Potrivit unui comunicat remis de către Curtea de Apel Ploieşti, în urma Adunării Generale a tuturor judecătorilor, de pe raza Curţii de Apel Ploieşti, susţinută vineri, s-a hotărât continuarea protestului în modalitatea stabilită prin Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti din data de 31 august a.c., până la semnarea Pactului asupra Justiţiei, dar nu mai devreme de 5 octombrie 2009, cu posibilitatea reevaluării situaţiei în raport de elementele noi care apar.
În comunicat se mai arată că se va relua parţial activitatea compartimentelor care desfăşoară program de lucru cu publicul, respectiv arhiva, registratura, biroul de informare şi relaţii publice şi biroul apostilă, între orele 9.30-11.00.
Deciziile acestea au fost luate întrucât judecătorii prezenţi la Adunarea Generală a tuturor judecătorilor, au constatat neîndeplinirea tuturor solicitărilor formulate de corpul profesional al judecătorilor. Totodată, magistraţii cer demiterea lui Cătălin Predoiu, Ministrul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, faţă de modul defectuos de gestionare a conflictului cu puterea executivă, faţă de responsabilitatea directă a acestuia pentru escaladarea lui, faţă de atitudinile duplicitare şi lipsite de transparenţă dovedite pe perioada negocierilor purtate, precum şi faţă de opoziţia atât a amendamentelor formulate de instanţe la legea cadru a salarizării unitare, cât şi a celorlalte solicitări ale puterii judecătoreşti.
Roxana Duţă
| < Anterior | Următor > |
|---|















