Cronica muzicală : STAGIUNEA FILARMONICĂ 2009

Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti, sediul atâtor instituţii care lucrează în folosul Artelor, a trăit joi, 1 octombrie 2009 unul din marile ei momente de glorie! În faptul serii acestei prime zile de Brumar, Orchestra Filarmonicii Paul Constantinescu a interpretat Simafonia a V-a, de Gustav Mahler, cea mai complexă lucrare din toate cele 9, pe care marele muzician austriac le-a scris paralel cu propensiunea pentru dirijat. Distinsul ansamblu simfonic ploieştean a strălucit atât prin profesionalismul desăvârşit al execuţiei, cât şi prin prezenţa magicianului baghetei care îl defineşte pe dirijorul Radu Postăvaru! Ne-a convins de această superbia acestei memorabile Seri muzicale, şi acei vreo 550 de melomani aflaţi în stalurile sălii, care au urmărit un eveniment muzical de înaltă ţinută artistică.Emoţiile au precedat debutul Stagiunii Filarmonice pe octombrie-noiembrie şi decembrie 2009, pentru că dl Cornel Irimia, directorul Filarmonicii ploieştene, a rostit un scurt şi tulburător discurs inaugural, după care a înmânat Diploma de Excelenţă – emisă de Primărie şi Filarmonică – pentru devotament şi măiestrie, pe numele următorilor foşti sau încă actuali membri ai semi-centenarei formaţii simfonice: Cecilia Bărăcuţ, Maria Bucurescu, Dan Budeanu, Aurel Burlan, Radu Voicu, Mihaela Ciky, Elisabeta Vuluţă, Paula şi Mihail Horea, Silviu Alexandrescu, Mihai Năstase, Mircea Vasilescu… În aplauzele spectatorilor, maestrul Radu Postăvaru a lăsat bagheta să arunce vraja Eutherpei asupra viorilor, violelor, violoncelelor, contrabaşilor, a flautelor şi clarineţilor, fagoţilor, cornilor, trompetelor, tromboanelor, tubei şi harpei, stârnind ascunzişurile sonore ale enigmaticei Simfonii mahleriene. Compusă în 5 părţi (mişcări), această capodoperă s-a ivit simptomatic în creaţia intempestivă a lui Gustav Mahler, complexitatea ei uimind mari muzicieni contemporani cu el: Weingartner, Richard Staruss, Mengelberg, Furtwängler, Toscanini, Bruno Walter şi Hans von Bűlow. Neînţeles de mulţi critici şi răutăcios negat de adversarii tot mai numeroşi, Mahler a trăit toată viaţa lui (1860-1911) convins – cu îndârjire – de crezul său etic, rostit adesea în nasul denigratorilor: „Vremea mea va veni”! Trompeta trage cortina sonoră a primei părţi, într-un crescendo misterios, care se pierde în tumultul orchestral, cu ecouri wagneriene. „Dialogurile” instrumentelor desenează o ingenioasă schemă a sunetelor în ritmuri când vaporoase, când frânte precum zborul Icarului… Patetismul se supune timbrului solistic al trombonului, sugerând, într-un ciudat ritm de marş funerar, curgerea inexorabilă a timpului. În mişcarea a II-a, preiau cavalcada violoncelele, înviorând lumea şi lăsând viorilor înseninarea cerului. Bagheta alunecă mirific printre portative şi chei, insuflă candoare şi brutalitate şi aduce astfel ofrande Divinităţii… Transpusă într-o poveste, Simfonia a V-a mahleriană te urcă în sfere nebănuite, graţie alternanţelor viori-alămuri, care, într-un vivace fortissimo, subliniat cu vervă de contrabaşi, violoncele şi alămurile racordate la viori, naşte reveria asemenea Celor trei graţii ale lui Botticelli. Maestrul Postăvaru e acaparant, dislocă inerţiile şi aduce simţirea înaltă, rafinamentul neverosimil, în auz… Şi iată-ne în partea a III-a, a suavelor măsuri de ¾, ţesute peste fiinţele tot una cu instrumentele lor, de aceeaşi magnificatoare baghetă a dlui Radu Postăvaru, de astă dată în relaţie sonoră cu maestrul Liviu Săvuţă şi al său corn, solistul acestei mişcări în volutele unui romantic salon imperial, unde valsul dansat de perechi fastuos înveşmântate, se rotesc sub candelabre baroce… Vâltorile se estompează în partea următoare, a IV-a, unde ne întâlnim – excelsior! – cu hirsutul şi candidul căpitan de vapor Onedin, sobrul englez din serialul tv ante’89 omonim, Linia maritimă de Nord… Ei bine, aici, viorile pictează sufletul acestui Ulysse modern, într-o tehnică pe care numai concert-maestrul Adrian Ceapă şi partida d-sale, în consonanţa cu orchestra şi irealul Radu Postăvaru au fost capabili s-o înalţe, de-odată cu sala, în ludicul freneziei ! Finalul Simfoniei a V-a conturează apoteoza. Maestrului incontestabil al baghetei, care este (la trecut, prezent şi viitor) dl Radu Postăvaru, clarineţii, cornii şi violoncelele i s-au supus cu fervoarea patimii numită Muzică. Măsura de 2/4 s-a întins în acolade colorate sonor, de compartimentele instrumentale, într-un oratoriu cu reverberaţii antice, sugerând defilarea cohortelor învingătoare în nu ştiu care luptă, petrecerea şi furia fericită a îmbrăţişării acestora, de către iubite, amante, surori şi mame…Un Concert Mahler – cu Simfonia a V-a, în premieră! –, aplaudat îndelung la sfârşit, de publicul ridicat în picioare. Un spectacol de referinţă în viaţa Filarmonicii Paul Constantinescu! Bravissimo!!! Serghie Bucur

< Anterior		Următor >

	Astazi	734
	Ieri	692
	Saptamana aceasta	5269
	Luna aceasta	3429
	Total	1036951

Cronica muzicală : STAGIUNEA FILARMONICĂ 2009

Categorii

Resurse

Ora exactă

Curs valutar

Vremea în Prahova

Cititori online

Vizitatori