Home 
Cultură Cronica muzicală: UN MOZART CU IACOB-GALAŢI
Seara simfonică Mozart, cum a fost aceea de joi, 28 ianuarie 2010, pe scena Filarmonicii Paul Constantinescu, oferită cu generozitatea constantă ploieştenilor, de onorata instituţie, a însemnat încă un privilegiu pentru melomanii urbei, însufleţită de un mereu proaspătul dirijor Ionescu-Galaţi, sub bagheta căruia, acum a strălucit, concomitent cu orchestra, fermecătoarea jună pianistă Nastasia Iacob! Dintr-una din convorbirile cu jurnalistul Adrian Simeanu, împătimit adorator al muzicii simfonice din Piteşti, redactor la suplimentul cultural al ziarului ARGEŞUL, SĂGETĂTORUL, susţinător fervent al vieţii cât mai active a Filarmonicii piteştene, reţin remarca domniei sale referitoare la calitatea repertoriului şi performanţa interpretativă caracteristice Orchestrei filarmonice din Ploieşti, pe care o conduc, la cotele profesionalismului maxim atât directorii ei, d-nii Corneliu Irimia şi Octavian David, precum şi marii dirijori Ionescu-Galaţi, Radu Postăvaru, Ovidiu Bălan şi Romeo Râmbu! De departe, un observator al vieţii muzicale prin dese şi competente aprecieri, dl Andrei Simeanu este excepţia care întăreşte regula – şi anume, aceea potrivit căreia Ploieştiul este, de aproape 20 de ani, ca şi în anii de apogeu dinaintea lui 1989, oraşul cu o existenţă muzical-interpretativă de talie europeană!
Impresiile distinsului confrate s-au confirmat, fericit repetându-se şi în seara zilei de joi, 28 Gerar 2010, pe durata programului concertistic Mozart, aranjat în structura a trei dintre creaţiile genialului muzician austriac (27 I 1756-3 XII 1791): Uvertura la opera Nunta lui Figaro, Concertul nr. 19 în Fa major, pentru pian şi orchestră, k. 459 şi Simfonia nr. 35 în Re major, numită şi Haffner, k. 385. Ei bine, odată cu apariţia în scenă a orchestrei şi, foarte aplaudaţii Nastasia Iacob & Ionescu Galaţi, parfumul mozartian s-a insinuat cu de la sine putere, sonificând o sală cu cel puţin 200 de public, cu primele măsuri pe care numai Mozart a fost capabil să le inspire portativului, prin bogăţia armoniilor şi supleţea vioaie a ritmurilor cognoscibile într-o mie de lucrări ale genului. Scurtă şi teribil de dinamică, optimistă şi robustă în ţesătura ei ideatică (ce versuri s-ar cala pe o asemenea bijuterie, care deconspiră fastuoasa Nuntă a lui Figaro!), Uvertura pregăteşte publicul prezent în sala unei Opere, exaltându-l în măsura dorită fie şi inconştient, de acesta. Geniul care l-a dominat pe Mozart, în timpul scrierii acestei capodopere (vi-l puteţi imagina la pian, sclavul acestor sonorităţi dumnezeieşti, transcriindu-le pe portativ?), ne-a fost „tradus” de supla baghetă gălăţeană, într-o clipă (căci atâta ai senzaţia că a durat complicata construcţie muzicală) de o limpezime divină, care, îndată ce s-a terminat, simţind-o scăpată prin filtrele memoriei, în chip magnific îţi rămâne totuşi ceva în auz; dantela ritmurilor descătuşate din rădăcina sferelor cereşti! În părţile ei componente, mirajul sunetului în compacta lui „formulare” mozartiană fuseseră sclipirile orchestrei, ridicate la pătrat de magia mereu decodându-se altfel, a dirijorului! Grandoarea muzicii marelui Wolfgang Amadeus ne-a fost relevată de filigranul pianistic al domnişoarei Nastasia Iacob – o trestie gânditoare fericit răsărită din adâncul apelor cristaline ale muzicii mozartiene, care, la nici 17 ani (născută