Mecanic dar şi cerebral în acelaşi timp, maestrul Ionue s-a impus printr-un limbaj dirijoral dinainte ştiut de membri orchestrei, prin urmare bine stăpânit, pe arcul unei silenţiozităţi care, ca la toate celelalte reprezentaţii, contribuie absenţa oricărei (minime) acustici a scenei! Dar şi aşa, bagheta lui Koichi Ionue a reuşit să însufleţească o orchestră savant construită, măiastră în părţile constitutive şi în ansamblul ei. Poate unde cronicarul s-a obişnuit cu gestica dirijorilor noştri, a găsit în aceea a lui Ionue simplitatea tehnicii purtării baghetei prin aer, liniaritatea ei şi, astfel, vădita (?) distanţare de articulările sonore – indescriptibile şi atât de armonioase – ale Uverturii. O simplitate dusă către obişnuit, spre firesc şi monoton. Neîndoios, un stil care este caracteristic muzicienilor veniţi din acest arhipelag al civilizaţiilor uimitoare pentru generaţiile Europei contemporane.A trebuit un mare şi răscolitor fior care să aprindă sufletelor celor aflaţi în staluri, adus în scenă şi aruncat în spumoase valuri sonore, de această fragilă splendoare a feminităţii, o părere a ideii de femeie care este Akiko Hayakawa! Absolventă a Academiei de Muzică Kunitachi, laureată cu premiul I al Concursului  Japan Solist Competition, solistă a Operei din Yokohama, Akiko Hayakawa, s-a acoperit de glorie, remarcându-se printr-o trăire dramatică atât de naturală, încât în scena cu aria Dove aono i dei momenti, din Nunta lui Figaro, în ciuda textului aflat în partitură, greu accesibil, superba artistă s-a pulverizat sub ploaia de aplauze care au readus-o la rampă pentru bis-ul acordat publicului dezlănţuit! Ingenua cântăreaţă de operă a continuat cu ariile din Don Giovanni, Or sai, che l’onore, respectiv Crudele, într-un registru tragic bine stăpânit vocal, cu tremeolo-urile mirific subliniate de orchestra cu acelaşi Koichi Ionue la pupitru. Întreaga ei fiinţă s-a sublimat, din nou, în  aria deosebit de dramatică Temerai, catalog K 588, din opera Cosi fan tutte, în geometria clamărilor şi gesturilor care au exteriorizat minunat stările interioare. Într-o formă de zile mari, pradă exuberanţei pe care publicul a simţit că i-o transmite prin aplauze dar şi prin sentimentul admiraţiei profunde, Akiko Hayakawa a repurtat în seara zilei de joi, 29 Brumar, la Ploieşti, un succes fulminant, istoric! Prin această magnifică soprană, Şcoala de Canto şi de Operă japoneză se impune strălucit! Măiestria ireproşabilă, ţinuta scenică impecabilă şi calităţile interpretative care o individualizează cu o categorică pregnanţă, ne-au oferit, prin vocea ei diamantină, elegant şi majestuos desfăşurată de la silenţiosul pianissimo la gravul fortissimo, profund profesionalist, un talent total şi complet, înnăscut, un glas cu reverberaţii olimpiane!Reîntâlnim, prin Akiko Hayakawa, valoarea de vârf a Cantoului nipon, valoare care uimeşte ce înălţimi sonore infailibile poate atinge în comparaţie cu Cantoul european! Transpunerea în asemenea roluri este, pentru fascinanta soprană japoneză Akiko Hayakawa, esenţa menirii sale artistice printre noi. De aceea am avut senzaţia, la un moment dat, că, în faţa noastră este înseşi Madame Buterfly – răpitoarea iubită a navigatorului cu inima mereu rămasă pe ţărmul englez, pentru ca iubirea lor să eternizeze sensul unic al vieţii pe pământ: dragostea!Serghie Bucur