Miercuri, 14 Decembrie 2011
Melomanii ploieşteni prezenţi în seara zilei de miercuri, 30 noiembrie 2011, în sala Ion Baciu a Filarmonicii Paul Constantinescu, şi-au dat încă odată seama, sunt convins, ce dar dumnezeiesc au în adolescenta pianistă Daria Ioana Tudor !!! În jur de o sută cincizeci de public au aclamat-o repetat şi s-au întrecut în a-i oferi buchete de flori şi a o îmbrăţişa cu o veneraţie care a stârnit fiorii rarissimei bucurii !!! Cronicarul însuşi a trăit această implozivă bucurie, în clipa în care l-a îmbrăţişat – cu sentimentul recunoştinţei faţă de un părinte adevărat, împlinit, vreau să spun - pe domnul Cezar Tudor – tatăl ilustrei noastre pianiste, mândru, în sinea lui, că, alături de distinsa doamnă Livia Tudor, au crescut-o şi educat-o pe Daria în idealurile familiilor nobile de altădată ! Daria Ioana Tudor a confirmat încă odată, că, orice interpretare pianistică a sa, este o creaţie relevantă şi revelantă, că orice execuţie pianistică marca Daria Ioana Tudor, izvorăşte din harul Ceresc !Concertul în Sol major pentru pian şi orchestră, de Maurice Ravel (1875-1937), a fost bijuteria simfonică pe care Daria Ioana Tudor a prefăcut-o în perlă a interpretării pianistice universale. Execuţia DIT, dacă mi-este îngăduită această la modă abreviere, a partiturii raveliene, este una – a câta, de fapt, pe registrul strălucitelor sale apariţii concertistice – repet: este una istorică, fundamentală pentru arta solistică a generaţiei sale şi cu atât mai expresivă în palmaresul Dariei Ioana Tudor !
Degajarea exemplară, frazarea sublimă a fiecărui tempo, a ritmurilor în legato-urile când nervoase, când contemplative, virtuozitatea proaspătă şi dezinvoltă, alta de cât precedentele, limpezimea execuţiei, aliura întregii fiinţe, în continuu acord cu gestica vrăjitoare a mâinilor – cam acesta ar fi, în puterea cuvintelor noastre, portretul pianistei Daria Ioana Tudor, pe durata celor trei părţi ale lucrării marelui compozitor francez. Daria noastră – ce româneşte simt că sună această sintagmă, cu proprietăţi de tezaur spiritual autohton-naţional ! – jubilează atunci când dă viaţă claviaturii ! Daria – toată în alb, pianul – şi el alb, două orhidee vii, îndumnezeitoare, pe scena Filarmonicii – desigur, şi ea a noastră, au prefăcut Concertul ravelian în Sol major, într-o Simfonie în Alb – nuanţa purităţii dorite de fiecare dintre noi, să ne curăţe, fie şi pentru o secundă, de canceroasele penitenţe curente ! Impresionabilul duet în alb a înălţat încă un castel al visării, a împodobit suavul tablou cu Daria Ioana Tudor la pianul Filarmonicii ploieştene, cu „ghirlandele” desenate între pupitru şi pian, de bagheta vulcanică a maestrului Ovidiu Bălan – contaminant trăitor al marii muzici ! Erupţiile atitudinale în trombă, urmărite de public, în perimetrul nevăzut al podiumului, într-un unison ireproşabil cu măsurile şi accentuările orchestră-pian, sponatnele exultări ale dirijorului – Cetăţean de Onoare al Ploieştilor – au sporit francheţea şi dexteritatea magnificei soliste – de doar 14 ani ! Care, graţie romanului „Viaţa la patru mâini”, de jurnalista franceză Catherine Lepront, m-a dus cu gândul la începuturile şi mai ales la nativul talent pianistic al Clarei Schumann (1819-1896) – legendara soţie şi inspiratoare a lui Robert Schumann (1810-1856), celebră pianistă a Germaniei veacului XIX. Impecabilă şi naturală prin originalitatea execuţiei şi graţia – aparent distantă –, Daria Ioana Tudor l-a sedus, cu siguranţă, pe Ravel însuşi, acolo – în lumea umbrelor pe unde (şi) el peregrinează ! Lalolată cu el, vrăjiţi de o veritabilă „Albă ca Zăpada”, noi – „piticii” – care i-am urmărit solo-ul, am simţit, covârşitor, absolutul desăvârşitei interpretări ! Apogeul serii concertistice cu Daria Ioana Tudor l-a atins, urmare valurilor de aplauze şi a avalanşei de buchete de flori pe care, din sală, cel puţin opt persoane le-au oferit Albei Ca Zăpada, interpretarea primei părţi din Sonata Patetica, opus 13 nr. 8 în Do major, de Ludwig van Beethoven ! Evlavie şi melancolie, claviatură căzută în transă, sub mâinile diafanei pianiste ! Precizie nemţească pe cadenţele unui romantism proaspăt, ca şi cum Egmont s-ar fi întâlnit cu Titanul în compania Bettinei Brentano, în parcul regal din Heidelberg…!Toate aceste minunăţii s-au petrecut în partea a II-a a serii simfonice despre care vorbim, la finele căruia l-am felicitat – cu lacrimile unei bucurii indescriptibile în ochi – pe d-l Cezar Tudor. Ceva mai târziu, încercând, eu şi colegul de rubrică, Tudor Mihalache, să „furăm” o secvenţă fotografică cu Maestrul Bălan şi Discipola d-sale, ne-am mulţumit cu scena în care d-na prof. univ. dr. Sanda Hârlav Maistorovici a ţinut să o felicite – cu aceeaşi căldură părintească – pe Daria ! Simfonicul de miercuri, 30 noiembrie s-a deschis cu capodopera lui George Enescu, Suita de orchestră nr. 1 în Do major, opus 9, parcă pentru a pregăti publicul pentru excepţionala solistică a Dariei Ioana Tudor ! Curata şi adânca rezonanţă a Suitei enesciene, perfect executată de Orchestra Paul Constantinescu, s-a întrupat în stări sufleteşti generate de mişcările în meditaţie şi patos subliniate de corpusul orchestral. Prima, a însemnat recursul la succesiunea câtorva momente ce „pictează” oricând o paşnică zi de primăvară: crugul ei, o ploaie iute şi blajină, care domoleşte praful uliţelor, venirea înserării şi stingerea lămpii cu gaz, pe când bunica se închină pentru somnul curat ale nepoţilor ei. Exclusivă execuţie a viorilor, mişcarea întâi – Prélude a l’Unisson – Modérément, a prefigurat curgerea lină a unui pârâu într-un tablou de Grigorescu. A doua, Menuet lent – Mouvement de précédent, păstrează decenţa dansului calsic românesc din epocă; aici, nuanţările au de-secretizat subtilităţile enesciene, în chei cu uimire descoperite de auditoriu. Solo-urile de vioară ale concert-maestrului Cosmin Stoica, au cristalizat partitura deopotrivă cu orchestra, sugerând scene din viaţa Livenilor lui Jurjac (apleativul folosit de mama lui Enescu, în toată copilăria acestuia), de la plecatul vitelor la păscut şi al ţăranilor la plug, la întoarcerea acestora la casele lor, la ivirea lunii şi furişul junilor îndrăgostiţi... Interméde - Gravement, adică Interludiul, mişcarea III-a, a refăcut solemnitatea unei zile petrecute de enoriaşi în biserica satului, iar în ultima, a IV-a, Final - Vif, orchestra şi maestrul Ovidiu Bălan au suspendat respiraţiile, pentru o clipă cosmică. Odată ajunşi la capătul energicelor frazări cu influenţe preclasice, ne-a fost restituite, temperamental, optimismul vechiului dans englez, în materialitatea lui arhaic-populară. Ultimul acord s-a oprit deasupra publicului, în fulgerător-armonicul terminus al vajnicei eurithmii italiene: tarantella. Bravissimo Daria Ioana Tudor, Bravissimo Orchestra, Bravissimo maestre Ovidiu Bălan !!! Serghie Bucur
