
Echipajele Serviciului de Ambulanţă Prahova au fost solicitate, în cursul zilei de duminică, să intervină pentru a acorda asistenţă medicală în cazul a şapte alegători cărora li s-a făcut rău în secţii de votare din judeţ, transmite corespondentul Mediafax. Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii SAJ Prahova, printre alegătorii care au primit ajutor medical în secţiile de votare se numără cazul unui cetăţean care, în timp ce se afla la o secţie de votare din oraşul Breaza, a făcut un accident cerebral vascular, un alt caz grav fiind înregistrat în localitatea Izvoarele, unde un alegător a făcut o criză comiţială în timp ce se afla în secţia de votare. Conform sursei citate, un alt alegător s-a împiedicat într-o secţie de votare şi şi-a fracturat un picior. Medicii au intervenit, de asemenea, pentru a acorda îngrijiri medicale unor pacienţi care au suferit crize de hipertensiune sau traumatisme minore, produse tot în secţiile de votare.
Trei din cele şapte solicitări venite la adresa medicilor de la Ambulanţă sunt pe raza municipiului Ploieşti. Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Prahova, la nivelul acestei instituţii au acţionat, în cursul zilei de duminică, 15 echipaje în Ploieşti şi 17 echipaje medicale în celelalte localităţi ale judeţului Prahova.