la 10 noiembrie 1993 în Braşov), s-a remarcat – dovadă, rechemările frenetice la rampă – printr-o graţie şi o virtuozitate înnăscute! Fiecăreia dintre mişcările lucrării, 3 la număr, Nastasia Iacob le-a transmis sentimentele ei, trăirile proprii fiind descrise de natura stăpânirii claviaturii cu evlavie şi credinţa prefacerii sunetelor în strigăte cereşti! L-am văzut pe junele Mozart la pianul la care cu aceeaşi fecundă dăruire interpreta Nastasia Concertul nr. 19, risipindu-se în nuanţele când vaporoase, când telurice ale lucrării, datorită reprezentativităţii spiritului mozartian. Descriptive tocmai prin originalitatea interpretării părţilor, Allegro-Allegretto-Allegro assai, acestea au vădit frumuseţea care s-a revărsat din simţirea compozitorului, la numai 28 de ani – când a scris capodopera, din totalul de 12. Subtilul dialog – mimic – dirijor-pianistă, proba încrederea reciprocă şi nativa sincronizare a protagoniştilor. Cum însă Muzica este ceva care nu poate fi descris, trageţi dumneavoastră concluzia.Simfonia nr. 35, dedicată – ne asigură, în contextul programului de sală, doamna Miruna Negrea – primarului de Slazburg, Sigmund Haffner, „probabil cu ocazia înnobilării acestuia la 27 iulie 1782”, ne-a relevat un Mozart al acestor ani, stimulat de îndemnurile tatălui său, plastic schiţat de distinsa autoare a aceluiaşi program: „(…) Fiecare din aceste părţi (Allegro con spirito, Andante, Menuetto, Finale-Presto – n. m.) are un parfum particular. Prima (…) are o somptuozitate şi o splendoare – oarecum – exagerate (…). Cu toate acestea cea mai surprinzătoare este a doua mişcare, Andante di molto. Progresia a tăiat suflul melodiei sale cantabile şi, practic, fără egal în muzica instrumentală a compozitorului”. Expresia orchestrală a topit toate acestea în magia interpretării îndumnezeite de maestrul Galaţi!Serghie Bucur
Prima pagină
Resurse
Ora exactă
Ulti Clocks content
Curs valutar
Cititori online
Avem 35 vizitatori online
Vizitatori
 | Astazi | 163 |
 | Ieri | 817 |
 | Saptamana aceasta | 7479 |
 | Luna aceasta | 163 |
 | Total | 600070 |
)
Seara simfonică Mozart, cum a fost aceea de joi, 28 ianuarie 2010, pe scena Filarmonicii Paul Constantinescu, oferită cu generozitatea constantă ploieştenilor, de onorata instituţie, a însemnat încă un privilegiu pentru melomanii urbei, însufleţită de un mereu proaspătul dirijor Ionescu-Galaţi, sub bagheta căruia, acum a strălucit, concomitent cu orchestra, fermecătoarea jună pianistă Nastasia Iacob! Dintr-una din convorbirile cu jurnalistul Adrian Simeanu, împătimit adorator al muzicii simfonice din Piteşti, redactor la suplimentul cultural al ziarului ARGEŞUL, SĂGETĂTORUL, susţinător fervent al vieţii cât mai active a Filarmonicii piteştene, reţin remarca domniei sale referitoare la calitatea repertoriului şi performanţa interpretativă caracteristice Orchestrei filarmonice din Ploieşti, pe care o conduc, la cotele profesionalismului maxim atât directorii ei, d-nii Corneliu Irimia şi Octavian David, precum şi marii dirijori Ionescu-Galaţi, Radu Postăvaru, Ovidiu Bălan şi Romeo Râmbu! De departe, un observator al vieţii muzicale prin dese şi competente aprecieri, dl Andrei Simeanu este excepţia care întăreşte regula – şi anume, aceea potrivit căreia Ploieştiul este, de aproape 20 de ani, ca şi în anii de apogeu dinaintea lui 1989, oraşul cu o existenţă muzical-interpretativă de talie europeană!
