Home 
Cultură Cronica muzicală : CONCERTUL CRĂCIUNULUI 2009
Seară jumătate pariziană, jumătate vieneză, pe scena Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieştii zilei de joi, 22 decembrie 2009, străluminată de acordurile imperiale ale acestei solide şi impecabile formaţiuni simfonice, cu două glorii ale lumii Eutherpei la rampă: maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi la pupitrul dirijoral şi, în partea solistică, de mijloc, a regalului sonor, senzualul violonist Gabriel Croitoru!!! Cu aproape toate lojile ocupate, sala din incinta Casei Sindicatelor (care, datorită ritmului de melc în care contractanţii lucrării aferente, zic ei că refac sala oficială a Filarmonicii, devine sine die în tot mai reala arenă a Muzicii culte a Ploieştiului), publicul sosit cu fervoare la Concertul de Crăciun 2009 s-a respectat pe el şi, concomitent, s-a arătat fidel filarmoniştilor ploieşteni – de peste 50 de ani credincioşi melomanilor autohtoni şi din alte părţi de lume, cu exemplarul lor profesionalism! Încât domnii Corneliu Nicolae Irimia & Octavian David au toate motivele să fie felicitaţi (ca de altfel, după fiecare reprezentaţie), pentru excepţionala calitate a repertoriului interpretat de cei 120 de instrumentişti magnific pregătiţi şi dirijaţi de pleiada Ionescu-Galaţi, (!), director onorific al Filarmonicii, Radu Postăvaru, Ovidiu Bălan şi Romeo Râmbu.
Am avut din nou parte de o seară muzicală de vis, protagoniştii ei – Ionescu-Galaţi şi Gabriel Croitoru realizând o stare emoţională unică şi, prin excelenţă memorabilă. În spiritul inefabilului Mihai Eminescu, pe care, prin eleganţă şi candoare, dl Corneliu Nicolae Irimia a prefaţat-o superlativ, : „Colinde, colinde, / E vremea colindelor, / Când gheaţa se-ntinde / Asemenea oglinzilor // Se bucură copii , / Băieţii şi fetele, / De dragul Mariei / Îşi piaptănă pletele. // De dragul Mariei / Şi-al Mântuitorului / Luceşte pe cer / O stea călătorului…”/// Majestuoasa apariţie a domniei sale, Ionescu-Galaţi, la rampă, a ridicat brusc şi feeric temperatura serii străjuite de Bradul de Crăciun, somptuos împodobit, expus vederii publicului. Era Seara de Ajun în jurul legendarului simbol al Vestirii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, toată lumea aflându-ne în jurul Lui, cu mic şi mare, într-o experienţă spirituală care se repeta, în acordurile repertoriului policrom al evenimentului fără egal.Şi ce putea să deschidă o seară de basm precum aceea a zilei de 22 Decembrie (cu euforica ei semnificaţie, anume aceea a împlinirii celor 20 de ani ce trecuse de la controversata cădere a lui Ceauşescu şi a enigmaticelor ei urmări), decât selecţia de pomină, din Spărgătorul de nuci, al lui Piotr Ilici Ceaikovski (1843-1893), pe aliniamentul Marş-Trepac-Valsul florilor – suită celebră din capodopera marelui muzician romantic rus!?! Ritmurile şi volutele de un farmec aristocratic, în cadenţe imperiale, care au consacrat o armonie inegalabilă, reînviind atmosfera fastuoasă a balurilor de la Curţile împărăteşti, au alcătuit substanţa vrajei pe care maestrul Ionescu-Galaţi şi sentimentala d-sale orchestră „Paul Constantinescu”, au ţesut-o la modul mirific, sangvin, în fibra fiecărui ins prezent în sală… Amicul meu de o viaţă, meloman incorigibil, inginerul Tudor Mihalache, era, la plecare, transfigurat de frenezia trăită de întreaga asistenţă, frenezie ce o datoram cu toţii marilor artişti de pe scena Filarmonicii ploieştene din acea seară de neuitat…! „N-am văzut o lume atât de fericită, de cucerită de puterea indescriptibilă a marii Muzici, ca în această seară!”, vorbea el aprins la faţă; „Cu astfel de muzicieni – care îşi respectă publicul, mă simt în al nouălea cer!, au fost magnifici, de la dirijor la solist, de la interpreţi la ansamblu!”, perora