Home 
Cultură Cronica de artă plastică: MAESTRUL SCĂRLĂTESCU
Din nou, faţă în faţă cu lucrările pictorului Valeriu Scărlătescu, începând de vineri, 11 decembrie 2009, elegant şi atractiv expuse pe simezele Galeriei de Artă a Ploieştiului. Din nou, téte-a-téte cu picturile domniei sale, pe răstimpul ultimelor 20 de zile din anul plastic 2009 – încărcat de evenimente artistice remarcabile pentru viaţa Filialei UAP Prahova. Din nou privitor privilegiat de cromatica acestui stilist – foarte personal – prin care se distinge între confraţii săi, ca un creator în neostoită înnoire.Artist plastic consacrat, matur în concepţie şi în viziunile creatoare, surprinzător la fiecare apariţie publică, maestrul Valeriu Scărlătescu este de la începutul acestui secol XXI, un nume de referinţă şi un reper în istoria artei noastre plastice. Persuasiva conştientizare a privitorului este una din secretele artei sale, pentru că avem de a face cu lecţia de funcţionalitate a Artei colorilor (G. Călinescu), lecţia lucrând asupra retinelor – în fericită relaţie cu setea de înfrumuseţare interioară – mereu fascinate de necunoscut. Or, revelarea Necunoscutului, în cazul nostru, prin Artă, poartă, aici, marca Scărlătescu.
Aparentul joc al penelului înmuiat în vopselele misterios combinate şi aşternute pe pânză, rezumă de fapt şi de drept ştiinţa însumării imaginaţiei cu construcţia şi a semnificării lor prin esenţa la care Maestrul ajunge. Cromatica – şi ea aparent obişnuită, subzistă energic încărcată de sensuri şi avertismente regeneratoare.Creator şi de personaje, de un pitoresc cvasi-istoric, verosimile figuri reprezentative ale unor epoci literalmente adevărate, dl Scărlătescu a creat o lume specifică, deţinătoarea unor caractere şi a tot atâtor mentalităţi tipice fantasticului. Ele au identităţi autentice, se comportă numai după reguli proprii, se îmbracă, mănâncă, respiră, dorm / există numai după canoanele strict impuse de Maestrul care le dă formă şi viaţă, şi – mai ales – petrec, pur şi simplu, într-o ambianţă terestră ineluctabilă. Iată, spre exemplu, Toboşarul – o specie de cetăţean-muzicant prezent în viaţa socială a localităţilor, între secolele XII şi XIX, întruchipând, în viziunea d-lui Scărlătescu, insul burlesc, francois-villon-ian, individul care este menit să umple uliţele şi pieţele târgurilor, cu porunci de la stăpânire / primărie / prefectură, dar şi artistul care conduce „roata” de oşteni la paradă sau, mai târziu, fanfara satului şi, încoace vreme, omul căruia o se dă misiunea să ritmeze, pe scenă sau la sărbătoare, marşurile festive sau cadrilurile, valsurile şi polcile jucate cu frenezie în pieţe… Toboşarul d-lui Scărlătescu este totodată un filozof şi un înţelept, o fire melancolică şi bănuitoare, un om trist, care, cu fiecare bum-bum bătut în pielea de viţel, simte cum îi trece Viaţa printre degete şi pe dinaintea ochilor (uneori obosiţi de tutunul şi alcoolul magherniţei în care „cântă” pentru clienţii veniţi să mai uite de necazuri…). Anatomia acestui personaj poate fi o temă de studiu psihologic şi moral. Stridenţa înfăţişării lui, atenţie, provocatoare, generează proză şi poezie. Comprehensiva „fiinţă” stârneşte un curent filosofic cioranian. Prin înrudirea de facto, cu