Ianuarie 2010 (11 – 25) a fost, pentru Galeria ploieşteană de Artă, perioada prezentării unei retrospective a operei artistului plastic Nicolae Bălaj – marcantă personalitate a Filialei Prahova a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Plecat prea devreme peste apele neantice ale Stycksului, regretatul artist lasă în urmă o operă realmente valoroasă şi categoric originală. Pânzele admirate pe simezele sălii Galeriei, sunt o mărturie onorantă şi un prilej de reflecţie asupra rostului – astăzi tot mai ultragiat de societate! – Artistului în Agora! Ne-am întâlnit pentru întâia oară cu tragicul transfigurat în artă plastică, aşa cum, datorită lucrărilor de gen pe deplin aparte, am fost faţă în faţă cu trăirile spiritului artistic – generator al acelor picturi din care privitorul a putut desprinde o rază de speranţă, sau, din contra, s-a văzut încă odată în sordida lui nimicnicie!
Prinse în mrejele imaginaţiei pline de himere şi aspiraţii, picturile semnate de Nicolae Bălaj şi expuse într-o retrospectivă semnificativ intitulată „In Memoriam”, dezvăluie faţetele creaţiei acestui dramatic artist al ideilor şi culorilor, adesea în variante dostoievskiene. Tratarea propriei înfăţişări, în cele două Autoportrete, este proba elocventă în afirmaţia noastră. Pasta culorilor în Autoportretul în Roşu, premonitiv intitulat „Înainte de plecare”, transmite, prin combinaţia sfumatoului cu desenul ascuns sub el, nevolnicia Omului hărăzit vieţii lui, să îşi ducă, până la capăt, crucea sau povara sorţii! Aparenta resemnare a figurii reprezentate într-o pensulaţie crâncen diluată în liniştea rămasă în urma penelului, e de fapt mânia încorsetată de răbdarea asumată pentru supravieţuire. În Autoportretul în Albastru, întâlnim un Nicolae Bălaj eminescian, în semantica melancolică a tragicului Mai am un singur dor…! Nuanţele de ultramarin şi alb par a redeştepta nădejdea în clipa următoare, în bătaia de inimă care îl mai lasă pe Artist să mai facă un pas, să mai prindă o zi de viaţă…! Ambele pânze consacră un portretist grandios, în Nicolae Bălaj, pictorul.Consecvent stilului care l-a impus între confraţii săi de breaslă, şi tocmai de aceea el însuşi, în acest gen de creaţie, Nicolae Bălaj rămâne înalt cotat în pictura de referinţă, emblematic în genul Portretului. Probabil că ar fi câştigat şi mai mult, dacă publicului i s-ar fi arătat şi alte lucrări similare. Aşa, ne-am mulţumit să privim seria de Flori, într-o manieră artistică remarcabil construită de Artistul expozant. Bunăoară, în Revelaţie, în tonuri reci (ca mai toate celelalte), regăsim şoapta paşilor – pierduţi sau nu, după o filozofie proprie artistului, tangentă la Timpul în căutarea căruia Proust trăieşte şi azi… În foşnitoarea pictură Regăsire, un veritabil cadru terestru surprins din Satelit, descoperim un fabulos port maritim sau turistic, plin cu bărci, corăbii, iahturi şi vapoare trase cuminte şi ordonat la cheu. Ne află, aici, în miezul unei viziuni deconcertante, reflexive. Iluzoriul transpus în verosimil, în posibilul concret în contururi de vis, ne-a parvenit şi din Luminiş – grup de tauri în plină corrida, în Irina – ochii femeii dorite, într-o manieră a la De Chirico, în Pentru totdeauna – simfonia de griuri, modelată în forma unui copac cu coroană metafizică, în Delta – noaptea, feerică armonie a griurilor scufundându-se în plasma mocnindă a brunurilor, ca şi seria de Flori – geometrice Naturi cu inserţii din Bacovia şi din Edgar Allan Poe. Posteritatea artistului se reazemă pe vigoarea şi fecunditatea operei lăsate moştenire, plasându-l într-o epocă în care orice influenţă artistică a fost ţinută la distanţă, de el, păstrându-se în universul său nativ, ambiţionând – şi reuşind – să rămână în istoria artei plastice româneşti ante şi post 1989, drept un maestru autentic al Picturii.Serghie Bucur
Prima pagină
Resurse
Ora exactă
Ulti Clocks content
Curs valutar
Cititori online
Avem 37 vizitatori online
Vizitatori
 | Astazi | 163 |
 | Ieri | 817 |
 | Saptamana aceasta | 7479 |
 | Luna aceasta | 163 |
 | Total | 600070 |
)
Ianuarie 2010 (11 – 25) a fost, pentru Galeria ploieşteană de Artă, perioada prezentării unei retrospective a operei artistului plastic Nicolae Bălaj – marcantă personalitate a Filialei Prahova a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Plecat prea devreme peste apele neantice ale Stycksului, regretatul artist lasă în urmă o operă realmente valoroasă şi categoric originală. Pânzele admirate pe simezele sălii Galeriei, sunt o mărturie onorantă şi un prilej de reflecţie asupra rostului – astăzi tot mai ultragiat de societate! – Artistului în Agora! Ne-am întâlnit pentru întâia oară cu tragicul transfigurat în artă plastică, aşa cum, datorită lucrărilor de gen pe deplin aparte, am fost faţă în faţă cu trăirile spiritului artistic – generator al acelor picturi din care privitorul a putut desprinde o rază de speranţă, sau, din contra, s-a văzut încă odată în sordida lui nimicnicie!
