Cronica muzicală: ÎN PAŞI DE DANS

Apariţia familiară, afectivă şi tandră, a maestrului Radu Postăvaru, la rampa sălii Ion Baciu a Filarmonicii Paul Constantinescu, în aplauzele la fel de familiale, de afectuoase şi tandre, din partea publicului in corpore prezent, a iluminat spiritul întregului alcătuit de melomani, dirijor şi componenţii simfonicului ploieştean, iar voinţa d-sale, sonorizată prin urarea de La Mulţi Ani, a semnificat deschiderea stagiunii pe noul an – 2012. Evenimentul s-a petrecut în seara zilei de joi – 12 ianuarie, orele 19, sub genericul Călătorie în Lumea dansului, călătorie care apoi a căpătat consistenţa muzicală de-a lungul interpretării repertoriului pregătit sub bagheta mirificului nostru şef de orchestră ! Maestrul a vorbit publicului despre seria de lucrări muzicale din filme, ascultate anul trecut (în sala Casei Sindicatelor), serie care, ajunsă la al IV-lea episod, cel puţin pentru seara de 12 ianuarie, a fost pregătită pentru toate gusturile, pe registrul lucrărilor de divertisment clasice, invitându-ne la un concurs sui-generis, după ascultarea fiecărei partituri. De aceea au fost instalate microfoane în sală şi sus, la balcon, persoanele care desluşeau corect autorul, invitate fiind să răspundă imediat. Varietate, armonie, ritmuri şi, dacă vreţi, atmosferă de epocă, de la o audiţie la alta. În programul serii, au figurat, cu opusuri alese de maestrul Postăvaru, pe gustul d-sale, gust întemeiat pe preferinţele publicului pe care de patru ani, după propria mărturie, îl slujeşte şi prin urmare îl cunoaşte ! Aşadar, un „maraton” prin creaţia câtorva dintre magnificii compozitori care au rămas în Universalitate: Borodin (1834-1887), Brahms (1833-1897), Ceaikovski (1840-1893), Chabrié (1841-1894), Grigoraş Dinicu (1889-1949), Dvorak (1841-1904). Grieg (1843-1907), Smetana (1824-1884), Şostakovici (1906-1975) şi Weber (1876-1926). Turnura formativ-educativă în rândurile publicului s-a vădit de bun augur, iar replicile acelora care au ghicit numele lucrărilor executate şi al autorilor, au însufleţit climatul, a sporit interesul şi pasiunea pentru valori componistice universale; emoţiile câştigătorilor au fost cu atât mai puternice cu cât li sa-u acordat premii, desigur, simbolice. Dansurile polovţiene, din opera Cneazul Igor, de Borodin, au deschis calea spre audiţiile în ascensiune melodică; ele au schiţat o secvenţă din lumea migratoare a tătarilor, subliniind clasica luptă dintre rău – hoardele barbare şi bine – lumea slavă ataşată Cneazului. Ar fi fost o nebunie dacă – spunea în pauză maestrul Adrian Ceapă – am fi adus pe scenă şi dansatori ! Aşa gândisem înainte de concert. Dar astea-s timpurile şi condiţiile !, a conchis ilustrul concert-maestru al Filarmonicii noastre. Animaţia s-a intensificat, sporind interesul şi atenţia, concomitent cu bucuria ascultării sunetelor paradisiace. Magia a înălţat spiritele. După Dansurile slave, de Dvorak, dârzenie şi melancolie, alt mare compozitor ceh, Smetana, a fost urmărit prin Dansul porumbeilor – piesă sensibilă din cunoscuta operă a acestuia, Mireasa vândută; muzică elaborată, stil occidentalizat. Răspunsurile care s-au fost date corect, fie cei în cauză, erau la curent în domeniu, fie „orientaţi”cu blândă sugerare, de către distinsul nostru dirijor. Un exemplu: Praga vă spune ceva ? Temperatura a urcat mai departe, Dansurile norvegiene, de Grieg, desenând asprimea frumuseţilor Nordului ţării sale. S-a trecut la ritmurile jazzului, orchestra interpretând o polcă şi un vals din Suita nr.1 pentru orchestră de jazz, de Şostakovici, sonor, parcă peste armonicele şi languroasele valsuri ale lui Strauss. În fine, Dansul Ungar nr. 5, de Brahms, recunoscut de un puştiulică simpatic, devreme ce va fi văzut la televizor desenul animat Trei purceluşi, a rotunjit prima parte a serii. A doua a început cu Invitaţie la vals, de Weber, lucrare măiastru susţinută de violoncelistul Sabin Verbovschi. Impetuosul Dans napolitan a aprins publicul, extraordinara trompetă solistă prefăcând plafonul sălii într-un imens cer albastru, împânzit de îngeri… Valuri de aplauze, asemenea revărsărilor marine la ţărmuri, au devenit ele însele un crescendo patetic după Mazurca din Suita de balet Spărgătorul de nuci, de Ceaikovski, după dansuri fascinante din Orient – Arabia şi China – după exploziva Espaňa, de Chabrié şi după Blue Tangou-ul lui Lary Anderson. Stenica muzică lăutărească a românilor, a culminat cu Hora staccato, a lui Grigoraş Dinicu, lucrare monumentală în creaţia de gen a Culturii noastre, care a dus faima României în lume, cu ocazia interpretării ei, chiar de către Grigoraş Dinicu, la pavilionul ţării noastre, la Expoziţia mondială de la Paris, în vara 1936. Cuceritoarea formaţie simfonică a Ploieştilor, la pupitru cu marele maestru al baghetei, Radu Postăvaru nu avea „cum să scape” prin finalul apoteotic, drept códa la programul serii, fără un insistent cerut Bis ! Iar muzicienii şi părintele lor s-au conformat: Dansul ţărănesc, de Gheorghe Dumitrescu. Auzit cândva, prin refren, la stopurile oraşului, Dansul a tras cortina, iar melomanii s-au întors la casele lor, mai buni, mai iubitori şi mai aproape de altarul Eutherpei ! Serghie Bucur & Tudor Mihalache

< Anterior		Următor >

	Astazi	183
	Ieri	574
	Saptamana aceasta	2510
	Luna aceasta	9046
	Total	1094345

Cronica muzicală: ÎN PAŞI DE DANS

Categorii

Resurse

Ora exactă

Curs valutar

Vremea în Prahova

Cititori online

Vizitatori