acesta, remarcăm similitudinile cu el ale Muzicanţilor, ale Trompetistului, Violonistei şi ale Violonistului – în maniera de spectacol buff şi grav, în acelaşi timp, redată scărlătescian. Dar maestrul nostru este fabulos de expresiv şi în tratarea corpului feminin! Astfel că, Femeile ieşite de sub penelul d-sale, se expun într-o foarte personală ţinută, cu o gândire – despre viaţă, lume şi bărbaţi – irefutabilă, afişând o admiraţie şi un dispreţ ireconciliabile, o supremaţie oricând neplăcut catalogabilă pentru bărbaţi (unii dintre ei, misogini înnăscuţi). Ne-a edificat suficient lucrarea Şic – pe care de altfel o revedem cu plăcere, în care descoperim silueta pe măsură a unui exemplar descendent din Eva, în liniile stilizării ei, în sepia, un rezumat al oricărui personaj, de pildă, din spumoasa galerie a damelor din literatura Hortensiei Papadat Bengescu! Simplitatea construcţiei plasate într-o similară ambianţă de interior, face o trimitere subtilă şi la Femeile din romanele şi din dramaturgia lui Mihail Sebastian, cu primadona din Steaua fără nume… Sugestivă panoramare şi în asemănătoarele lucrări: în Doamna cu pasăre, în Sânii, I şi II, în Nud culcat şi în Nud cu câine.Peisajul este şi el o ţintă profund studiată şi reflectată în picturile sale, de Valeriu Scărlătescu. Artistul revigorează Natura înconjurătoare cu frenetică melancolie şi o inexorabilă dorinţă de reflecţie asupra existenţei noastre fulgerătoare. Ne-a revelat-o în Case pe deal şi în Case la ţară – colţuri de universuri ionescian-urmuziane. Aici, geometria dictează raporturile între esenţial şi perisabil, subliniază eternul în lupta cu efemerul.Ajunsă la apogeul care ni-l defineşte ca un Maestru personalizat de Operă, pictura d-lui Valeriu Scărlătescu conferă o originală dimensiune Artei plastice româneşti contemporane. Serghie Bucur
NR. 3922
1 - 7 FEBRUARIE 2012
Resurse
Ora exactă
Ulti Clocks content
Curs valutar
Cititori online
Avem 96 vizitatori online
Vizitatori
 | Astazi | 120 |
 | Ieri | 1050 |
 | Saptamana aceasta | 2188 |
 | Luna aceasta | 6621 |
 | Total | 1040143 |
)
Din nou, faţă în faţă cu lucrările pictorului Valeriu Scărlătescu, începând de vineri, 11 decembrie 2009, elegant şi atractiv expuse pe simezele Galeriei de Artă a Ploieştiului. Din nou, téte-a-téte cu picturile domniei sale, pe răstimpul ultimelor 20 de zile din anul plastic 2009 – încărcat de evenimente artistice remarcabile pentru viaţa Filialei UAP Prahova. Din nou privitor privilegiat de cromatica acestui stilist – foarte personal – prin care se distinge între confraţii săi, ca un creator în neostoită înnoire.Artist plastic consacrat, matur în concepţie şi în viziunile creatoare, surprinzător la fiecare apariţie publică, maestrul Valeriu Scărlătescu este de la începutul acestui secol XXI, un nume de referinţă şi un reper în istoria artei noastre plastice. Persuasiva conştientizare a privitorului este una din secretele artei sale, pentru că avem de a face cu lecţia de funcţionalitate a Artei colorilor (G. Călinescu), lecţia lucrând asupra retinelor – în fericită relaţie cu setea de înfrumuseţare interioară – mereu fascinate de necunoscut. Or, revelarea Necunoscutului, în cazul nostru, prin Artă, poartă, aici, marca Scărlătescu.
