Home 
Cultură Remember Vincent van Gogh - 120 de ani de la moartea sa - n. 30 martie 1853 – m. 29 iulie 1890
Vincent van Gogh s-a născut la Zundert, în Olanda, în 30 martie 1853, ca fiu al pastorului Theodorus van Gogh (1822-1885) şi al Annei Cornelia Carbentus (1819-1907). La 1 mai 1857 s-a născut fratele lui Vincent, Theo van Gogh.În 1869, Vincent intră ca funcţionar la sucursala casei Goupil din Haga.La 1 ianuarie 1873, Theo intră ca funcţionar la sucursala din Buxelles a casei Goupil.În luna mai, Vincent este avansat şi pleacă la Londra. În septembrie, îşi schimbă pensiunea, mutându-se la familia Loyer.În iulie 1874, Ursula Loyer îl respinge pe Vincent, care se întoarce disperat la Londra. În octombrie, în urma intervenţiei unchiului său, Cent, este trimis la Paris pentru a-l distrage. În decembrie se întoarce pe neaşteptate la Londra şi încearcă în zadar s-o vadă pe Ursula. În acest timp, pastorul Vincent van Gogh, bunicul lui Vincent, moare la Breda. În 1875, locuieşte în Montmartre şi se cufundă în misticism. Meseria lui îl plictiseşte din ce în ce mai mult şi patronii sunt nemulţumiţi de el.De acum înainte, pictura sa va fi singurul ţel al vieţii sale, „mijlocul de a trăi fără alte gânduri”.
În 26 martie 1885, pastorul Theodor van Gogh, tatăl lui Vincent, moare pe neaşteptate. Vincent termină în luna mai marea pânză a perioadei sale olandeze: „Ţărani mâncând cartofi” şi devine din ce în ce mai conştient de faptul că climatul estetic din Olanda constituie o piedică pentru înflorirea artei sale. În plus, preotul catolic din Nuenen interzice enoriaşilor săi să mai pozeze pentru el.La 23 noiembrie 1885 pleacă la Anvers. Începe marea sa călătorie spre sudul Franţei. „Există, îi scrie el fratelui său, Theo, ceva nemaipomenit în sezaţia că trebuie să intri în foc”. Anvers înseamnă pentru Vincent o eliberare. Aici îl descoperă pe Rubens şi capodoperele japoneze.În 18 ianuarie 1886, se înscrie la Academia de arte frumoase din Anvers; scurta sa trecere prin ea îi permite să verifice că în privinţa felului său de a desena şi de a picta este pe calea cea bună. În luna martie vine la Paris, unde frecventează un timp cursurile atelierului Cormon. Descoperă pictura „luminoasă” a impresioniştilor, îl studiază pe Delacroix şi pe Monticelli, pe artiştii japonezi, face cunoştinţă cu Toulouse-Lautrec, Emile Bernard, Gougain, Seurat, Signac, Guillaumin, Picasso, Cezanne.În 1887, Vincent experimentează multe procedee şi tehnici pe care pictorii din Paris le folosesc. Pictează pe malurile Senei, alături de impresionişti. În ciuda numeroaselor influenţe care se exercită asupra lui, rămâne el însuşi. Este decepţionat de Paris: de rivalităţile dintre pictori, de nepăsarea ce-l înconjoară, de agitaţia din marea metropolă. Oboseala şi nervozitatea sa sporesc şi mai mult în timpul iernii. Se gândeşte să se ducă pe meleaguri unde soarele are mai multă strălucire, unde culoarea se arată în toată splendoarea sa, să plece în „Japonia”, adică în Sudul Franţei. Aşa că în februarie 1888, Vincent soseşte la Arles. Ţinutul îl încântă. Livezile înflorite îl fascinează. Pictează fără răgaz. Înflăcărarea îi sporeşte, iar tablourile sale, adevărate capodopere, devin ofrande aduse soarelui. Marele consum nervos cu care Vincent realizează această orgie creatoare îi subrezeşte sănătatea, mai ales că ducea lipsa hranei.