dl Tudor Mihalache, rămas pe aripile Muzicii… Fiindcă – drept încoronare a serii! – a urmat Sevilliana lui Isaac Albenitz (1860-1909), un passo-doble cu inserţie catalană, în care s-au auzit tocurile dansatorilor şi răpăiturile antrenante ale castanietelor, ca şi cum, înaintea corrdiei, publicul din arenă primea parada toreadorilor…! Dar a apărut în scenă virtuozul Gabriel Croitoru, cu vioara lui fermecată, spre a se desfăşura, pe sofisticatele partituri moştenite, de generaţii, de la Pablo de Sarasate (1844-1908), prin Melodii lăutăreşti şi de la Fritz Kreisler (1875-1962), prin Liebesfreud & Liebeslied – lucrări cotropitoare prin forţa emoţională, izvorâtă din ritmica interioară, cu expresivităţi sonore sincopate, ireproşabil smulse de arcuşul însufleţitor al marelui artist! De la măsurile extaziante ale petrecerii cu lăutari infailibili, la uimitoare expresii ale mâinii stângi, pizzicato-urile s-au răsfăţat din belşug. Prin urmare, exuberantul Gabriel Croitoru a cucerit publicul – pe care l-a aprins, pur şi simplu, acesta neîntârziind să îl aplaude în picioare şi să îi umple braţele cu florile recunoştinţei! Ce a urmat, am numit-o autentică seară vieneză. Delirul care ne-a înfăşurat în mantiile lui ameţitoare, l-au stârnit capodopere ale lui Johann Strauss – Tatăl (1804-1849)& Fiul (1825-1899), precum Uvertura la „Voievodul Ţiganilor”, legănându-ne in corpore, apoi, valurile Valsului Imperial, cadenţele polcii Trisch-Trasch, ale Perpetuum-Mobile-ului şi, într-un entuziasm incendiar, ale sprinţar-freneticului Marş al lui Radetzky, aruncându-ne într-o autentică transmisie de Anul Nou de la Viena!!! Irezistibil moment şi pentru vrăjita baghetă gălăţeană care, într-o clipă apoteotică, a fost înlocuită cu vioara distinsei doamne îmbrăcate fastuos, într-o rochie neagră învăluită în serpentinele în roşu sclipitor ale lianelor din beteală, peste ale cărei corzi, maestrul Galaţi a plimbat cu voluptate arcuşul, aidoma unuia din fantasticii demoni ai Vienei romantice… Un epilog concertistic 2009, ce a dat străluciri stelare Serii Ajunului de Crăciun 2009, fericind o lume care nu poate trăi fără a se refugia în sferele regeneratoare ale zeiţei Eutherpe. În tonalitatea La Mulţi Ani – 2010!!! Serghie Bucur
Prima pagină
Resurse
Ora exactă
Ulti Clocks content
Curs valutar
Cititori online
Avem 47 vizitatori online
Vizitatori
 | Astazi | 154 |
 | Ieri | 817 |
 | Saptamana aceasta | 7470 |
 | Luna aceasta | 154 |
 | Total | 600061 |
)
Seară jumătate pariziană, jumătate vieneză, pe scena Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieştii zilei de joi, 22 decembrie 2009, străluminată de acordurile imperiale ale acestei solide şi impecabile formaţiuni simfonice, cu două glorii ale lumii Eutherpei la rampă: maestrul Ilarion Ionescu-Galaţi la pupitrul dirijoral şi, în partea solistică, de mijloc, a regalului sonor, senzualul violonist Gabriel Croitoru!!! Cu aproape toate lojile ocupate, sala din incinta Casei Sindicatelor (care, datorită ritmului de melc în care contractanţii lucrării aferente, zic ei că refac sala oficială a Filarmonicii, devine sine die în tot mai reala arenă a Muzicii culte a Ploieştiului), publicul sosit cu fervoare la Concertul de Crăciun 2009 s-a respectat pe el şi, concomitent, s-a arătat fidel filarmoniştilor ploieşteni – de peste 50 de ani credincioşi melomanilor autohtoni şi din alte părţi de lume, cu exemplarul lor profesionalism! Încât domnii Corneliu Nicolae Irimia & Octavian David au toate motivele să fie felicitaţi (ca de altfel, după fiecare reprezentaţie), pentru excepţionala calitate a repertoriului interpretat de cei 120 de instrumentişti magnific pregătiţi şi dirijaţi de pleiada Ionescu-Galaţi, (!), director onorific al Filarmonicii, Radu Postăvaru, Ovidiu Bălan şi Romeo Râmbu.
