod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_counter
mod_vvisit_counterAstazi232
mod_vvisit_counterIeri574
mod_vvisit_counterSaptamana aceasta2559
mod_vvisit_counterLuna aceasta9095
mod_vvisit_counterTotal1094395