• Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home Cultură Avatar – cu gândul la Oscar-uri
 

Avatar – cu gândul la Oscar-uri

Email Imprimare PDF

Cea mai scumpă producţie a tuturor timpurilor a luat principalele premii de la Globuri 

Aflate la ediţia cu numărul 67, Globurile de Aur sunt considerate un adevărat barometru al Oscarurilor, 67,4% dintre peliculele premiate câştigând, ulterior, şi distincţia acordată de Academia Americană de Film pentru cel mai bun film. În ultimii cinci ani, însă, această "regulă" a fost respectă doar de "Slumdog Millionaire", care a fost premiată atât cu Globul de Aur, cât şi cu Oscarul pentru cea mai bună peliculă. Dat ca favorit printre nominalizaţi, Avatar a confirmat aşteptările şi a câştigat două dintre cele mai importante trofee la cea de-a 67-a ediţie a Globurilor de Aur, antecamera Oscarurilor, după cum este numită în media această gală de premiere. Blockbusterul a fost numit cel mai bun film, iar James Cameron, cel care l-a gândit timp de 15 ani, cel mai bun regizor. Ricky Gervais a deschis evenimentul cu câteva glume specifice.  „Bună seara, sunt Ricky Gervais, probabil că mă cunoaşteţi drept creatorul serialului The Office. Of, pe cine păcălim, nu mă cunoaşteţi de nicăieri, toţi credeţi că The Office înseamnă Steve Carell”.

Actorul american, omologul lui Gervais din varianta americană a lui The Office, a intrat în joc şi i-a promis, prin semne, colegului britanic că îl va bate după ceremonie. (Carell nu a avut, de altfel, motive de bucurie, pierzând încă o dată titlul de cel mai bun actor într-un serial de comedie în faţa lui Alec Baldwin). „Mă uit în seara asta prin sală şi îmi amintesc de munca chirurgilor plastici”, a continuat comediantul britanic, în stilul care i-a adus faima, trăgând de pielea feţei înspre urechi. Într-un ton mai serios, Nicole Kidman a amintit de tragedia din Haiti, spunând că multe vedete, inclusiv ea, poartă panglici în semn de solidaritate cu victimele cutremurului. Cu toate acestea, referirile la Haiti au fost puţine în timpul evenimentului. Câţiva dintre câştigători au amintit publicului, totuşi, să participe la teledon pentru a ajuta victimele cutremurului care a zguduit întreaga lume. "O să fiu scurt, pentru că oricum trebuie să merg la toaletă" a continuat şirul glumelor James Cameron, cel mai bun regizor, premiat pentru Avatar. "Fraţilor şi surorilor, "vă văd" (citat din Avatar, n. r.) ", a continuat cel care a aşteptat 15 ani pentru a-şi reda viziunea pe marile ecrane.  Aşteptarea a meritat, cel puţin aşa au arătat încasările, timp de patru săptămâni, cât Avatar s-a menţinut în box office, şi, acum, o demonstrează şi premiile criticilor. Urcat a doua oară pe scenă, pentru a primi trofeul pentru Cel mai bun film, Cameron a hotărât că nu mai are de ce să fie concis, mai ales că a trecut, între timp, pe la toaletă. A mulţumit pe îndelete, tuturor, spunând, la final: "până la urmă este vorba despre oameni. Întotdeauna este vorba despre oameni". Două trofee şi pentru serialul Dexter: Michael C. Hall, criminalul în serie preferat al Americii, este cel mai bun actor într-un serial dramă, iar John Lithgow, din aceeaşi producţie, cel mai bun actor secundar într-o serie TV. Hall a anunţat recent că suferă de limfom Hodgkin, un cancer al sistemului limfatic. Actorul american în vârstă de 38 de ani a afirmat însă că tratamentul pe care l-a urmat este aproape încheiat şi că evoluţia bolii a fost oprită. Meryl Streep a concurat cu ea însăşi pentru cea mai bună actriţă într-o comedie/musical, cu personajul din "Julie and Julia" şi cel din "It's Complicated". Şi a câştigat. Dar nu pentru rolul în care a reuşit, până la urmă, să facă sex cu Alec Baldwin (câştigător şi el pentru cel mai bun actor într-un serial de comedie), ci pentru "Julie and Julia". "Aş vrea să îmi schimb numele în T Bone. T Bone Streep. Voi uita ce am vrut să spun", a surprins aceasta audienţa. "Am jucat în rolul multor femei extraordinare", a adăugat aceasta, mulţumind colegilor. Este cel de-al 7-lea Glob de Aur pe care l-a câştigat veterana actriţă. "Următoarea categorie e plictisitoare, e legată de scris. Nu vreau să vorbesc iar despre actori, dar hai să înţelegem că ei sunt cei mai importanţi", a glumit Gervais, anunţând Cel mai bun scenariu, categorie câştigată de Jason Reitman pentru "Up in the Air". "Eu aştept încă să aud numele lui Quentin, sunt destul de confuz", a declarat acesta, după ce a câştigat în faţa lui Tarantino, marele învins al serii, de altfel. "Sunt foarte surprins şi complet nepregătit" a declarat creatorul Mad Men, Matthew Weiner, deşi nu este prima dată când producţia câştigă Globul de Aur pentru cel mai bun serial dramă. Serialul va fi difuzat, din martie, şi în România, de postul public. "Animaţia nu e doar pentru copii ci şi pentru adulţii care se droghează", a introdus Paul McCartney categoria Cel mai bun lungmetraj animat la Globurile de Aur, cucerită de "Up". "Am spus de la început că nu mulţumesc colegilor. Da, mă rog, a fost o colaborare. Dar să fim serioşi, fără mine nu s-ar fi tras nici un cadru", a spus Sherlock Holmes-ul în viziunea lui Guy Ritchie, Robert Downey Jr, care a ţinut, de altfel, unul din cele mai amuzante discursuri ale serii. "Mulţumesc celui care mi-a cumpărat acest premiu", s-a amuzat şi Sandra Bullock, cea mai bună actriţă într-o dramă, care a continuat apoi, în acelaşi ton ironic, să mulţumească familiei, colegilor, publicului, dar şi rivalelor. "Suntem ca un cuplu de pensionari. Trăim împreună, lucrăm împreună. Martin eşti atât de important pentru lumea filmului şi pentru mine", anunţă Robert De Niro premiul Premiul Cecil B. DeMille pentru întreaga carieră, înmânat lui Martin Scorsese. "Peste sute de ani va exista un nume sinonim cu filmul şi acesta va fi Martin Scorsese", a spus, emoţionat, şi Leonardo DiCaprio. 

 

NR. 3852

30 IULIE 2010

Prima pagină

prima pagina

Sigla Petrolul

Ora exactă

Ulti Clocks content

Curs valutar

Vremea în Prahova

Cititori online

Avem 48 vizitatori online

Vizitatori

mod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_counter
mod_vvisit_counterAstazi152
mod_vvisit_counterIeri817
mod_vvisit_counterSaptamana aceasta7468
mod_vvisit_counterLuna aceasta152
mod_vvisit_counterTotal600059