Prinse în mrejele imaginaţiei pline de himere şi aspiraţii, picturile semnate de Nicolae Bălaj şi expuse într-o retrospectivă semnificativ intitulată „In Memoriam”, dezvăluie faţetele creaţiei acestui dramatic artist al ideilor şi culorilor, adesea în variante dostoievskiene. Tratarea propriei înfăţişări, în cele două Autoportrete, este proba elocventă în afirmaţia noastră. Pasta culorilor în Autoportretul în Roşu, premonitiv intitulat „Înainte de plecare”, transmite, prin combinaţia sfumatoului cu desenul ascuns sub el, nevolnicia Omului hărăzit vieţii lui, să îşi ducă, până la capăt, crucea sau povara sorţii! Aparenta resemnare a figurii reprezentate într-o pensulaţie crâncen diluată în liniştea rămasă în urma penelului, e de fapt mânia încorsetată de răbdarea asumată pentru supravieţuire. În Autoportretul în Albastru, întâlnim un Nicolae Bălaj eminescian, în semantica melancolică a tragicului Mai am un singur dor…! Nuanţele de ultramarin şi alb par a redeştepta nădejdea în clipa următoare, în bătaia de inimă care îl mai lasă pe Artist să mai facă un pas, să mai prindă o zi de viaţă…! Ambele pânze consacră un portretist grandios, în Nicolae Bălaj, pictorul.Consecvent stilului care l-a impus între confraţii săi de breaslă, şi tocmai de aceea el însuşi, în acest gen de creaţie, Nicolae Bălaj rămâne înalt cotat în pictura de referinţă, emblematic în genul Portretului. Probabil că ar fi câştigat şi mai mult, dacă publicului i s-ar fi arătat şi alte lucrări similare. Aşa, ne-am mulţumit să privim seria de Flori, într-o manieră artistică remarcabil construită de Artistul expozant. Bunăoară, în Revelaţie, în tonuri reci (ca mai toate celelalte), regăsim şoapta paşilor – pierduţi sau nu, după o filozofie proprie artistului, tangentă la Timpul în căutarea căruia Proust trăieşte şi azi… În foşnitoarea pictură Regăsire, un veritabil cadru terestru surprins din Satelit, descoperim un fabulos port maritim sau turistic, plin cu bărci, corăbii, iahturi şi vapoare trase cuminte şi ordonat la cheu. Ne află, aici, în miezul unei viziuni deconcertante, reflexive. Iluzoriul transpus în verosimil, în posibilul concret în contururi de vis, ne-a parvenit şi din Luminiş – grup de tauri în plină corrida, în Irina – ochii femeii dorite, într-o manieră a la De Chirico, în Pentru totdeauna – simfonia de griuri, modelată în forma unui copac cu coroană metafizică, în Delta – noaptea, feerică armonie a griurilor scufundându-se în plasma mocnindă a brunurilor, ca şi seria de Flori – geometrice Naturi cu inserţii din Bacovia şi din Edgar Allan Poe. Posteritatea artistului se reazemă pe vigoarea şi fecunditatea operei lăsate moştenire, plasându-l într-o epocă în care orice influenţă artistică a fost ţinută la distanţă, de el, păstrându-se în universul său nativ, ambiţionând – şi reuşind – să rămână în istoria artei plastice româneşti ante şi post 1989, drept un maestru autentic al Picturii.Serghie Bucur