Am avut din nou parte de o seară muzicală de vis, protagoniştii ei – Ionescu-Galaţi şi Gabriel Croitoru realizând o stare emoţională unică şi, prin excelenţă memorabilă. În spiritul inefabilului Mihai Eminescu, pe care, prin eleganţă şi candoare, dl Corneliu Nicolae Irimia a prefaţat-o superlativ, : „Colinde, colinde, / E vremea colindelor, / Când gheaţa se-ntinde / Asemenea oglinzilor // Se bucură copii , / Băieţii şi fetele, / De dragul Mariei / Îşi piaptănă pletele. // De dragul Mariei / Şi-al Mântuitorului / Luceşte pe cer / O stea călătorului…”/// Majestuoasa apariţie a domniei sale, Ionescu-Galaţi, la rampă, a ridicat brusc şi feeric temperatura serii străjuite de Bradul de Crăciun, somptuos împodobit, expus vederii publicului. Era Seara de Ajun în jurul legendarului simbol al Vestirii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, toată lumea aflându-ne în jurul Lui, cu mic şi mare, într-o experienţă spirituală care se repeta, în acordurile repertoriului policrom al evenimentului fără egal.Şi ce putea să deschidă o seară de basm precum aceea a zilei de 22 Decembrie (cu euforica ei semnificaţie, anume aceea a împlinirii celor 20 de ani ce trecuse de la controversata cădere a lui Ceauşescu şi a enigmaticelor ei urmări), decât selecţia de pomină, din Spărgătorul de nuci, al lui Piotr Ilici Ceaikovski (1843-1893), pe aliniamentul Marş-Trepac-Valsul florilor – suită celebră din capodopera marelui muzician romantic rus!?! Ritmurile şi volutele de un farmec aristocratic, în cadenţe imperiale, care au consacrat o armonie inegalabilă, reînviind atmosfera fastuoasă a balurilor de la Curţile împărăteşti, au alcătuit substanţa vrajei pe care maestrul Ionescu-Galaţi şi sentimentala d-sale orchestră „Paul Constantinescu”, au ţesut-o la modul mirific, sangvin, în fibra fiecărui ins prezent în sală… Amicul meu de o viaţă, meloman incorigibil, inginerul Tudor Mihalache, era, la plecare, transfigurat de frenezia trăită de întreaga asistenţă, frenezie ce o datoram cu toţii marilor artişti de pe scena Filarmonicii ploieştene din acea seară de neuitat…! „N-am văzut o lume atât de fericită, de cucerită de puterea indescriptibilă a marii Muzici, ca în această seară!”, vorbea el aprins la faţă; „Cu astfel de muzicieni – care îşi respectă publicul, mă simt în al nouălea cer!, au fost magnifici, de la dirijor la solist, de la interpreţi la ansamblu!”, perora dl Tudor Mihalache, rămas pe aripile Muzicii… Fiindcă – drept încoronare a serii! – a urmat Sevilliana lui Isaac Albenitz (1860-1909), un passo-doble cu inserţie catalană, în care s-au auzit tocurile dansatorilor şi răpăiturile antrenante ale castanietelor, ca şi cum, înaintea corrdiei, publicul din arenă primea parada toreadorilor…! Dar a apărut în scenă virtuozul Gabriel Croitoru, cu vioara lui fermecată, spre a se desfăşura, pe sofisticatele partituri moştenite, de generaţii, de la Pablo de Sarasate (1844-1908), prin Melodii lăutăreşti şi de la Fritz Kreisler (1875-1962), prin Liebesfreud & Liebeslied – lucrări cotropitoare prin forţa emoţională, izvorâtă din ritmica interioară, cu expresivităţi sonore sincopate, ireproşabil smulse de arcuşul însufleţitor al marelui artist! De la măsurile extaziante ale petrecerii cu lăutari infailibili, la uimitoare expresii ale mâinii stângi, pizzicato-urile s-au răsfăţat din belşug. Prin urmare, exuberantul Gabriel Croitoru a cucerit publicul – pe care l-a aprins, pur şi simplu, acesta neîntârziind să îl aplaude în picioare şi să îi umple braţele cu florile recunoştinţei! Ce a urmat, am numit-o autentică seară vieneză. Delirul care ne-a înfăşurat în mantiile lui ameţitoare, l-au stârnit capodopere ale lui Johann Strauss – Tatăl (1804-1849)& Fiul (1825-1899), precum Uvertura la „Voievodul Ţiganilor”, legănându-ne in corpore, apoi, valurile Valsului Imperial, cadenţele polcii Trisch-Trasch, ale Perpetuum-Mobile-ului şi, într-un entuziasm incendiar, ale sprinţar-freneticului Marş al lui Radetzky, aruncându-ne într-o autentică transmisie de Anul Nou de la Viena!!! Irezistibil moment şi pentru vrăjita baghetă gălăţeană care, într-o clipă apoteotică, a fost înlocuită cu vioara distinsei doamne îmbrăcate fastuos, într-o rochie neagră învăluită în serpentinele în roşu sclipitor ale lianelor din beteală, peste ale cărei corzi, maestrul Galaţi a plimbat cu voluptate arcuşul, aidoma unuia din fantasticii demoni ai Vienei romantice… Un epilog concertistic 2009, ce a dat străluciri stelare Serii Ajunului de Crăciun 2009, fericind o lume care nu poate trăi fără a se refugia în sferele regeneratoare ale zeiţei Eutherpe. În tonalitatea La Mulţi Ani – 2010!!! Serghie Bucur
