Cronica muzicală : APOTEOZA DARIA TUDOR

Şcoala românească de pian străluceşte prin galeria personalităţilor de geniu – intrate pentru totdeauna în Pantheonul Muzicii Universale: George Enescu, Cella Delavrancea, Dinu Lipatti, Paul Constantinescu, Dan Grigore, Radu Lupu… Trecută în al treilea secol de existenţă, această Şcoală are, de două decenii încoace, o deschidere fără precedent; după 1990 valenţele ei au sporit fabulos, numai dacă avem în vedere proiectul naţional Remember Enescu, pe care, în Prahova, îl conduc cu un profesionalism perfect, soţii Mihaela şi Adrian Tomescu, profesori ai Liceului de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, părinţii strălucitului violonist Alexandru Tomescu, împreună cu maestrul Alexandru Bădulescu – căruia îi datorăm Concursul internaţional anual de Canto, Pian şi Vioară „Paul Constantinescu” Din această pleiadă de aur a pianisticii solistice naţionale face parte şi Ioana Daria Tudor (elevă a Liceului de Muzică bucureştean „Dinu Lipatti”), care, joi, 8 octombrie 2009, sub bagheta maestrului Ilarion Ionescu Galaţi, a ridicat în picioare pe cei cam 500 de melomani veniţi cu grăbire în sala Casei Sindicatelor din Ploieşti, la finalul Concertului nr. 1 în Do major op. 15, de Ludwig van Beethoven!!! Ioana Daria Tudor s-a acoperit de o glorie care îmi aminteşte de inegalabilul Roberto Benzi, magicul copil care dirija mari orchestre filarmonice în Italia şi-n Europa! Un fantastic dar al Naturii, o nespus de Albă ca Zăpada a claviaturii, fruct al unei vrăji ce izvorăşte din neverosimila Divinitate, Ioana Daria Tudor a fost copleşită de valurile aplauzelor publicului, sufocată de terifianta bucurie colectivă şi cele vreo 20 de buchete de flori pe care le-a primit din sală! Apoteoză! – acesta este stadiul atins de geniala interpretare a Concertului nr. 1 de Beethoven. Negreşit, numai în compania fascinantului dirijor care este maestrul Ionescu Galaţi! Aparent ezitantă în anumite locuri ale partiturii (falsă observaţie, întrucât inerentele emoţiile au încercat să atenueze în fiinţa Ioanei Daria, acele efluvii care de fapt au magnificat clapele), micuţa solistă cu vocaţie pentru gestul aristocratic sublimat de tâlcurile filozofice ale Titanului de la Bonn, la fel de albă precum pianul său (ţinută de epocă victoriană), ni l-a readus la rampă pe acel Beethoven al anilor sfârşitului de veac XVIII (1798), matur şi rebel, impunător şi celebru la Curtea Imperială din Viena, când scria această capodoperă. Ocolind ecourile revoluţiei franceze de la 1789, influenţele marelui cutremur politic şi social au fost ţinute în frâu; prolificul Ludwig a evitat „efectele războinice, ale bătăliilor” pe care deja Napoleon Bonaparte începuse a le aşterne peste Europa, a lăsat la o parte „mentalităţile insuflate publicului, de contemporanii lui, Haydn şi Mozart” şi, cum se ştie de la Wilhelm Georg Berger, „Beethoven este singurul compozitor care nu tatonează aici, ci merge la sigur, datorită experienţei proprii de compozitor matur şi fecund (…)”, o cităm pe d-na Miruna Negrea, din al d-sale Program de sală. Ei bine, Ioana Daria Tudor, ca orice Zână adevărată, a travestit publicul într-o lume animată de ritmuri visânde, printre care Zâna plutea dansând odată cu diejii şi bemolii, nuanţând când frenetic, când suav (ce suav! – precum Albastrul de Voroneţ!), sala prefăcându-se când într-un teatru antic, când într-o Fântână a Blanduziei!!! Mica Regină a însufleţit pianul (din care practic făcea parte!), în filigranatul Allegro con brio, personalizând, deodată cu fermecata baghetă dirijorală a dlui Ionescu Galaţi, cornii şi violoncelii, viorile şi contrabaşii, clarineţii şi trompetele, tromboanele şi flautele, s-a retras cu graţie în echilibrul sonorităţii părţii a doua, Largo, bagheta maestrului Ionescu Galaţi jubilând fericită în aerul cu văpăi vezuviene, pentru ca în Allegro scherzando, cu discrete intensităţi prometeice, geniul interpretativ însumat de Dumnezeu în personajul de basm viu Ioana Daria Tudor, mirifica Zână să arunce claviatura în delir! Un astfel de eveniment muzical performant este oricând viabil în Ploieşti, pentru că există o Orchestră simfonică desăvârşită, cu instrumentişti pe sprânecană, născuţi pentru Muzică, cu şefi de partide (instrumentale) a căror excelenţă vocaţională este peremptorie, şi cu concert-maeştri impecabili! Prin urmare, Filarmonica Paul Constantinescu a constituit, (şi) în cazul Concertului din 8 octombrie 2009, expresia interpretativă elocventă – la superlativ – prin arta teluric-candidă a maestrului dirijor Ilarion Ionescu Galaţi!!! Pentru că, doamnelor şi domnilor, acest extraordinar ansamblu simfonic, sub manageriatul d-lui prof. Cornel Irimia şi al fecundului şef de orchestră, Ilarion Ionescu Galaţi (decorat cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Ofiţer, de preşedintele României, în 2004) s-a întrecut pe sine, cu un repertoriu beethovenian impresionant: 1. O selecţie din cele 12 Contradansuri, op. 14 (compuse între 1800 şi 1802, pentru formaţii muzicale restrânse) şi 3. Simfonia I, în Do major, op. 21. Între aceste momente muzicale memorabile, apariţia feerică a pianistei Ioana Daria Tudor străluceşte încă, asemenea Luceafărului de Ziuă, când încă soarele, în loc să îl estompeze, îi sporeşte sclipirile!!! Serghie Bucur PS. Aceste entuziaste însemnări sunt susţinute de Bis-ul Ioanei Daria Tudor, oferit publicului dezlănţuit, prin Sonata KV 223 nr. 5, în Sol major, de W.A. Mozart, ca şi de Bis-ul Orchestrei, cu (!!!) Tango d’Amour, pe ale cărei ultime măsuri, maestrul Ionescu Galaţi a… invitat la dans o superbă Doamnă dintre instrumentişti, „alunecând pe-o rază”! S. B.

< Anterior		Următor >

	Astazi	152
	Ieri	817
	Saptamana aceasta	7468
	Luna aceasta	152
	Total	600059

Cronica muzicală : APOTEOZA DARIA TUDOR – IONESCU GALAŢI

Categorii

Prima pagină

Resurse

Ora exactă

Curs valutar

Vremea în Prahova

Cititori online

Vizitatori