Impresiile distinsului confrate s-au confirmat, fericit repetându-se şi în seara zilei de joi, 28 Gerar 2010, pe durata programului concertistic Mozart, aranjat în structura a trei dintre creaţiile genialului muzician austriac (27 I 1756-3 XII 1791): Uvertura la opera Nunta lui Figaro, Concertul nr. 19 în Fa major, pentru pian şi orchestră, k. 459 şi Simfonia nr. 35 în Re major, numită şi Haffner, k. 385. Ei bine, odată cu apariţia în scenă a orchestrei şi, foarte aplaudaţii Nastasia Iacob & Ionescu Galaţi, parfumul mozartian s-a insinuat cu de la sine putere, sonificând o sală cu cel puţin 200 de public, cu primele măsuri pe care numai Mozart a fost capabil să le inspire portativului, prin bogăţia armoniilor şi supleţea vioaie a ritmurilor cognoscibile într-o mie de lucrări ale genului. Scurtă şi teribil de dinamică, optimistă şi robustă în ţesătura ei ideatică (ce versuri s-ar cala pe o asemenea bijuterie, care deconspiră fastuoasa Nuntă a lui Figaro!), Uvertura pregăteşte publicul prezent în sala unei Opere, exaltându-l în măsura dorită fie şi inconştient, de acesta. Geniul care l-a dominat pe Mozart, în timpul scrierii acestei capodopere (vi-l puteţi imagina la pian, sclavul acestor sonorităţi dumnezeieşti, transcriindu-le pe portativ?), ne-a fost „tradus” de supla baghetă gălăţeană, într-o clipă (căci atâta ai senzaţia că a durat complicata construcţie muzicală) de o limpezime divină, care, îndată ce s-a terminat, simţind-o scăpată prin filtrele memoriei, în chip magnific îţi rămâne totuşi ceva în auz; dantela ritmurilor descătuşate din rădăcina sferelor cereşti! În părţile ei componente, mirajul sunetului în compacta lui „formulare” mozartiană fuseseră sclipirile orchestrei, ridicate la pătrat de magia mereu decodându-se altfel, a dirijorului! Grandoarea muzicii marelui Wolfgang Amadeus ne-a fost relevată de filigranul pianistic al domnişoarei Nastasia Iacob – o trestie gânditoare fericit răsărită din adâncul apelor cristaline ale muzicii mozartiene, care, la nici 17 ani (născută la 10 noiembrie 1993 în Braşov), s-a remarcat – dovadă, rechemările frenetice la rampă – printr-o graţie şi o virtuozitate înnăscute! Fiecăreia dintre mişcările lucrării, 3 la număr, Nastasia Iacob le-a transmis sentimentele ei, trăirile proprii fiind descrise de natura stăpânirii claviaturii cu evlavie şi credinţa prefacerii sunetelor în strigăte cereşti! L-am văzut pe junele Mozart la pianul la care cu aceeaşi fecundă dăruire interpreta Nastasia Concertul nr. 19, risipindu-se în nuanţele când vaporoase, când telurice ale lucrării, datorită reprezentativităţii spiritului mozartian. Descriptive tocmai prin originalitatea interpretării părţilor, Allegro-Allegretto-Allegro assai, acestea au vădit frumuseţea care s-a revărsat din simţirea compozitorului, la numai 28 de ani – când a scris capodopera, din totalul de 12. Subtilul dialog – mimic – dirijor-pianistă, proba încrederea reciprocă şi nativa sincronizare a protagoniştilor. Cum însă Muzica este ceva care nu poate fi descris, trageţi dumneavoastră concluzia.Simfonia nr. 35, dedicată – ne asigură, în contextul programului de sală, doamna Miruna Negrea – primarului de Slazburg, Sigmund Haffner, „probabil cu ocazia înnobilării acestuia la 27 iulie 1782”, ne-a relevat un Mozart al acestor ani, stimulat de îndemnurile tatălui său, plastic schiţat de distinsa autoare a aceluiaşi program: „(…) Fiecare din aceste părţi (Allegro con spirito, Andante, Menuetto, Finale-Presto – n. m.) are un parfum particular. Prima (…) are o somptuozitate şi o splendoare – oarecum – exagerate (…). Cu toate acestea cea mai surprinzătoare este a doua mişcare, Andante di molto. Progresia a tăiat suflul melodiei sale cantabile şi, practic, fără egal în muzica instrumentală a compozitorului”. Expresia orchestrală a topit toate acestea în magia interpretării îndumnezeite de maestrul Galaţi!Serghie Bucur
