Remember Samuel Beckett - 20 de ani de la moartea sa

n. 13 martie1906 – m. 22 decembrie 1989

Deşi au trecut 20 de ani de când Samuel Beckett a plecat în ultima sa călătorie şi 40 de ani de când a devenit laureat al Premiului Nobel, el continuă să fie contemporanul nostru. Am recitit de curând „Destăinuirile” sale şi considerăm util să reproducem un fragment care relevă actualitatea lui: „Nu cred că neputinţa a fost exploatată în trecut. Pare să existe o axiomă eseistică, care susţine că expresia trebuie să fie o realizare. Pentru mine, ceea ce-mi propun să explorez este toată această zonă a fiinţei care a fost întotdeauna neglijată de către artişti ca ceva nefolositor sau prin definiţie incompatibil cu arta. Cred că astăzi cine acordă cea mai mică atenţie propriei sale existenţe îşi dă seama că trăieşte experienţa unui invalid care nu ştie şi nu poate nimic”.Samuel Beckett s-a născut la Dublin, capitala Irlandei, în 13 martie 1906, într-o familie de protestanţi înstăriţi. După studii intense, ajunge lector de limba engleză la Paris, apoi lector de limba franceză în Dublin. Renunţând la catedra universitară, Beckett va trăi ani de privaţiuni la Londra şi apoi la Paris, unde se stabileşte definitiv în 1938. Îşi scrie opera în limbile engleză şi franceză.În 1969, i se decernează Premiul Nobel „pentru scrisul său care, în forme noi, atât în roman cât şi în teatru, îşi capătă elevaţia în însăşi starea de indigenţă a omului modern”.

Samuel Beckett a murit la Paris în 22 decembrie 1989.Într-un climat în care valorile tradiţionale cad în desuetitudine, teatrul absurdului sau antiteatrul este o apariţie firească şi inevitabilă.Alături de Eugen Ionescu şi Arthur Adamov, Samuel Beckett se numără printre protagoniştii acestui teatru.Piesa „Aşteptându-l pe Godot” reprezintă ceea ce se lasă aşteptat şi nu vine niciodată.Faptul că Beckett a devenit, în 1953, o celebritate mondială, piesa începând să fie tradusă şi jucată pe tot globul, că Tennesse Williams a declarat, cu o generoasă spontaneitate, că de la drama lui Pirandello „Şase personaje în căutarea unui autor”, nu s-a scris o piasă „mai mare”, indică un fapt cert: cele înfăţişate de un irlandez la Paris erau aşteptate de lumea întreagă. Au urmat piesele: „Sfârşit de partidă” (1957), „Ultima bandă” (1959), „Frumoasele zile” (1963).În teatrul lui Beckett conflictul apare între personaje şi o absenţă. Personajele, fără stare civilă şi profesie, trăind în afara societăţii, se degradează fizic şi moral. Ele ispăşesc ceva, fără să ştie ce. După Beckett mobilul tragediei este ispăşirea.Dacă personajele au o existenţă relativă, în schimb, ele vorbesc la nesfârşit fără să spună ceva. Zădărnicia dialogurilor dovedeşte din partea lui Samuel Beckett o critică a limbajului ajuns la stadiul de demonetizare.Teatrul lui Samuel Beckett oglindeşte agonia unei lumi, o lume care trage să moară, fără să ajungă la capăt.Alături de teatru, Beckett are meritul de a fi inovator şi în roman. „Murphy”, roman scris în limba engleză, publicat în 1938, la Londra şi tradus în limba franceză abia în 1947, prezintă sciziunea dintre suflet şi corp ca şi dintre reverie şi acţiune.„Mercier şi Camier” (1946) este romanul unor personaje pornite pe un drum fără ţintă; trăirea lor elementară se desfăşoară într-o lume confuză.Sinteza celor mai multe procedee specifice artei lui Beckett apare în antiromanul „Molloy” (1951), cartea care i-a adus faima de prozator.Toate „vocile” lui Beckett alcătuiesc o alegorie tragică a condiţiei umane.Nihilismul lui Beckett marchează culmea procesului intentat literaturii, limbii şi cuvântului.Lumea lui Beckett este o lume în descompunere. Asemenea unui creator mitic, acest scriitor îşi distruge universul pe măsură ce-l creează. Orice apare, un gest sau un cuvânt este dezminţit de gestul sau cuvântul următor. Fiziologia este supusă unui metabolism continuu. Decompoziţia seamănă cu un dans macabru, un triumf necontenit al morţii. Alături de degradarea biologică, apare descompunerea spirituală. Îndată ce un lucru dobândeşte un sens, acesta se volatilizează şi lucrul rămâne fără semnificaţie. Replicile personajelor se vor logice. În realitate, cele spuse de ele sunt irelevante: întrebări care nu primesc răspuns, afirmaţii care se pierd în labirintul vorbăriei umane.Conchidem menţinând remarca făcută de criticul literar Andre Marissel: „Drumul lui Samuel Beckett spre gradul zero al literaturii este paralel cu drumul spre punctul zero al existenţei, când mişcarea într-un cerc devine imobilă, transformându-se într-un semn abia perceptibil: punctul”.Călin Catargiu.