Home 
Cultură Editura Karta-Graphic ne propune: Ion Dumitru: „Dor din dor”, un universa liric de excepţie
„Dor din dor” este o carte emblematică şi fântâna cu acelaşi nume dobândeşte accepţiunea unui loc venerat: „La fântâna dor din dor/Ritualic sacru zbor/Pe covoare de lumini/Dans de îngeri prin grădini.” („Ritualic sacru zbor”).Chiar de la început, poetul se defineşte: „Între Ceruri şi Pământ/Rug de doruri şi de gând” („Pe versantul unei flăcări de cuvânt”).Poetul trăieşte clipe de înaltă solemnitate când spiritul creat imploră Spiritul Creator: „Pe când omul dintre toate/Să se întoarcă nu mai poate;/Doamne, dăruie-mi din stele/Amintirea vieţii mele.” („Înger rememorând”).Poetul se mişcă cu uşurinţă pe coordonate cosmice şi comunicarea cu divinitatea devine firească: „Mai rodnicit desfid dilema eu/Îngândurat de tine, Dumnezeu!/Încep de-acum să simt, să înţeleg că sunt/O ramură scluptată de Tine pe pământ.” („Psalm interior”).La Ion Dumitru nu apare anxietatea faţă de timpul devastator, ci sentimentul integrării în devenirea cosmică: „Printre talazuri îmi prefac înotul/În zbor rotund din vraja unei lacrimi/Eşti setea mea de aer, Tu eşti totul - /Aureola unei sacre patimi - /Îţi simt în jur izvoarele Divine/Către început şi nelumeşti destine.” („Îmi tulburi şi îmi limpezeşti privirea”).
În această sferă se înscrie şi un exhaustiv autoportret: „O frunză ce venii pe vânt,/Mugure-n ramul nenuntit,/Petala zborului rotit,/Aripă cu polen solar,/O unduire de Icar,/Ecoul ultimului ropot/Din tânguirea grea de clopot,/Fibră ţesută-n univers,/Nervura unui sacru vers,/Apa urcând în lacrimi seci,/Căldura marmorelor reci.” („Rugă”).Discursul liric este patetic şi reflectă aspiraţia spre desăvârşire: „Şi am zburat Luceafăr înspre cer;/Nuntirea-Mi vrut-am să Ţi-o cer;/Dar, Doamne, Demiurgic Sfinx...,/În cerc de zare M-ai cuprins.” („Dor de zbor”).Plecând de la o dramă personală, Ion Dumitru şi-a convertit durerea în nestemate lirice, prin alternativa planului teluric cu cel cosmic, într-o imaginistică rafinată.Reîntâlnirea cu fiinţa pierdută poate deveni posibilă şi spaţiul liric începe să se lumineze: „De-acolo unde sfânt se toarce/Timpul ca rază de iubire/Eu cred că tot Te vei întoarce/În pământeasca mea fiire.” („Dor din dor”).Poezia lui Ion Dumitru este surprinzătoare atât prin rotunjimea formei, cât şi prin tensiunea ideată topită în magma lirică.„Epilog” este un corolar al acestei lirici de excepţie: „La ceas târziu, meditativ,/Învăţ un alt infinitiv,/Cel lung şi fără de sfârşit/Din rădăcină lăstărit/La asfinţit de răsărit;/Fântână-n dor din dor de fii/FIRE veşnic de A FI!”.Călin Catargiu
NR. 3922
1 - 7 FEBRUARIE 2012
Resurse
Ora exactă
Ulti Clocks content
Curs valutar
Cititori online
Avem 76 vizitatori online
Vizitatori
 | Astazi | 160 |
 | Ieri | 1050 |
 | Saptamana aceasta | 2228 |
 | Luna aceasta | 6661 |
 | Total | 1040183 |
)
„Dor din dor” este o carte emblematică şi fântâna cu acelaşi nume dobândeşte accepţiunea unui loc venerat: „La fântâna dor din dor/Ritualic sacru zbor/Pe covoare de lumini/Dans de îngeri prin grădini.” („Ritualic sacru zbor”).Chiar de la început, poetul se defineşte: „Între Ceruri şi Pământ/Rug de doruri şi de gând” („Pe versantul unei flăcări de cuvânt”).Poetul trăieşte clipe de înaltă solemnitate când spiritul creat imploră Spiritul Creator: „Pe când omul dintre toate/Să se întoarcă nu mai poate;/Doamne, dăruie-mi din stele/Amintirea vieţii mele.” („Înger rememorând”).Poetul se mişcă cu uşurinţă pe coordonate cosmice şi comunicarea cu divinitatea devine firească: „Mai rodnicit desfid dilema eu/Îngândurat de tine, Dumnezeu!/Încep de-acum să simt, să înţeleg că sunt/O ramură scluptată de Tine pe pământ.” („Psalm interior”).La Ion Dumitru nu apare anxietatea faţă de timpul devastator, ci sentimentul integrării în devenirea cosmică: „Printre talazuri îmi prefac înotul/În zbor rotund din vraja unei lacrimi/Eşti setea mea de aer, Tu eşti totul - /Aureola unei sacre patimi - /Îţi simt în jur izvoarele Divine/Către început şi nelumeşti destine.” („Îmi tulburi şi îmi limpezeşti privirea”).
În această sferă se înscrie şi un exhaustiv autoportret: „O frunză ce venii pe vânt,/Mugure-n ramul nenuntit,/Petala zborului rotit,/Aripă cu polen solar,/O unduire de Icar,/Ecoul ultimului ropot/Din tânguirea grea de clopot,/Fibră ţesută-n univers,/Nervura unui sacru vers,/Apa urcând în lacrimi seci,/Căldura marmorelor reci.” („Rugă”).Discursul liric este patetic şi reflectă aspiraţia spre desăvârşire: „Şi am zburat Luceafăr înspre cer;/Nuntirea-Mi vrut-am să Ţi-o cer;/Dar, Doamne, Demiurgic Sfinx...,/În cerc de zare M-ai cuprins.” („Dor de zbor”).Plecând de la o dramă personală, Ion Dumitru şi-a convertit durerea în nestemate lirice, prin alternativa planului teluric cu cel cosmic, într-o imaginistică rafinată.Reîntâlnirea cu fiinţa pierdută poate deveni posibilă şi spaţiul liric începe să se lumineze: „De-acolo unde sfânt se toarce/Timpul ca rază de iubire/Eu cred că tot Te vei întoarce/În pământeasca mea fiire.” („Dor din dor”).Poezia lui Ion Dumitru este surprinzătoare atât prin rotunjimea formei, cât şi prin tensiunea ideată topită în magma lirică.„Epilog” este un corolar al acestei lirici de excepţie: „La ceas târziu, meditativ,/Învăţ un alt infinitiv,/Cel lung şi fără de sfârşit/Din rădăcină lăstărit/La asfinţit de răsărit;/Fântână-n dor din dor de fii/FIRE veşnic de A FI!”.Călin Catargiu
