Continuă peregrinările, până când alţi protectori, Doamna d’Epinay şi apoi ducele de Luxemburg, îi vor asigura liniştea. În 1761, apare romanul „Julia sau Noua Heloisă”, urmat, în 1762, de „Emil sau despre educaţie” şi de „Contractul social”. „Emil” este condamnat să fie ars în piaţa publică şi autorul închis. Urmărit, îşi caută un loc sigur, dar Geneva îi închide porţile, iar la Motiers este alungat cu pietre. Se refugiază în Anglia, la filozoful Hume, apoi se reîntoarce în Franţa, unde autorităţile îi permit să se stabilească la Paris. Îşi scrie memoriile, intitulate „Confesiuni”, apărute după moartea sa survenită în 2 iulie 1778. **** Prima sa lucrare „Discurs asupra ştiinţelor şi artelor” a avut un mare succes, dar nimeni nu a putut să prevadă consecinţele unor idei care, strălucit exprimate, nu puteau fi decât manifestările unui spirit care cultiva paradoxul. Rousseau nega rolul pozitiv al ştiinţelor şi artelor şi considera că acestea sunt instrumente de corupţie şi de decadenţă. Discursul lui Rousseau a stârnit o mare vâlvă. Critica a apreciat stilul lui Rousseau, dar nu era de acord cu concluziile sale, de aceea se vehicula ideea că nici autorul nu crede ceea ce susţine.Semnificaţia acestui prin discurs a fost aprofundată în 1754, respectiv în 1758, când au apărut alte două: „Discurs asupra originii inegalităţii” şi „Scrisoare către d’Alembert”. Astfel, ştiinţele şi artele sunt condamnate pentru rolul pe care-l au în societatea aristocratică: ele beneficiază de cercetări inutile, îndeamnă la trândăvie pe cei care le cultivă şi desăvârşesc luxul, care este la originea imoralităţii. Cauza inegalităţii Rousseau o vede, printre primii, în proprietatea privată. El se întoarce la vremurile fericite când oamenii trăiau într-o comunitate fără proprietate şi alcătuiau un paradis terestru. Progresul tehnic nu face decât să adâncească prăpastia dintre bogaţi şi săraci, iar legile şi instituţiile create veghează la întărirea proprietăţii şi la menţinerea inegalităţii.Bazele operei fuseseră puse. Urmează marea trilogie: „Julie ou la Nouvelle Heloise”, „Le Contract social”, „L’Emile ou de l’education”. Primul este un roman ce a cunoscut un succes răsunător. Marele public a înţeles mesajul cărţii: prin lacrimi se poate ajunge la virtute şi la o sensibilitate adevărată; pasiunea este îndreptăţită, pentru că se poate coexista cu virtutea, iar datoria nu este incompatibilă cu fericirea.În „Contractul social” Rousseau emite ipoteza unui pact fundamental al oamenilor, în chip natural liberi, prin care ei consimt la o comunitate în stare să le garanteze drepturile şi libertatea. Astfel este constituit statul, a cărui bază este suveranitatea poporului, la care adaugă religia civilă, adică naturală.În a treia carte, Rousseau scrie: „Poporul este acela care compune neamul omenes. Tot ce nu este popor, este atât de puţin, încât nici nu merită osteneala să fie luat în seamă. Dacă el ar fi lipsit de toţi regii şi filozofii, lucrurile n-ar merge mai rău”. Dar această carte este considerată „un roman al educaţiei”, în care se propune întoarcerea omului la natură, copilul trebuind să fie crescut la ţară, departe de oraşul corupt. Chiar dacă acest sistem educaţional este utopic, cartea conţine multe idei care au fost preluate de pedagogia modernă.Bibliografia despre opera lui Rousseau este imensă. De-a lungul timpului opera sa a cunoscut atât denigrarea, cât şi adoraţia. În vremea Revoluţiei din 1789, se poate vorbi de un adevărat cult pentru Rousseau. Acest cult va determina apariţia unui val de ură împotriva omului şi operei. În secolul al XIX-lea, opera lui Rousseau a suferit capriciile unor interpretări izvorâte mai ales din ideologia comentatorilor.În secolul al XX-lea, s-a căutat, dincolo de patimile politice, să fie surprinsă gândirea lui Rousseau în devenirea ei creatoare.Astăzi, Jean-Jacques Rousseau se odihneşte sub cupola Pantheonului, acolo unde l-a aşezat Franţa recunoscătoare. A fost un mare deschizător de drumuri şi un eminent director de conştiinţă.Rousseau şi opera sa nu vor înceta să uimească şi să surprindă.Călin Catargiu