Încă de la Paris visa la întemeierea unui Atelier al Sudului, aşa că îl invită pe Gauguin să vină să locuiască cu el. După multe amânări, Gaugain se hotărăşte, în octombrie, să vină la Arles. Primele zile petrecute în comun îi aduc lui Vincent o destindere. Din nefericire, cei doi artişti nu sunt făcuţi pentru a se înţelege; au firi şi tendinţe estetice diferite. Gauguin vrea să plece cât mai repede. Este un nou şi grav eşec pentru Vincent care se decide să-l atace pe Gauguin cu un brici. Surprins de acesta din urmă, Vincent se răzbună pe sine însuşi tăindu-şi urechea stângă şi dăruind-o partenerei sale, Rachel de la casa de toleranţă. Drama aceasta s-a întâmplat în 25 decembrie 1888. Vincent e internat.În 1889 crizele se înmulţesc. Vincent încearcă să lupte, dar îşi dă seama că cea mai bună soluţie ar fi să se interneze într-un ospiciu. În luna mai părăseşte Arles pentru a se duce la Saint Paul-de-Mausole, o casă de sănătate situată în apropiere de Saint-Remy. La început se adaptează la această nouă existenţă. Dar, împotriva aşteptărilor, o criză îl doboară din nou. Cu toată suferinţa cauzată de boală, nu încetează să lucreze. Arta sa devine foarte expresionistă. Fratele său, Theo, expune două tablouri de Vincent la Salonul Independenţilor.Anul 1890 începe cu două veşti bune: vânzarea tabloului „Via roşie”, singurul care va fi cumpărat în timpul vieţii sale şi publicarea unui important studiu consacrat picturii sale în „Mercure de France”, studiu semnat de criticul de artă Albert Aurier, din care reproducem un fragment: „Ceea ce individualizează opera sa este excesul de forţă, de nervozitate, violenţa în expresie. În categorica sa afirmare a caracterului lucrurilor, în simplificarea, adesea cutezătoare a formelor, în insolenţa de a privi soarele drept în faţă, în impetuozitatea aprigă a desenului şi culorii sale, până în cele mai mici particularităţi ale tehnicii sale, el se dovedeşte a fi o fiinţă puternică, un bărbat, un îndrăzneţ, foarte adesea brutal şi uneori naiv şi delicat. Vincent van Gogh este acel robust şi adevărat artist de mare rasă, cu mâini brutale de uriaş,, cu nervozităţi de femeie isterică, cu sufletul de iluminat, atât de original şi de deosebit. Este, după câte ştiu, singurul pictor care percepe cromatismul lucrurilor cu atâta intensitate, cu acea calitate metalică, de gemă”.Dar aceste bucurii nu-l pot face pe Vincent să-şi uite drama. O criză îngrozitoare îl cufundă într-o deznădejde cumplită. Se gândeşte să se sinucidă. La 21 mai se stabileşte lângă Paris, la Anvers-sur-Oise. Aici se va îngriji de sănătatea sa doctorul Gachet. Acesta îl sfătuieşte să lucreze mult şi să nu se mai gândească la boala sa.Şederea la Auvers începe foarte bine. Vincent pictează câte un tablou pe zi. Dar, în urma unei vizite făcute fratelui său, se întoarce deznădăjduit. Viaţa, aşa cum o spune chiar el, îl părăseşte. Nu mai poate îndura. La 27 iulie, Vincent îşi trage în glonte în piept. Va muri două zile mai târziu, în 29 iulie 1890.Şase luni mai târziu, în 25 ianuarie 1891, se stinge din viaţă în Olanda, Theo van Gogh, fratele pictorului.Se crede că Vincent van Gogh a pictat peste o mie de tablouri. Din cauza vicisitudinilor au rămas de la el 850 de tablouri şi tot cam atâtea desene.Marea majoritate a tablourilor se află în Olanda, la Amsterdam, în „Muzeul Van Gogh”, muzeu cu două etaje, care a fost inaugurat în 1975 şi mărit în 1999.Un alt ansambu considerabil a fost înfiinţat în 1938, în parcul De Hooge Veluwe, lângă Arnhem, de către doamna Kroller-Muller şi adăposteşte 264 de picturi de Van Gogh.Vincent van Gogh şi-a creat opera prin arderea tragicei sale vieţi.Călin Catargiu
NR. 3922
1 - 7 FEBRUARIE 2012
Resurse
Ora exactă
Ulti Clocks content
