Un spectacol lumesc: SINAIA FOREVER II

Momente ale Sinaiei regalităţii noastre şi, prin urmare, ale Istoriei României de după 1870, v-am oferit în reportajul de marţi, 6 octombrie 2009; în ediţia de astăzi, veţi afla cam cum s-a consumat aceeaşi zi, de duminică, 27 septembrie 2009, în spaţiul festivalului veridic şi pitoresc SINAIA FOREVER, la temperatura plăcerilor şi a gusturilor pământeşti.

Cultură în Natură

Pliantul primit din mâinile unei tinere simpatice, m-a pus în temă cu programul acestei zile. Mulţimea, în luminile crescânde ale dimineţii, se lăsa pradă plăcerilor şi gusturilor, invitată să colinde Bulevardul Verde (centrul oraşului), Strada Mâinilor Dibace, Parcu Dimitrie Ghica, Casinoul sau Centrul Cultural „Carmen Sylva”. Oriunde, printre arborii şi verdeaţa – intim decor dendrologic, cu accente exotice. Pasionaţii de frumuseţi şi scene memorabile trecuseră, vineri şi sâmbătă, prin bucuriile care le-au găsit la Pomul Fraţilor de Cruce, la Pomul Dragostei, la Pomul Viselor şi la Pomul Copiilor.

Juna Alina

Bulevardul Verde începe cu „statul major” al designului infantil, un atelier sub cerul liber, unde, în jururl unor măsuţe pline cu pensule şi culori, câteva femei încondeiază chipurile copiilor dornici de exhibiţii ţi comicării pe care lumea să le citească desenate pe feţele lor. Tot aici e şi staţia radio, la microfonul căruia tocmai cântă, în ţinută nonconformistă, Alina Petrescu, elevă în clasa a IX-a C a liceului Mihail Cantacuzino. Machiajul progresează vertiginos, copii şi adolescenţii se dezlănţuie într-un fel de Congă, Alina excelează şi lanţul viu, al vieţii, se desfăşoară în voie...

Ce se vrea de văzut...

...În România – o idee morală şi, de ce nu, politică, dar şi – îninate de toate – ce ţine de încă bolnava noastră Educaţie! Ideea panourilor plasate în stradă, sub acest titlu-test, a avut sute de aderenţi, de toate vârstele, tinerii profitând de ocazia să-şi spună verde părerile şi dorinţele, prin scrierea lor pe aceste panouri. Mostre ale acestui test civic : „Bun simţ! Respect faţă de semeni”, „Fără ţigani!”, „România fără Becali şi Vadim!”, „Interzise manelele!!!”, „Mai multe şanse pentru tineri”, „Fără câini vagabonzi”, „Din nou comuniştii la putere!”, „Oamenii să se ghideze după sloganul «Carpe Diem»”, „Grafitti legalizat”, în fine, atenţie: „Cât mai mulţi politicieni decedaţi”!!!

Esenţa vieţii: mâncarea!

Mititeii, pastrama, cârnaţii de toate mărimile şi felurile, mămăliga la ceaun, ciorba de burtă, bulzul, sarmalele, ţuicile ţi vinurile, berea şi votca, coniacurile române ţi străineze, pâinea şi covrigii, ouăle prăjite sau fierte, puii la mujdei şi peştele au adus la mesele aşezate frumos sub corturi umbroase, uriaşe venituri negustorilor. Copiii, mama şi tata, bunicu şi bunica sau mătuşa şi unchiu au luat cu asalt grătarele pierdute în norii de fum precum Vezuviul, spre încântarea ochilor şi aceelerarea fenomenului... lui Pavlov!!!

Plăcerile – pe viu!

În parcul Ghica, între doi copaci, nişte tipi profesionişti în alpinism, au inventat un mic funicular, pe a cărei şa, un puştan sau o puştoaică mai curajoasă, era aşezată şi, printr-un scripete special, tras(ă) pe diagonală, pâna la înălţimea de la care, printr-o manevră a trăgătorului, funicularul era lăsat să coboară prin inerţia creată de diferenţa de nivel. De lângă marele sens giratoriu situat în centrul oraşului, pleca pâna la Castelul Peleş, Trenul de plăcere rămas de la Nenea Iancu, plin ochi cu plimbăreţii cuprinşi de euforia clipei. Peste tot se îngurgita cu pofte nebune, se râdea şi se fotografia, se spuneau felurite bancuri şi glume, se legau prietenii şi, de ce nu, sentimentale apropieri...

Ca-n vremurile de demult

La Sinaia atracţiile au abundat. Pe măsură ce lumea simţea că este ultima zi de petrecere, voia să profite cât mai „tare”. S-a urcat în maşinile de epocă, fotografiindu-se cu emoţie şi a asistat la parada Gărzii de Onoare, alcătuită din vreo douăzeci de... dorobanţi – aidoma acelora care i-am văzut fie prin enciclopedii sau în filme, fie în faimoasa pânză a lui Nicolae Grigorescu, „Atacul de la Smârdan”. Fanfara ni l-a reamintit pe Dan Spătaru şi cântecul său nemuritor, iar jos, la Salonul de Machiaj s-a încins o Congă (vorba vine!), de rămâneau locului trecătorii, unii prinzându-se în şirul ţopăind ritmic, în hazul sutelor de gură-cască iimpresionaţi de costumele Miţei Baston şi Didina Mazu... Cineva striga peste capetele însorite de bucuria libertăţii trăite total: „La bulivar, birjar, la bulivar!!!”O trăsură s-a arătat himeric, apoi s-au aprins focurile de artificii.Serghie Bucur