Aparentul joc al penelului înmuiat în vopselele misterios combinate şi aşternute pe pânză, rezumă de fapt şi de drept ştiinţa însumării imaginaţiei cu construcţia şi a semnificării lor prin esenţa la care Maestrul ajunge. Cromatica – şi ea aparent obişnuită, subzistă energic încărcată de sensuri şi avertismente regeneratoare.Creator şi de personaje, de un pitoresc cvasi-istoric, verosimile figuri reprezentative ale unor epoci literalmente adevărate, dl Scărlătescu a creat o lume specifică, deţinătoarea unor caractere şi a tot atâtor mentalităţi tipice fantasticului. Ele au identităţi autentice, se comportă numai după reguli proprii, se îmbracă, mănâncă, respiră, dorm / există numai după canoanele strict impuse de Maestrul care le dă formă şi viaţă, şi – mai ales – petrec, pur şi simplu, într-o ambianţă terestră ineluctabilă. Iată, spre exemplu, Toboşarul – o specie de cetăţean-muzicant prezent în viaţa socială a localităţilor, între secolele XII şi XIX, întruchipând, în viziunea d-lui Scărlătescu, insul burlesc, francois-villon-ian, individul care este menit să umple uliţele şi pieţele târgurilor, cu porunci de la stăpânire / primărie / prefectură, dar şi artistul care conduce „roata” de oşteni la paradă sau, mai târziu, fanfara satului şi, încoace vreme, omul căruia o se dă misiunea să ritmeze, pe scenă sau la sărbătoare, marşurile festive sau cadrilurile, valsurile şi polcile jucate cu frenezie în pieţe… Toboşarul d-lui Scărlătescu este totodată un filozof şi un înţelept, o fire melancolică şi bănuitoare, un om trist, care, cu fiecare bum-bum bătut în pielea de viţel, simte cum îi trece Viaţa printre degete şi pe dinaintea ochilor (uneori obosiţi de tutunul şi alcoolul magherniţei în care „cântă” pentru clienţii veniţi să mai uite de necazuri…). Anatomia acestui personaj poate fi o temă de studiu psihologic şi moral. Stridenţa înfăţişării lui, atenţie, provocatoare, generează proză şi poezie. Comprehensiva „fiinţă” stârneşte un curent filosofic cioranian. Prin înrudirea de facto, cu acesta, remarcăm similitudinile cu el ale Muzicanţilor, ale Trompetistului, Violonistei şi ale Violonistului – în maniera de spectacol buff şi grav, în acelaşi timp, redată scărlătescian. Dar maestrul nostru este fabulos de expresiv şi în tratarea corpului feminin! Astfel că, Femeile ieşite de sub penelul d-sale, se expun într-o foarte personală ţinută, cu o gândire – despre viaţă, lume şi bărbaţi – irefutabilă, afişând o admiraţie şi un dispreţ ireconciliabile, o supremaţie oricând neplăcut catalogabilă pentru bărbaţi (unii dintre ei, misogini înnăscuţi). Ne-a edificat suficient lucrarea Şic – pe care de altfel o revedem cu plăcere, în care descoperim silueta pe măsură a unui exemplar descendent din Eva, în liniile stilizării ei, în sepia, un rezumat al oricărui personaj, de pildă, din spumoasa galerie a damelor din literatura Hortensiei Papadat Bengescu! Simplitatea construcţiei plasate într-o similară ambianţă de interior, face o trimitere subtilă şi la Femeile din romanele şi din dramaturgia lui Mihail Sebastian, cu primadona din Steaua fără nume… Sugestivă panoramare şi în asemănătoarele lucrări: în Doamna cu pasăre, în Sânii, I şi II, în Nud culcat şi în Nud cu câine.Peisajul este şi el o ţintă profund studiată şi reflectată în picturile sale, de Valeriu Scărlătescu. Artistul revigorează Natura înconjurătoare cu frenetică melancolie şi o inexorabilă dorinţă de reflecţie asupra existenţei noastre fulgerătoare. Ne-a revelat-o în Case pe deal şi în Case la ţară – colţuri de universuri ionescian-urmuziane. Aici, geometria dictează raporturile între esenţial şi perisabil, subliniază eternul în lupta cu efemerul.Ajunsă la apogeul care ni-l defineşte ca un Maestru personalizat de Operă, pictura d-lui Valeriu Scărlătescu conferă o originală dimensiune Artei plastice româneşti contemporane. Serghie Bucur