Curs valutar
Cititori online
Avem 74 vizitatori online
Vizitatori
 | Astazi | 163 |
 | Ieri | 1050 |
 | Saptamana aceasta | 2231 |
 | Luna aceasta | 6664 |
 | Total | 1040186 |
)
Vincent van Gogh s-a născut la Zundert, în Olanda, în 30 martie 1853, ca fiu al pastorului Theodorus van Gogh (1822-1885) şi al Annei Cornelia Carbentus (1819-1907). La 1 mai 1857 s-a născut fratele lui Vincent, Theo van Gogh.În 1869, Vincent intră ca funcţionar la sucursala casei Goupil din Haga.La 1 ianuarie 1873, Theo intră ca funcţionar la sucursala din Buxelles a casei Goupil.În luna mai, Vincent este avansat şi pleacă la Londra. În septembrie, îşi schimbă pensiunea, mutându-se la familia Loyer.În iulie 1874, Ursula Loyer îl respinge pe Vincent, care se întoarce disperat la Londra. În octombrie, în urma intervenţiei unchiului său, Cent, este trimis la Paris pentru a-l distrage. În decembrie se întoarce pe neaşteptate la Londra şi încearcă în zadar s-o vadă pe Ursula. În acest timp, pastorul Vincent van Gogh, bunicul lui Vincent, moare la Breda. În 1875, locuieşte în Montmartre şi se cufundă în misticism. Meseria lui îl plictiseşte din ce în ce mai mult şi patronii sunt nemulţumiţi de el.De acum înainte, pictura sa va fi singurul ţel al vieţii sale, „mijlocul de a trăi fără alte gânduri”.
În 26 martie 1885, pastorul Theodor van Gogh, tatăl lui Vincent, moare pe neaşteptate. Vincent termină în luna mai marea pânză a perioadei sale olandeze: „Ţărani mâncând cartofi” şi devine din ce în ce mai conştient de faptul că climatul estetic din Olanda constituie o piedică pentru înflorirea artei sale. În plus, preotul catolic din Nuenen interzice enoriaşilor săi să mai pozeze pentru el.La 23 noiembrie 1885 pleacă la Anvers. Începe marea sa călătorie spre sudul Franţei. „Există, îi scrie el fratelui său, Theo, ceva nemaipomenit în sezaţia că trebuie să intri în foc”. Anvers înseamnă pentru Vincent o eliberare. Aici îl descoperă pe Rubens şi capodoperele japoneze.În 18 ianuarie 1886, se înscrie la Academia de arte frumoase din Anvers; scurta sa trecere prin ea îi permite să verifice că în privinţa felului său de a desena şi de a picta este pe calea cea bună. În luna martie vine la Paris, unde frecventează un timp cursurile atelierului Cormon. Descoperă pictura „luminoasă” a impresioniştilor, îl studiază pe Delacroix şi pe Monticelli, pe artiştii japonezi, face cunoştinţă cu Toulouse-Lautrec, Emile Bernard, Gougain, Seurat, Signac, Guillaumin, Picasso, Cezanne.În 1887, Vincent experimentează multe procedee şi tehnici pe care pictorii din Paris le folosesc. Pictează pe malurile Senei, alături de impresionişti. În ciuda numeroaselor influenţe care se exercită asupra lui, rămâne el însuşi. Este decepţionat de Paris: de rivalităţile dintre pictori, de nepăsarea ce-l înconjoară, de agitaţia din marea metropolă. Oboseala şi nervozitatea sa sporesc şi mai mult în timpul iernii. Se gândeşte să se ducă pe meleaguri unde soarele are mai multă strălucire, unde culoarea se arată în toată splendoarea sa, să plece în „Japonia”, adică în Sudul Franţei. Aşa că în februarie 1888, Vincent soseşte la Arles. Ţinutul îl încântă. Livezile înflorite îl fascinează. Pictează fără răgaz. Înflăcărarea îi sporeşte, iar tablourile sale, adevărate capodopere, devin ofrande aduse soarelui. Marele consum nervos cu care Vincent realizează această orgie creatoare îi subrezeşte sănătatea, mai ales că ducea lipsa hranei.