)
Melomanii ploieşteni prezenţi în seara zilei de miercuri, 30 noiembrie 2011, în sala Ion Baciu a Filarmonicii Paul Constantinescu, şi-au dat încă odată seama, sunt convins, ce dar dumnezeiesc au în adolescenta pianistă Daria Ioana Tudor !!! În jur de o sută cincizeci de public au aclamat-o repetat şi s-au întrecut în a-i oferi buchete de flori şi a o îmbrăţişa cu o veneraţie care a stârnit fiorii rarissimei bucurii !!! Cronicarul însuşi a trăit această implozivă bucurie, în clipa în care l-a îmbrăţişat – cu sentimentul recunoştinţei faţă de un părinte adevărat, împlinit, vreau să spun - pe domnul Cezar Tudor – tatăl ilustrei noastre pianiste, mândru, în sinea lui, că, alături de distinsa doamnă Livia Tudor, au crescut-o şi educat-o pe Daria în idealurile familiilor nobile de altădată ! Daria Ioana Tudor a confirmat încă odată, că, orice interpretare pianistică a sa, este o creaţie relevantă şi revelantă, că orice execuţie pianistică marca Daria Ioana Tudor, izvorăşte din harul Ceresc !Concertul în Sol major pentru pian şi orchestră, de Maurice Ravel (1875-1937), a fost bijuteria simfonică pe care Daria Ioana Tudor a prefăcut-o în perlă a interpretării pianistice universale. Execuţia DIT, dacă mi-este îngăduită această la modă abreviere, a partiturii raveliene, este una – a câta, de fapt, pe registrul strălucitelor sale apariţii concertistice – repet: este una istorică, fundamentală pentru arta solistică a generaţiei sale şi cu atât mai expresivă în palmaresul Dariei Ioana Tudor !
Degajarea exemplară, frazarea sublimă a fiecărui tempo, a ritmurilor în legato-urile când nervoase, când contemplative, virtuozitatea proaspătă şi dezinvoltă, alta de cât precedentele, limpezimea execuţiei, aliura întregii fiinţe, în continuu acord cu gestica vrăjitoare a mâinilor – cam acesta ar fi, în puterea cuvintelor noastre, portretul pianistei Daria Ioana Tudor, pe durata celor trei părţi ale lucrării marelui compozitor francez. Daria noastră – ce româneşte simt că sună această sintagmă, cu proprietăţi de tezaur spiritual autohton-naţional ! – jubilează atunci când dă viaţă claviaturii ! Daria – toată în alb, pianul – şi el alb, două orhidee vii, îndumnezeitoare, pe scena Filarmonicii – desigur, şi ea a noastră, au prefăcut Concertul ravelian în Sol major, într-o Simfonie în Alb – nuanţa purităţii dorite de fiecare dintre noi, să ne curăţe, fie şi pentru o secundă, de canceroasele penitenţe curente ! Impresionabilul duet în alb a înălţat încă un castel al visării, a împodobit suavul tablou cu Daria Ioana Tudor la pianul Filarmonicii ploieştene, cu „ghirlandele” desenate între pupitru şi pian, de bagheta vulcanică a maestrului Ovidiu Bălan – contaminant trăitor al marii muzici ! Erupţiile atitudinale în trombă, urmărite de public, în perimetrul nevăzut al podiumului, într-un unison ireproşabil cu măsurile şi accentuările orchestră-pian, sponatnele exultări ale dirijorului – Cetăţean de Onoare al Ploieştilor – au sporit francheţea şi dexteritatea magnificei soliste – de doar 14 ani ! Care, graţie romanului „Viaţa la patru mâini”, de jurnalista franceză Catherine Lepront, m-a dus cu gândul la începuturile şi mai ales la nativul talent pianistic al Clarei Schumann (1819-1896) – legendara soţie şi inspiratoare a lui Robert Schumann (1810-1856), celebră pianistă a Germaniei veacului XIX. Impecabilă şi naturală prin originalitatea execuţiei şi graţia – aparent distantă –, Daria Ioana Tudor l-a sedus, cu siguranţă, pe Ravel însuşi, acolo – în lumea umbrelor pe unde (şi) el peregrinează ! Lalolată cu el, vrăjiţi de o veritabilă „Albă ca Zăpada”, noi – „piticii” – care i-am urmărit solo-ul, am simţit, covârşitor, absolutul desăvârşitei interpretări ! Apogeul serii concertistice cu Daria Ioana Tudor l-a atins, urmare valurilor de aplauze şi a avalanşei de buchete de flori pe care, din sală, cel puţin opt persoane le-au oferit Albei Ca Zăpada, interpretarea primei părţi din Sonata Patetica, opus 13 nr. 8 în Do major, de Ludwig van Beethoven ! Evlavie şi melancolie, claviatură căzută în transă, sub mâinile diafanei pianiste ! Precizie nemţească pe cadenţele unui romantism proaspăt, ca şi cum Egmont s-ar fi întâlnit cu Titanul în compania Bettinei Brentano, în parcul regal din Heidelberg…!Toate aceste minunăţii s-au petrecut în partea a II-a a serii simfonice despre care vorbim, la finele căruia l-am felicitat – cu lacrimile unei bucurii indescriptibile în ochi – pe d-l Cezar Tudor. Ceva mai târziu, încercând, eu şi colegul de rubrică, Tudor Mihalache, să „furăm” o secvenţă fotografică cu Maestrul Bălan şi Discipola d-sale, ne-am mulţumit cu scena în care d-na prof. univ. dr. Sanda Hârlav Maistorovici a ţinut să o felicite – cu aceeaşi căldură părintească – pe Daria ! Simfonicul de miercuri, 30 noiembrie s-a deschis cu capodopera lui George Enescu, Suita de orchestră nr. 1 în Do major, opus 9, parcă pentru a pregăti publicul pentru excepţionala solistică a Dariei Ioana Tudor ! Curata şi adânca rezonanţă a Suitei enesciene, perfect executată de Orchestra Paul Constantinescu, s-a întrupat în stări sufleteşti generate de mişcările în meditaţie şi patos subliniate de corpusul orchestral. Prima, a însemnat recursul la succesiunea câtorva momente ce „pictează” oricând o paşnică zi de primăvară: crugul ei, o ploaie iute şi blajină, care domoleşte praful uliţelor, venirea înserării şi stingerea lămpii cu gaz, pe când bunica se închină pentru somnul curat ale nepoţilor ei. Exclusivă execuţie a viorilor, mişcarea întâi – Prélude a l’Unisson – Modérément, a prefigurat curgerea lină a unui pârâu într-un tablou de Grigorescu. A doua, Menuet lent – Mouvement de précédent, păstrează decenţa dansului calsic românesc din epocă; aici, nuanţările au de-secretizat subtilităţile enesciene, în chei cu uimire descoperite de auditoriu. Solo-urile de vioară ale concert-maestrului Cosmin Stoica, au cristalizat partitura deopotrivă cu orchestra, sugerând scene din viaţa Livenilor lui Jurjac (apleativul folosit de mama lui Enescu, în toată copilăria acestuia), de la plecatul vitelor la păscut şi al ţăranilor la plug, la întoarcerea acestora la casele lor, la ivirea lunii şi furişul junilor îndrăgostiţi... Interméde - Gravement, adică Interludiul, mişcarea III-a, a refăcut solemnitatea unei zile petrecute de enoriaşi în biserica satului, iar în ultima, a IV-a, Final - Vif, orchestra şi maestrul Ovidiu Bălan au suspendat respiraţiile, pentru o clipă cosmică. Odată ajunşi la capătul energicelor frazări cu influenţe preclasice, ne-a fost restituite, temperamental, optimismul vechiului dans englez, în materialitatea lui arhaic-populară. Ultimul acord s-a oprit deasupra publicului, în fulgerător-armonicul terminus al vajnicei eurithmii italiene: tarantella. Bravissimo Daria Ioana Tudor, Bravissimo Orchestra, Bravissimo maestre Ovidiu Bălan !!! Serghie Bucur
