Cronica muzicală: SEARĂ RAHMANINOV & BRAHMS CU OVIDIU BĂLAN ŞI D.M. ŞTEFAN

Miracolul muzical pe care ni l-a pregătit pentru această blândă toamnă, Filarmonica Paul Constantinescu, sub manageriatul dinamic al dlui prof. Cornel Irimia şi direcţia artistică a dlui Octavian David, s-a arătat capabil să atragă, de la un spectacol la altul, din ce în ce mai multă lume şi de toate vârstele! Repertoriul prin excelenţă universal, ales şi, pe parcurs, pus în scenă, sub conducerea unor mari şi prin urmare unici maeştri ai baghetei româneşti, precum – în ordinea apariţiilor la rampă – Radu Postăvaru, Ilarion Ionescu Galaţi, Ovidiu Bălam, precum japonezul Koichi Inoue, apoi conaţionalii noştri Tiberiu Oprea şi Tudor Feraru, este construit pe lucrări de prestigiu şi valoare indubitabilă, din muzica simfonică a lumii. Nume de aur în Pantheonul Eutehrpei, cum sunt Mahler, Beethoven, Mozart, Ceaikovski, Haciaturian, Haydn, Chopin, Schumann, Bach, Ravel, Haendel şi Wieniawski, semnează portofoliul stagiunii muzicale filarmonicii ploieştene între 1 octombrie şi 22 decembrie 2009! În seara zilei de joi, 15 octombrie, maestrul Ovidiu Bălan a intrat pe scena neîncăpătoare pentru Orchestra noastră simfonică, însoţit de tânărul muzician Dinu-Mihai Ştefan – un june cu alură sportivă, născut acum 21 de ani în Bucureşti. Student în anul III al «Royal College of Music» din Londra, având ca profesori somităţi precum Gordon Fergus-Thomson, D. Alexeev şi N. Ogawa, premiat în 2006 cu Remember Enescu, Pro Piano şi Eurovision Musicians, Dinu-Mihai Ştefan a interpretat, sub bagheta maestrului Ovidiu Bălan, Concertul nr. 2 în Do minor pentru pian şi orchestră op. 18, de Serghei Rahmaninov (1873-1943). Lucrare în 3 părţi, inspirată compozitorului rus de către psihoterapeutul Niels Dahl – medicul care (cităm din Programul de sală, elaborat de doamna Miruna Negrea) la îndemnul unei din mătuşile muzicianului, în 1900, acesta, în urma unei teribile căderi nervoase, în 1897, după ce prima sa Simfonie fusese respinsă de critică, l-a salvat repede şi definitiv. Astfel redat creaţiei simfonice, Rahmaninov a repurtat un succes furibund cu acest Concert… Pianistul român l-a interpretat cu reţinută dezinvoltură, distant, parcă, de substanţa strict sonoră a fiecărei mişcări. Într-o perfectă sincronizare cu dramatismul insuflat orchestrei, de sangvina imersiune a baghetei d-sale, dirijorul Ovidiu Bălan, Dinu-Mihai Ştefan s-a abţinut să însufleţească partitura, încă din prima parte, renunţând la exaltări ale gesticii ce implică exteriorizarea ritmurilor fiinţei, schiţând, în această Moderato, atmosfera covârşitoare a clopotelor dezlănţuite deasupra unei Moscove sau a unui Novgorod din secolele XVI-XIX, dominate de turlele a zeci de biserici pravolsavnice… Am plutit pe sub acest imens covor sonor, ca şi Serghei Rahmaninov în plină copilărie, asurzit dar şi magnificat de sfânta melancolie a chemărilor din înaltul cerului. Secondările ca şi intervalele acompaniatoare, eruptive sau în surdină, ale Orchestrei, au dat culorile adecvate discursului muzical solistic, Dinu Mihai Ştefan stăpânind o tehnică impecabilă a claviaturii, cu accese de liberă virtuozitate. Distant, sobru, arareori exploziv. Cu ascendenţă în partea a doua, Adagio sostenuto, în care romantismul byronian, descoperit de Rahmaninov în versurile poetului englez Parisina, a relevat (cf. Miruna Negrea) «Sentimentele unui călător noctambul a cărui singurătate este legănată de trilurile unei privighetori, de zgomotul vântului şi de murmurul pârâului». Partea finală a Concertului nr. 2 de Rahmaninov a sugerat, în durata acestei Allegro scherzando, o răvăşitoare stare războinică ce poate stăpâni simţurile şi gândirea individuală sau colectivă – căreia divina izbăvire îi poartă totuşi de grijă, astfel că Simfonia a III-a sfârşeşte într-o descreştere a tensiunii, către calmul care prevesteşte pacea! Johannes Brahms (1833-1897) a încântat publicul – tot mai numeros şi mai receptiv faţă de Muzică, în a doua parte a serii simfonice din 15 octombrie, cu Simfonia a III-a în Fa major opus 90, capodoperă căreia maestrul Ovidiu Bălan, de-a dreptul arzând în dramaticele ei mişcări componente, i-a însufleţit, cu propria fiinţă, vâltorile şi acalmiile sonore… O transcendenţă în interiorul căreia patetismul s-a desprins din veghe şi candoare, ca apoi să se împletească subtil cu ele, s-a simţit în sală, izbucnirile fulgerelor armonizându-se cu impetuozităţi de tragedie antică. Tensiunile construite pe osmoza Orchestră-Dirijor, au devorat pur şi simplu fiinţa acestuia, urmărind astfel cum, poate împotriva geniului brahmsian, geniul exuberantului mag al baghetei, care ni s-a relevat a fi maestrul Ovidiu Bălan, ne-a dat senzaţia că ne aflăm în olimpianul templu al zeilor unde Jupiter şi Khronos, avertizaţi de Prometheu, lasă lumea să fie egală zeilor… Mistuindu-se de-a lungul mişcărilor acestei a III-a Simfonii de Brahms, Alegro con brio-Andante-Poco allegretto-Allegro, excelenţa sa Ovidiu Bălan ne-a încredinţat de adevărul spuselor lui Igor Stravinski: «Muzica este făcută din ceea ce nu se poate scrie»!!! Serghie Bucur

< Anterior		Următor >

	Astazi	154
	Ieri	817
	Saptamana aceasta	7470
	Luna aceasta	154
	Total	600061

Cronica muzicală: SEARĂ RAHMANINOV & BRAHMS CU OVIDIU BĂLAN ŞI D.M. ŞTEFAN

Categorii

Prima pagină

Resurse

Ora exactă

Curs valutar

Vremea în Prahova

Cititori online

Vizitatori