Încă de la Paris visa la întemeierea unui Atelier al Sudului, aşa că îl invită pe Gauguin să vină să locuiască cu el. După multe amânări, Gaugain se hotărăşte, în octombrie, să vină la Arles. Primele zile petrecute în comun îi aduc lui Vincent o destindere. Din nefericire, cei doi artişti nu sunt făcuţi pentru a se înţelege; au firi şi tendinţe estetice diferite. Gauguin vrea să plece cât mai repede. Este un nou şi grav eşec pentru Vincent care se decide să-l atace pe Gauguin cu un brici. Surprins de acesta din urmă, Vincent se răzbună pe sine însuşi tăindu-şi urechea stângă şi dăruind-o partenerei sale, Rachel de la casa de toleranţă. Drama aceasta s-a întâmplat în 25 decembrie 1888. Vincent e internat.În 1889 crizele se înmulţesc. Vincent încearcă să lupte, dar îşi dă seama că cea mai bună soluţie ar fi să se interneze într-un ospiciu. În luna mai părăseşte Arles pentru a se duce la Saint Paul-de-Mausole, o casă de sănătate situată în apropiere de Saint-Remy. La început se adaptează la această nouă existenţă. Dar, împotriva aşteptărilor, o criză îl doboară din nou. Cu toată suferinţa cauzată de boală, nu încetează să lucreze. Arta sa devine foarte expresionistă. Fratele său, Theo, expune două tablouri de Vincent la Salonul Independenţilor.Anul 1890 începe cu două veşti bune: vânzarea tabloului „Via roşie”, singurul care va fi cumpărat în timpul vieţii sale şi publicarea unui important studiu consacrat picturii sale în „Mercure de France”, studiu semnat de criticul de artă Albert Aurier, din care reproducem un fragment: „Ceea ce individualizează opera sa este excesul de forţă, de nervozitate, violenţa în expresie. În categorica sa afirmare a caracterului lucrurilor, în simplificarea, adesea cutezătoare a formelor, în insolenţa de a privi soarele drept în faţă, în impetuozitatea aprigă a desenului şi culorii sale, până în cele mai mici particularităţi ale tehnicii sale, el se dovedeşte a fi o fiinţă puternică, un bărbat, un îndrăzneţ, foarte adesea brutal şi uneori naiv şi delicat. Vincent van Gogh este acel robust şi adevărat artist de mare rasă, cu mâini brutale de uriaş,, cu nervozităţi de femeie isterică, cu sufletul de iluminat, atât de original şi de deosebit. Este, după câte ştiu, singurul pictor care percepe cromatismul lucrurilor cu atâta intensitate, cu acea calitate metalică, de gemă”.Dar aceste bucurii nu-l pot face pe Vincent să-şi uite drama. O criză îngrozitoare îl cufundă într-o deznădejde cumplită. Se gândeşte să se sinucidă. La 21 mai se stabileşte lângă Paris, la Anvers-sur-Oise. Aici se va îngriji de sănătatea sa doctorul Gachet. Acesta îl sfătuieşte să lucreze mult şi să nu se mai gândească la boala sa.Şederea la Auvers începe foarte bine. Vincent pictează câte un tablou pe zi. Dar, în urma unei vizite făcute fratelui său, se întoarce deznădăjduit. Viaţa, aşa cum o spune chiar el, îl părăseşte. Nu mai poate îndura. La 27 iulie, Vincent îşi trage în glonte în piept. Va muri două zile mai târziu, în 29 iulie 1890.Şase luni mai târziu, în 25 ianuarie 1891, se stinge din viaţă în Olanda, Theo van Gogh, fratele pictorului.Se crede că Vincent van Gogh a pictat peste o mie de tablouri. Din cauza vicisitudinilor au rămas de la el 850 de tablouri şi tot cam atâtea desene.Marea majoritate a tablourilor se află în Olanda, la Amsterdam, în „Muzeul Van Gogh”, muzeu cu două etaje, care a fost inaugurat în 1975 şi mărit în 1999.Un alt ansambu considerabil a fost înfiinţat în 1938, în parcul De Hooge Veluwe, lângă Arnhem, de către doamna Kroller-Muller şi adăposteşte 264 de picturi de Van Gogh.Vincent van Gogh şi-a creat opera prin arderea tragicei sale vieţi.Călin Catargiu
