În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii de investigarea fraudelor au reuşit prima arestare după doi ani
În urma activităţilor de investigare şi cercetare efectuate, la data de 13 ianuarie a.c., poliţiştii de investigarea fraudelor au organizat un flagrant, în timpul căruia V. Gheorghe, de 31 de ani, din Ciorani, a fost prins în timp ce contracta un credit de 20.000 de lei de la o unitate bancară. Acesta folosea documente falsificate, emise în numele unei societăţi comerciale din Sinaia, societate a cărei activitate fusese suspendată anterior.Totodată, în urma materialului probator administrat, a rezultat că, în perioada decembrie 2009 – ianuarie 2010, folosind documente falsificate, în numele aceleiaşi societăţi comerciale, alte trei persoane au contractat şi obţinut credite în valoare totală de 73.000 de lei, de la aceeaşi unitate bancară. Este vorba de L. Aurel, de 33 de ani, din comuna Ceptura, M. Emiian, de 33 de ani, din comuna Ciorani, şi D. Ionuţ, de 27 de ani, din comuna Ceptura.În urma investigaţiilor efectuate a mai rezultat că documentele folosite la obţinerea creditelor au fost falsificate de către B. Mădălina, de 29 de ani, din Piteşti, judeţul Argeş, căreia beneficiarii îi predau, de regulă, o parte importantă din suma obţinută prin fraudă. De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că B. Mădălina este urmărită general deoarece se sustrăgea executării Mandatului de executare a pedepsei emis de Judecătoria Piteşti pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.
V. Gheorghe, L. Aurel, M. Emilian, B. Mădălina şi D. Ionuţ au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere, iar ulterior au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti cu propunere de a sesiza instanţa de judecată. Se pare că cei patru nu şi-au desfăşurat activitatea doar în Prahova, ci şi în judeţele Argeş şi Dâmboviţa, dar şi în municipiul Bucureşti. „Aşadar, putem vorbi de o reţea regională, iar cercetările vor continua. Am avut o colaborare excelentă cu cei de la Parchet, care, iată, a dus la rezultate spectaculoase într-un caz dificil. Tot ceea ce facem este în interesul cetăţeanului, pentru că nu vrem ca imaginea poliţiei să fie făcută doar din vorbe, pe un fundament de nisip. Am considerat utilă această conferinţă de presă (n.n. la care a fost prezent şi Gheorghe Parepa, noul şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Prahova) pentru că sperăm într-un sprijin al celor care, într-un fel sau altul, au avut de suferit de pe urma acestei reţele”, a spus şeful IPJ Prahova, Sorin Oprea.Joi, 14 ianuarie, Judecătoria Ploieşti a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile faţă de învinuiţi pentru săvârşirea infracţiunilor de “tentativă la infracţiunia de înşelăciune şi uz de fals”, repspectiv 4 infracţiuni de „înşelăciune şi uz de fals”, fapte prev. de art. 26 rap. la art. 215 al.1,2,3 C.p. şi art. 291 C.p., art. 215 al.1,2,3 C.p. şi art. 291 C.p.Acţiunile se înscriu în noul concept managerial, de asigurare a mediului de afaceri, de reconfigurare a activităţilor desfăşurate de către Serviciul de Investigare a Fraudelor.Daniel Lazăr